acasa Investigaţii/Justiţie Media

Serviciile Româneşti de Interese

15 mai 2016

În Octombrie, îi relatează jurnalistele, publicaţia online The Intercept, a publicat noi documente clasificate, aşa numitele “Drone Papers”. Documentele arată că nouă din zece oameni ucişi de drone nu au fost ţinte dorite, ci pur şi simplu civili care ulterior au fost catalogaţi EKIA, enemy killed in action, pentru că aşa dădeau mai bine în statistici.

  • Ei nu ţintesc persoane fizice, oameni, ei ţintesc aparate, telefoane”, vine răspunsul aprobator, calm şi precis, în cuvânt apăsat ce parcă spintecă.

Continuă: “Şi ei nu ştiu dacă un terorist ţine aparatul în mână sau o mamă ţine acel telefon. Acesta este motivul pentru care atacurile cu drone se termină prost, acesta este motivul pentru care atât de multe petreceri de nuntă ajung să fie lovite de drone. Informaţiile pe care ei le folosesc sunt periculoase şi nesigure.”

Jurnalistele insistă. Îl întreabă despre terminologie: “ “Jackpot” este atunci când ei omoară o persoană pe care intenţionau să o ucidă. “Touchdown” este un atac cu dronă direcţionat de telefonul cuiva. “Baseball card” se referă la informaţiile despre persoane pe care doresc să le nimicească. Oamenii vânaţi devin denumiri de “obiecte” şi ajung să aibă nume ca “Brandy”, “Post Mortem”, “Lethal Aspen”, “Ribeye”. Ce e acesta? Un jargon?”

  • Este limbajul militar”, răspunde cu aceeaşi precizie. “Totul este un acronim, totul este un eufemism. Nu pronunţi asasinări, spui ţinte doborâte. Vorbeşti despre “operaţiune de capturare şi distrugere”, chiar dacă nimeni nu este capturat. Au propria lor cultură
  • Este vorba despre a dezumaniza oamenii?
  • Este multă abstracţie în asta. Pentru că ei nu vor să se gândească la faptul că în realitate ucid oameni. Nu vrei să te gândeşti că acei oameni ar putea avea o familie. Îţi propui să te gândeşti la ei ca la nişte obiective, îi vezi ca într-un puzzle”.

Cinci ore a vorbit Edward Snowden cu jurnalistele suedeze de la Fokus despre filosofia şi modul concret de acţiune al serviciilor americane de informaţii, despre politici şi practici înalte. Despre dezumanizare, despre timinguri, amoralitate, ţinte, cinism şi semnificaţii. Despre cum aflate în serviciu public, în luptă eternă cu răul, serviciile de informaţii ajung să se desprindă total de realităţi, să nu mai aibă deloc simţuri şi producă chiar populaţiei în slujba căreia se află un rău şi mai mare. Şi nici măcar să nu le pese de asta.

Peste tot serviciile de informaţii sunt sistemul imunitar al unei structuri statale şi uneori şi coloana lor vertebrală. Misiunea lor fundamentală este să apere şi să protejeze cetăţenii, valorile, drepturile şi libertăţile populaţiei. Nicăieri, în nicio lege de organizare şi funcţionare nu scrie că protecţia înseamnă nimicire şi minciună, că valoarea este de fapt interesul, banul şi contractul, că drepturile şi libertăţile fundamentale sunt facultative, sunt la cheremul cuiva. E adevărat, în istorie, nu veţi găsi că un serviciu de informaţii a clădit, construit, zămislit un lucru trainic vreodată. Pentru că nu pot. Cultura lor, aşa cum explică Snowden, presupune intrinsec faptul că ele sunt setate să distrugă, să se desprindă de înţelesuri lumeşti, uzuale şi să-şi genereze intern un sistem paralel abstract, inuman dar care acţionează prin mecanisme concrete, sesizabile. Problema intervine atunci când acest conglomerat suprimă exact ceea este menit să apere. Când vine vorba de viaţa oamenilor, nu există aşa şi aşa, nu există nuanţe, nu există griuri. Viaţa este caldă, nu e ceva ce în congelator ţii la rece.

