Politic

Unde sunt ei?

6 iulie 2013

Intervenția directă și explicită a premierului Ponta într-o anchetă penală în plină desfășurare, indicațiile date public procurorului de caz, procurorului general, schimbarea cursului anchetei – totul este sfidător și revoltător. La fel și slăbiciunea arătată de procuror. Numai că premierul Ponta nu este la prima abatere, nu este prima oară când intervine direct sau indirect în actul Justiției. Foarte grav este că acum procurorii s-au executat în secunda doi.

Ca atare, unde sunt ei?
Consiliul Superior al Magristraturii care, potrivit legii, ar trebui să apere independența Justiției. Doamna Hăineală anul trecut era o mare apărătoare a statului de drept. Acum, așa cum s-a văzut la audierea procurorilor în CSM, domna Hăineală coabitează. Ca atare, în CSM e liniște. Toată lumea tace.
Inspecția Judiciară nu face nici ea nicio mișcare.
Asociația Procurorilor – nici ea nu mai zice nimic.
Șefii instituțiilor tac pentru că au fost negociați politic. De la un procuror general ca Tiberiu Nițu nici nu ai avea la ce să te aștepți.

Unde sunt procurorii onești și judecătorii respectabili care au avut rezultate remarcabile într-o luptă care se vede treaba că este susținută de tot mai puțini?
Unde sunt foștii miniștrii ai Justiției pe mandatele cărora așa ceva nu s-a întâmplat până acum?
Unde sunt ambasadele care au salutat cel mai nefast troc pe Justiție din ultimii 10 ani?
Unde este Comisia Europeană?
Când procurorii și judecătorii și-or face linie directă cu PSD – să întrebe de rețineri, arestări, condamnări, tactici din dosare, urmăriri penale, să le negocieze pe toate- să nu vă mai mirați, să nu mai țipați.
Se va întâmpla și asta. Acceptați tacit acestă demolare controlată și sigură a tuturor principiilor statului de drept.

Unde e poziția fermă a Președintelui României care dacă făcea ce-a făcut Ponta în doar câteva luni – intervenții explicite în Justiție, sărea toată țara-n aer?
Președintele României ar trebui să vegheze la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. Asta spune articolul 80 din Constituție. Intervenția premierului este neconstituțională, încalcă separația puterilor în stat și independența Justiției.
Președintele României este cel care a semnat numirea procurorilor, este cel care a garantat incredibilul troc pe Justiție, în mod inexplicabil, după 8 ani și jumătate de luptă. Președintele ne-a spus tuturor că Justiția va rămâne independentă. Vedem clar că nu mai este deloc așa. Ca atare, Președintele României trebuie să-și asume responsabilitatea, să ia o poziție. Însă Președintele României tace. Cel puțin, deocamdată.

Într-o țară normală, Procurorul General ar fi trebuit să demisioneze până acum – pentru că a respectat/ aplicat imediat indicațiile unui factor politic într-o anchetă penală în plină desfășurare -iar premierul Ponta ar fi trebuit sancționat foarte dur de CSM și Inspecția Judiciară pentru că a obstrucționat direct, conștient și intenționat Justiția.

Acum, în timp ce scriu, televiziunile titrează că ministrul de Interne, Radu Stroe, l-a demis pe purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei. Este de-a dreptul halucinant, incredibil. Pentru că tânărul acela n-a făcut decât să spună foarte clar adevărul.

În ce țară un reprezentant al statului care a acționat corect, legal, nu a mințit, este pus la zid chiar de instituția de forță pe care a apărat-o, în detrimentul infractorilor? În ce stat sănătos la cap se întâmplă asta? În România, țara în care voi nu spuneți nimic și coabitați.

UPDATE 1. Dacă era Daniel Morar acum la Parchetul General, vorba Ioanei Ene de la ziare. com, omul le dădea tuturor cu ușa în cap. Asta ca să fim delicate. De asta a trebuit să fie executat și eliminat fără drept de apel Daniel Morar. De asta a fost transformat în răul națiunii. Sper că acum efectiv toată lumea este fericită că un procuror pur sânge ca Daniel Morar, cu asemenea rezultate, a fost scos cu forța din sistem. Toți cei care tac în aceste zile sunt direct responsabili de punerea Justiției sunt papuc politic. Sper că sunt, în sfârșit, mulțumiți. 


UDATE 2. Grație premierului, mi-am adus aminte ce a mai făcut Daniel Morar. În 2010 de exemplu, Morar a trimis în judecată 95 de inculpați la Podul Turcului, pentru fraudă la bacalaureat. DNA Bacău a arestat directori, directori adjuncți, secretare, citiți aici. Ca atare, declarația doamnei Kovesi nu se susține chiar deloc: “Aș vrea să precizez că instrumentăm astfel de dosare doar atunci când persoanele care sunt implicate dețin funcții, de organizare, de control în această activitate“.

-“Din declarația lui Vărzaru Costica rezultă în perioada mai- iunie 2013, la propunerea unor diriginți din clasa a XII-a, a fost de acord să se strângă bani pentru a fi dați membrilor comisiei de examinare în vederea sensibilizării acestora”.
– “Sumele de bani colectate de profesorii diriginți de la elevii claselor terminale vor fi înmânate cadrelor didactice supraveghetoare, atât direct de către Vărzaru Costica ce s-a angajat să relaționeze în acest sens nemijlocit cu cei vizați, cât și disimulat, respectiv în pachete de țigări/ reviste/ ziare care vor fi poziționate pe catedrele din sălile de examinare”
– “Imediat după deschiderea subiectelor, Vărzaru Costica va convoca profesorii care predau disciplinele de examen, pentru a rezolva subiectele, care sunt ulterior multiplicate”
– “Distribuirea foilor cu rezolvările subiectelor se va realiza de către Vărzaru Costica și alți profesori ai unității școlare care le vor înmâna elevilor, sub pretexul suplimentării filelor de “ciorne””
– “Vărzaru Costica ar fi convenit și cu alte cadre didactice ca, pe parcursul derulării probelor scrise, să solitice elevilor examinați noi sume de bani, sub pretexul că vor fi oferite membrilor comisiilor de corectare a lucrărilor”.

Așadar, dacă ne uităm atent în motivare și referatele celor două spețe, cazurile – cel de acum și cel din 2010- sunt în oglindă. Intrebarea rămâne: de ce nu a luat DNA cazul Bolintineanu? DNA avea competență pe dosar.

DNA ne-a spus că are în lucru, de fapt DNA Alba Iulia, o suspiciune de fraudă la bacalaureat la Sibiu și o fraudă din 2012, deci de acum 1 an, din Slobozia. Ca atare, total neconvingător.

ARTICOLE SIMILARE
1 Comentariu
  1. Răspunde

    Marinela Ruset

    6 iulie 2013 13:52:07

    Doamna Sorina Matei,
    Va multumesc mult pentru aceste comentarii. Spuneti exact ceea ce si eu gandesc, mai clar si mai bine!
    Sunt o profesoara care "a stat pe culoar" pentru ca nu a vrut sa dicteze rezolvari, care n-a mai fost chemata la comisii dupa ce a picat, pe drept, elevi la bacalaureat. Am multe intamplari sa va spun, dar nu este locul.
    Imi pare rau de ceea ce se intampla.
    Va doresc mult curaj! Va urmaresc cu drag.

    P.S Sunt profesoara de fizica. Am fost de la repartitie si pana la pensie la Liceul de Fizica de la
    Magurele.

LASĂ UN COMENTARIU