Politic

Victimizarea corupției

6 iulie 2013

“Ce-i asta? Luăm copiii cu autobuze? Suntem iarăși pe vremea lui Morar sau pe vremea comuniștilor?” Așa a percutat fixismul și populismul ieftin al premierului direct în inima electoratului USL.

Adică cum să ia procurorul la audieri niște tineri care- unii dintre ei- au dat șpagă ca să treacă bacalaureatul? Adică cum să cerceteze procurorul o infracțiune de corupție? Nu, pentru premierul Ponta, nu este posibil așa ceva.
Cum, să-i ia cu autobuzul? Păi cam cu ce să-i iei dacă sunt sute? Procurorii ce pot să facă? Să spună eventual: ah, ne scuzați, sunteți prea mulți care furați, noi plecăm.

Când tânărul, părintele, profesorul- dă și ia șpagă- adică au sărvârșit un act de corupție- sunt convinsă că nu s-au gândit nici la autocare, nici la vapoare, nici la polițiști, nici la procurori, nici la mandate de aducere, nici la audierile ce pot ține 8 ore. Nu s-au gândit nici că vor fi mâncat sau nu înaintea audierilor, nici că vor fi băut sau nu sucuri. S-au gândit cu toții că nu-i prinde nimeni, că le merge așa. Cum tot așa le-a mers și până acum, așa cum directoarea dezbrăca elevi de acum 10 ani, a stat cu Vanghelie sub 13 miniștri și nimeni n-a pățit nimic.

Așadar, să terminăm puțin cu ipocrizia, să mai lăsăm deoparte populismele, disperarea în a ne face imagine și dragul de procente. Vrea cineva să oprească o luptă dusă de niște procurori care-și asumaseră bătălia cu corupția, indiferent de cine o practică? Vrea cineva să victimizeze toate actele de corupție din această țară? Dacă vrea asta Guvernul Ponta, să spună clar și să și-o asume public. Măcar să nu mai mințim.

Nu este un secret pentru nimeni că, în România, corupția este endemică. Societatea nu constientizează amploarea fenomenului. Iar asta este o altă tragedie, e vina noastră, a tuturor.

Este bineînțeles și vina politicienilor în principal. Se fură peste tot. În școală, în vamă, la grădiniță, în spital, în minister, la primărie, unde nu se fură, unde nu se dă șpagă? Se fură, sub toate formele, în cantități industriale. Se fură prin lege, se fură și prin achitări. Judecătoarele de la Tribunalul București își luau blănuri din șpăgile inculpaților, luau bani și de la traficanții de droguri. În alte tribunale, la Curțile de Apel, este probabil la fel. Șeful DNA Slobozia lua spagă pomișori pentru grădină ca să demonteze dosarele. Copiii din liceul lui Vanghelie, pe care-i apără premierul, dădeau șpaga în pachete de țigări. Furtul e furt, șpaga e șpagă, corupția-i corupție. Așadar, pe cine apărăm, pe cine victimizăm? Tinerii care se formează prin șpagă și prin furt, cum vor supraviețui în viață? Tot prin înlcălcarea legii. Oamenii corecți și onești sunt de fapt, adevăratele victime aici.

Acum trei ani, în Bacău, 251 de elevi de la Liceul Alexandru Vlahuță au stat în școală 4 ore, ținuți de mascați, politiști și procurori și nimeni n-a mai urlat. Au fost toți audiați, zece au fost duși la Poliție, după ce unii au fost prinși că au dat șpagă profesorului din comisia de bacalaureat 2000 de lei. Un profesor a cedat nervos spunând că examenul devenise un “concurs național de copiat”. Mulți au fost condamnați. Atunci, în 2010, n-am auzit niciun premier sau ministru urlând, din populism, că procurorii trebuie să se oprească sau că trebuie să schimbe tactica anchetei. Nu, și atunci ca și acum, s-a acționat corect și absolut legal.

În plus, de cele mai multe ori, partidele din România- indiferent cum se numesc ele- prin reprezentanții lor sunt conectate direct la aceste rețele de șpagă. Mențin în funcții dascăli doar pe criterii politice, nu profesionale, iar de 23 de ani în România bacalaureatul reprezintă o sursă bună de venit. O parte din cât se strânge se întoarce înapoi la partid. Așa a fost mereu.