În România, serviciile de informaţii şi-au fundamentat în ultimul deceniu filosofia de funcţionare pe tipar american ce nu diferă foarte mult, în liniile mari, oricât de aiuritor ar părea, de cel sovietic. Intruzive, agresive, dornice de putere, dominatoare, control freak. SRI, principalul serviciu de informaţii al României, a preluat aproape integral tot ce-a fost mai prost. Lipsa de principii vestită pentru orice serviciu de informaţii, sarcasmul dezumanizant, lipsa de respect faţă de public, modul predominant în viaţa publică şi sesizabila goană după putere şi interese. Plus, bineînţeles, pârghia regină: interceptarea.

Rapoartele publice arată că, spre exemplu, în 2014, SRI a pus în executare peste 42.000 de mandate de supraveghere tehnică. Numai că tot ce nu spune SRI ştie orice procuror profesionist. Şi anume că pe un singur mandat de supraveghere tehnică se regăsesc de obicei câte 7-8 persoane. Lasăm o medie de minimum 5 persoane pe mandat, şi vom vedea că toate cele 210.000 de persoane interceptate numai pe mandate de supraveghere tehnică duc spre 1,5% din populaţia cu drept de vot a României. Dacă aplicăm persoanele interceptate pe cei 1250 de trimişi în judecată în dosare de corupţie mare şi medie instrumentate tot în 2014, vom vedea că rezultatul spune totul, la rece, despre eficacitatea şi operativitatea interceptărilor pe speţe de corupţie: 0,0059%. Din minimum 210.000 de persoane interceptate anual au ieşit 1250 de inculpaţi.

Aparatura a costat 1 miliard. De euro. Din bani publici. O spune chiar ministrul Justiţiei. Dar cine să se întrebe, obiectiv, de cost şi rezultat, de eficienţă şi intruziune? Şi aici ajungem la tot mai dominanta discuţie despre mecanismele de control şi verificare. Ceva ce SRI n-a copiat din administraţia americană.

În România, gluma de comisie parlamentară, nu numai la SRI, ci la toate serviciile, este atent formată chiar de către respectivele structuri de informaţii. Membrii comisiilor transpiră când strănută vreun şef de serviciu, când firescul presupune să fie invers. Aşadar, cine să controleze pe cine? Şi în legătură cu ce?

Comisia să întrebe SRI despre miliardul de euro din buget public băgat în sisteme de interceptare cu eficienţă juridică ce tinde spre zero absolut, despre operativitatea şi scopul public al folosirii uriaşului volum de informaţie “periculoasă şi nesigură”, cum ar spune Snowden, despre cum de principalul serviciu de informaţii al ţării a “ratat” să-l scaneze pe principalul producător român de dezinfectanţi în sistemul public de sănătate sau despre cum juridic şi legal, cu “circa 100 de informări către beneficiarii legali” pe masă, SRI încheia contracte directe cu escrocul, ani la rând, tot din bani publici?

Tot comisia parlamentară este singura care legal poate să chestioneze SRI şi despre cum marii şi micii borfaşi ajung să stea mereu la masă cu principalul serviciu de informaţii al ţării. Exemplele devin inutile când speţele sunt deja răsunătoare. Unde era SRI cu toată aparatura de 1 miliard când se tranzacţionau pe nenumărate guverne licenţe Microsoft pentru sistemul public de educaţie, unde era SRI cu toate interceptările când se jefuia pe sute de milioane la ANRP, pe proprietăţile oamenilor, unde era când se devalizau companii de asigurări, unde era SRI când Condrea prin fals lăsa corpuri neînsufleţite prin spitale? SRI era în serviciu public, ne proteja, prevenea şi combătea. Ce anume? Numai pereţii SRI ştiu asta şi aparatura fără ore de redare. No “Baseball card”, cum ar zice Snowden.

Politica de personal a SRI tot comsia este competentă să o verifice. De fiecare dată când vreunul zboară de acolo, ori e plin de inculpări pentru corupţie, ori ţicneala emană prin ecranele televizoarelor. Valorile în care crede SRI, şi citez de pe siteul instituţiei sunt : “patriotismul, onoarea, profesionalismul, respectarea legii şi echidistanţa. Apărăm comunitatea în care trăim, preţuim oamenii, acţionăm pentru a le proteja tradiţia şi a le asigura viitorul”. Nu e o glumă, chiar asta scrie.