Că după ce a grăit premierul, Poliția a luat-o la fugă cu autocare cu tot, iar procurorul în mod inadmisibil e posibil să-și fi distrus singur ancheta- este cu totul altă discuție. Dar și asta arată până la urmă în ce tablou sumbru ne aflăm. În ce stat părinții și elevii care dau șpagă la bacalaureat se iau la bătaie cu Poliția care aplică legea și  Poliția e cea care o rupe la fugă? Procurorii dau și ei înapoi, că tuturor le dictează premierul. Adică în fața unei isterii provocate de oamenii care încalcă legea- statul român, prin toate instituțiile lui care ar trebuie să aplice ferm legea, dă înapoi, o ia la goană. Totul e dezarmant de-a dreptul.

Se vede treaba că în țara asta, nimeni nu ține cont de nimic. Legea se aplică doar cum vrem noi și când vrem noi- și tot la politicieni mă refer aici.
Nu contează când miniștrii sunt acuzați de corupție, nu contează când parlamentarii sunt prinși în flagrant- trebuie să se milogească cineva de ei să-și dea demisia din Parlament. Nu contează nici când procurorii cer începeri de urmăriri penale- Parlamentul României face zid. Nu contează nici că Dan Voiculescu are o judecată în desfășurare- poate fenta electoratul, Parlamentul, legea și bunul simț de 100 de ori- cum vrea el. Totul este după bunul plac al animalului politic mereu.

Politicul a sfidat continuu legea pe care acum vrea s-o dărâme, pentru că politicul mereu conduce tot. Politicul, în general, fură cel mai mult de la noi. Politicul se alimentează din corupție, altfel nici n-ar putea supraviețui.

Ce criterii vedeți în partide, în Parlament, ce valori, principii zăriți în capetele politicienilor? Niciunul. Atunci nimeni să nu se mai plângă că ei nu fac nimic și fură până nu mai pot din buzunarele noastre. Nimeni să nu se mai victimizeze când își învață și încurajează copilul să dea șpagă sau chiar îi plătește șpaga și după aceea urlă din toate încheieturile. Nimeni să nu se mai plângă când alege politicieni direct din pușcărie sau își vinde conștiința, la vot, pentru o pungă de mălai.

Cine condamnă acțiunea inițială a procurorilor și ancheta de la Bolintineanu este doar de partea corupției, ca să fie clar.

ARTICOLE SIMILARE
6 Comentarii
  1. Răspunde

    Anton

    6 iulie 2013 10:57:54

    Sorina,
    Tabloul sumbru, dar adevarat, al situatiei din Romania, pe care l-ai zugravit atat de exact, impune luarea unor mssuri urgente. Dar, ma intreb eu, cine sa le ia? Ponta, ca prim ministru, si-a dat singur cu firma in cap: cum poti sa declari public faptul ca nu esti de acord cu audierile dispuse de procurori in cazul coruptiei de la liceul doamnei Costica Varzaru? Cum poti sa ai tupeul sa declari ca vei cere ministrului justitiei sa-l ia la 11m pe procurorul general in legatura cu desfasurarea anchetei? Daca, tu prim ministru, incalci principiul separatiei puterilor in stat, ce exemplu dai opiniei publice interne si internationale?
    Sunt sigur ca Ponta a dat dispozitie si la INS ca sa publice o cifra mult mai mica a cetatenilor romani,aflati peste hotare la momentul efectuarii recensamantului, pentru ca sa poata el sa-si sustina aberatiile cu privire la referendumul din iulie 2012. Fiindca nu cred ca in 2011 MAE, responsabil cu recenzarea celor aflati in diaspora, a fost atat de indolent incat sa mentioneze doar cifra de 447 de mii. Asta, in contextul in care MAE vroia sa introduca votul prin corespondenta pentru cei aflati peste hotare. Cum psd si adrian nastase au fost cei mai inversunati adevrsari ai votului prin corespondenta, devine clar acum de ce s-a publicat aceasta cifra ridicola a romanilor aflati in strainatate. Ponta este un mincinos notoriu. Il cred in stare de orice fapta ilegala, numai si numai sa-si faca damblaua….
    Ati vazut, de exemplu, de cate ori a trebuit sa se rediscute statutul parlamentarilor, la cererea CCR, fiindca parlamentarii usl au tot incercat sa se "betoneze" impotriva oricarei actiuni a DNA, ANI sau ICCJ? Mai e nevoie de alte dovezi ca avem un grup infractional organizat la conducerea guvernului si parlamentului?
    Suntem in cea mai grea perioada pentru Romania: coruptii sar la gatul oamenilor legii in incercarea de a scapa de pedeapsa. In acest context, interventia lui ponta, in favoarea coruptilor,rimeaza perfect cu desfiintarea comisiei de etica de catre grajdarul liviu pop, in vara lui 2012, in speranta de a evita verdictul de plagiat in sarcina sefului sau ierarhic. Cand ii vad chipul tamp al acestui slugoi la tv, mai ales atunci cand impinge gunoiul sub presh, trec automat pe alt canal.
    Ce bine ar fi, draga Sorina, daca ar exista posibilitatea de a te clona pe tine in 2 milioane de exemplare: poate atunci am reusi sa se faca auzita opinia noastra, a celor ce urasc necinstea, coruptia si coruptii, iar in parlament nu ar mai ajunge clanul coruptilor si mafiotilor…..