Ce valori şi tradiţie protejează şi ce integritate promovează SRI când, de exemplu, nu oriunde, ci chiar la vârful instituţiei, oameni care şi-au tranzacţionat meseria, şi au făcut-o pe masă, prin contract cu sume, chiar pentru protejarea unor simboluri naţionale ale corupţiei, poartă vorbele? Nu este ironic, este exemplificator de sfidător. Mai periculos decât dezumanizarea este atunci când instituţional răstorni înţelesurile realităţilor şi chiar valorile. Şi vrei cu toată puterea să le impui o altă semnificaţie. Negrul însă nu va fi niciodată alb, poate să lucreze şi la NASA.

Minciuna are viteză, dar adevărul are mereu ceva mai de preţ: rezistenţă.

Tot propria cultură de care vorbea Snowden, cu propriul jargon, propriile valori întoarse pe dos, cu propria desprindere de realităţi, dezumanizare şi oameni transformaţi în obiecte, a făcut ca SRI să-şi dezvolte şi propriul cult, probabil întâlnit în capul majorităţii structurilor informative. Un fel de pedigree iubit de sferele înalte şi detestat de oamenii simpli. Ca atare, în România, şeful de la DIPI trebuie să fi lucrat la SRI, şeful de la ANI la fel, şeful de la ANAF de asemenea. Toţi şefuţii, şefuloii şi şefişorii au în CV vreo şcoală, masterat, doctorat, plagiat, academie sau instituţie în subordinea sau în legătură cu SRI. Dacă te uiţi la ei, neprofesionalismul măsurat prin lipsa de rezultate şi poziţia ghiocelului, le duhneşte prin oase. Dar de ce toţi trebuie să fie de la SRI? De când etalonul ştiinţei de carte, profesionalismului, onoarei, corectitudinii şi cinstei stă într-o insignă, un acronim sau chiar o instituţie de forţă? Într-o societate democratică, etalonul cinstei este respectarea legii iar integritatea morală, probitatea şi demnitatea le dau ADN-ul şi caracterul, nicidecum serviciile de informaţii pe green card.

Dar cine să întrebe Biroul Executiv al Consiliului Director al SRI despre toate acestea? Cei din comisie care înainte de votul pentru încuviiţarea arestării lor erau chiar în sediul SRI, ofiţerii, foştii ofiţeri, şmecherii, slugile tremurânde sau chiar cei care au contracte cu SRI ca şi Condrea, tot pe bani publici?

SRI nu dă socoteală niciodată nimănui de absolut nimic. Despre SRI şi celelalte servicii de informaţii, Curtea de Conturi oferă rapoarte de maximum o jumătate de pagină. În spitalul SRI, unde profanii oricum n-au acces, nu e ca-n toată ţara, este întotdeauna perfect: mediu aseptic, sterilizat excepţional, nu sunt infecţii nosocomiale. Proştii mor întotdeauna vizavi.

Atât timp cât România îşi va alege politicieni slabi şi vulnerabili, nimeni din această ţară nu va controla cinstit şi onest activitatea Serviciului Român de Informaţii şi a niciunui alt serviciu. Însă un SRI în exces şi stăpânitor în societate, mereu fără a da de seamă public, va dăuna sănătăţii democraţiei acestui stat.

La fel de nedrept este să vorbeşti numai de SRI când România mai are alte cel puţin şase servicii de informaţii specializate ale căror dimensiuni reale nici pe acestea nu le ştim pentru că, din nou, publicul care-i plăteşte şi pe care ar trebui să-l servească n-are voie să ştie nici măcar acest lucru: câţi sunt. Şi asta este clasificat.

Nici la Serviciul de Informaţii Externe nu ştim câţi sunt dar, spre exemplu, cunoaştem că ei chiar nu fac nimic. Pot, dar nu vor că pur şi simplu n-au chef. Au preocupări mai înalte. Ne-au spus-o recent, public, oficial, asumat, printr-un “comunicat caps lock” lung, prost şi isteric. “Punem ţara înainte de orice, datoria înainte de propria persoană, suntem mândri ştiind că tot ce facem este pentru România”, te izbeşte când intri pe siteul instituţiei. Problema reală este că ceea ce ar trebui să facă SIE fac alţii. Procurori DNA care au ajuns şi cu şapte comisii rogatorii pe mai multe continente într-un singur dosar sau jurnaliştii care îşi îngroapă răbdările cotrobăind prin zeci de paradisuri fiscale.

SIE este organul de stat specializat în obţinerea din străinătate a datelor referitoare la siguranţa naţională”, tot pe siteul instituţiei scrie. La punctul 5, “care-i diferenţa dintre SIE şi SRI?”. Pentru sfidătorul şi preţiosul SIE, corupţia nu ţine aşadar de siguranţa naţională. Nici reţeaua lui Buzăianu care a devalizat în România, nici gruparea Monaco, nici toţi borfaşii pitiţi prin vile şi ecranaţi de offshoreuri prin toate colţurile lumii. Nu, SIE nu se ocupă cu d’astea. Suntem noi toţi proşti dacă ne punem întrebări. Comisia parlamentară de control a SIE de la SIE este şi ea o glumă sinistră, rapoartele Curţii de Conturi la fel. Numai Cel de Sus, avioanele şi societăţile anonime ştiu ce face cu adevărat SIE. Publicul îi plăteşte iar ei cumva simt neîncetat nevoia să ne spună că nu trebuie niciodată să dea socoteală nimănui.

SPP, tot regim militar, face protecţie şi pază. Protejează demnitarul român de răufăcători şi ameninţări. Numai că îl protejează atât de mult încât în goana-i nebună cu zeci de maşini, girofaruri, dispozitive şi nesfârşite coloane, a ajuns să împroaşte cu dispreţ orice român care-i plăteşte de pe trotuar. Suntem ţara coloanelor SPP şi-a antemergătoarelor de Poliţie. Iar dacă nu-s chiar ale Poliţiei, are grijă să şi le vopsească chiar aşa SPP. Un alt serviciu secret care practic a devenit scutul demnitarilor în faţa cetăţenilor, cu continuă tendinţă de a-şi secretiza întreaga activitate, cu proprie structură stufoasă informativă, un veşnic “semper fidelis” al inculpaţilor pentru corupţie când vine vorba de datoria de respectare a legii, înfiinţat de mafie, nereformat de 26 de ani şi necontrolat de nimeni. De câte ori aţi văzut comisiile de apărare parlamentare verificând SPP la achiziţii şi contracte, cu rezultate sau măcar luându-i la întrebări? Şi SPP e stat în stat.

De Serviciul de Telecomunicaţii Speciale ne aducem aminte doar când mai pică vreun avion şi evident că toată aparatura din dotare cumpărată tot din bani publici nu găseşte triangulaţia. Ne amintim de ei când vedem vreun contract tot pe bani publici cu nesfârşite zerouri sau când şefii instituţiei mai spun câte o enormitate ce devine virală la televizor.

Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, cunoscută şi ea prin foşti şefi cu dosare de corupţie, nu ştim câţi oameni are, nu ştim ce valori ne împărtăşeşte, ştim că şi ea se ocupă bineînţeles de protejarea securităţii naţionale dar în domeniu militar. Şi mai cunoaştem de asemenea şi că toate unităţile MApN din ţară i-au dat bani publici tot prin contracte directe lui Condrea pentru aceleaşi falsuri. De nosocomiale, dacă au luat, nu ştim nimic încă, vedem însă că şi ei sunt atât de sterilizaţi încât nu-i controlează nimeni la sănătate. Ca toţi ceilalţi, nici ei nu ţin morţiş.

Cultura lipsei de răspundere este atât de larg răspândită, încât probabil se crede că publicul are vreo datorie faţă de ei, nu că ei sunt plătiţi de oameni iar singura lor misiune este să fie în slujba celor ce îi plătesc.

Direcţia de Operaţiuni Speciale a Ministerului de Interne, şi ea structură de informaţii, păleşte din toate punctele de vedere în faţa Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, tot al ministerului. Despre DIPI barem ştim o treabă. Şi o ştim bine: că fură, că acolo e multă mizerie în stare de putrefacţie şi că miroase de la o poştă. Sub toate conducerile, indiferent de şefi, DIPI nu numai că stă la masă cu infractorii dar de multe ori face şi treaba în locul lor.