  2. Răspunde

    gabriel

    6 iulie 2013 11:21:30

    Cumva, dupa tot ce s-a intamplat cel putin in ultimele 14 luni, avem aceleasi asteptari gresite. Problema e ca majoritatea oamenilor de la noi fura intr-un fel sau altul, sau isi doresc sa o faca si eu. Asa aleg in parlament ceea ce au ales. E adevarat ca oferta pentru parlament a fost foarte proasta, dar cum ar putea candida oameni capabili daca poporul nu-i vrea. Nici macar tanarul care pare normal si munceste si care a candidat impotriva lui dvoiculescu nu reusit. Asta e ce doresc romanii si asta vom avea. Din pacate nu cred ca exista o solutie pe termen mediu macar.
    Este aceeasi mentalitate creata de oamenii lui ceausescu: furam impreuna si o sa fie bine. Pare putin mai greu sa furi azi, dar ei ne demonstreaza ca doar pare.
    Viitorul suna foarte rau si nu sunt sanse sa se schimbe ceva.
    Cat timp ne va lipsi ideea de comunitate, sa fim uniti intai in comunitati mici si apoi in grupuri mai mari, vor exista numai voci singulare care se vor auzi greu in marea de bocete false.

  3. Răspunde

    Anonim

    7 iulie 2013 11:32:45

    Nu pot sa cred ca in afara de Sorina nimeni, nici chiar opozitia, Predoiu macar, nu iese sa spuna ca statul de drept este in agonie! nici un jurnalist nu scrie nimic, nu se solidarizeaza cu Sorina si asta este de-a dreptul criminal! se pare ca sub USL, vom porni in mars ca la defilare, afara din UE; inauntru nu cred ca este tolerata situatia statului de drept din Romania!

  4. Răspunde

    Nautilus

    8 iulie 2013 09:14:15

    Dacă un procuror are motive să creadă că au fost comise infracţiunile de dare şi luare de mită, îi cercetează pe cei învinuiţi (denunţaţi, prinşi în flagrant etc).

    În schimb, înhăţarea la întâmplare a 100 de elevi din curtea şcolii şi ducerea lor la cercetare nu prea mai seamănă a anchetă, nici măcar cum se făcea pe vremea lui Stalin (când învinuitul era luat pe sus în mod discret şi "făcut să dispară"), ci mai degrabă cu un fel de terorism.

  5. Răspunde

    dorel

    8 iulie 2013 13:24:03

    N-am stat sa citesc tot articolul ca m-am lamurit care e tonul general din primele paragrafe.
    Ce vreau sa spun e ca ai surprins chiar tu ideea..si anume ca << unii >> au dat spaga si au trisat.

    La baza ideologiei de justitie intr-o democratie sta principiul ca daca ai 10 oameni si stii sigur ca 7 dintre ei au comis o infractiune dar nu stii care anume dintre ei, e de preferat sa ii lasi pe toti nepedepsiti decat sa risti sa ii persecutezi pe cei 3 nevinovati.

    Ori ce s-a intamplat acolo este exact impotriva principiului de justitie, au fost luati pe sus la gramada toti fara nicio diferentiere intre spagari jegosi si elevi silitori (pe langa faptul ca nu s-au respectat procedurile legale (citatii, mandate etc.) nici macar pentru aia dovediti ca spagari). Iar daca asa ceva s-ar permite s-ar crea un precedent foarte periculos pentru ca ar permite mai departe alte abuzuri. In cazul asta trimiterea pe care a facut-o Ponta la communism este complet valabila.
    Eu sunt complet pentru eradicarea spagii si coruptiei dar sa se faca cu cap si in mod democratic.
    Parerea mea…

  6. Răspunde

    The Builder

    8 iulie 2013 18:12:54

    Eu cred ca spaga la bac e un fenomen national, eradicarea lui este imposibila, pentru profesori este un high seson financiar , pentru elevi este o cale usoara de a trece peste un hop. Ce valoare are Bac-ul, cat valoreaza o diploma in Romania? Cat de greu este de obtinut o diploma in Romania? Cui ii pasa de Bac? Traim intr-o societate malformata, o societate care pe viitor e posibil sa devina furnizor de sclavi la nivel international, poate asta e si scopul.

LASĂ UN COMENTARIU