DIPI e şi-n Bârlogul Lupilor, şi cu aparatura plătită din bani publici verificând maşinile infractorilor prin parcări să nu fie interceptaţi, este şi-n sticluţele de parfum Clive Christian, şi-n curcanii lui Oprea, şi-n limuzine, şi-n duşuri cu abur, şi-n canapele, şi-n telefoane, televizoare, laptopuri scumpe pe care “le consumă” în misiuni, şi-n kilolitri de whisky, şi-n jefuirea fondurilor operative din bani publici. Pe siteul DIPI nu sunt valori. În dreapta sus, stă numărul unic de urgenţă 112. Nu-i controlează nici pe ei nimeni, nu există mecanism obiectiv şi extern de verificare, nu dau socoteală nimănui. Anual aproape fiecare conducere DIPI ajunge la DNA.

Este singura soluţie de stârpire a infecţiei nosocomiale. Alţi dezinfectanţi mai puternici încă nu s-au inventat pentru ei.

Dacă cineva vreodată va lua la control toate fondurile operative ale celor şapte structuri informative de stat plătite din bani publici care nu dau nici lui Dumnezeu socoteală, probabil că România ar rămâne fără servicii de informaţii.

Vedeţi mai sus vreun interes public, vreun simţ sesizabil al datoriei faţă de cetăţean, vreo grijă, vreo atenţie sporită, vreo luare aminte, vreo dare de seamă, vreun ajutor efectiv dat oamenilor? Şapte structuri informative plătite din bani publici sunt tot timpul captivele intereselor lor.

Edward Snowden, cu aceeaşi voce calmă şi accente atent puse, le invită pe jurnalistele suedeze să facă un exerciţiu:

“În cele din urmă, realizezi că atunci când ei folosesc cuvântul “securitate”, ei nu vorbesc despre siguranţă, ei nu se referă la siguranţa publică. Ei se gândesc la “stabilitate” şi te-aş provoca să te uiţi la retorica politică ce este folosită de guverne în toată lumea, în mod particular cele occidentale, vestice, care susţin că salvează vieţi prin bombardarea oamenilor. Vei vedea folosirea în exces a cuvântului “stabilitate”. “Stabilitatea” este noua şi cea mai de preţ a lor valoare. Nu este vorba despre libertate, nu este vorba nici despre libertăţi, drepturi, nu este nici măcar vorba despre siguranţă publică. Este vorba despre “a evita schimbarea”. Este vorba despre a te asigura că lucrurile sunt predictibile, că unele sunt graduale, că sunt maleabile pentru că asta înseamnă că atunci fix aceste lucruri sunt controlabile”.

Civilians Killed in Action. Cum ar veni, EKIA.

ARTICOLE SIMILARE
3 Comentarii
  1. Răspunde

    din putul gandirii

    16 mai 2016 16:15:40

    M ai uns la suflet….deci… un singur serviciu …se poate?….

  2. Răspunde

    dorin valeriu

    17 mai 2016 09:15:26

    Nu se oate un serviciu unic, e normal sa se diversifice sursele si sa se supravegheze/compare rezultatele. Exista un nivel de SINTEZA, acolo e si mintea dar si vulnerabilitatea sistemului (competent si loial sau nu).
    Contestatii pot fi multe, unele justificate desigur dar e UN RAU NECESAR !
    Ma simt mai in siguranta daca “controlul parlamentar” e doar formal. Cu alesii nostri … Desi da, ar fi nevoie si de control. Doar ca “Serviciile” n-au prea mult de-a face cu democratia …

  3. Răspunde

    Ioan Piticar

    13 iunie 2016 01:26:41

    Ca și expert militar în informații și securitate națională, dacă vorbim de SIE – acum este un serviciu ca și mort, o umbra a serviciului extern dinainte de ’89.
    Si aici nu ma refer la aserțiunea Domnului (actual) director Ungureanu, că “SIE nu este Securitatea de altădată” atunci ne întrebam ca Cetățeni (plătitori de taxe si impozite) , cine ne protejează de indivizi Romani care se plimbă prin afară și vând informațiile senzitive ale Statului Roman, ori complotează cu persoane străine la vânzarea avuției naționale, cu scopul îmbogățirii personale fulgerătoare!
    Mai grav ! Ce cunoștea SIE si Directorul sau despre agenții evrei de la “Black Cube” care spionau un Înalt Magistrat al Statului Roman?
    Dar despre rețelele de criminalitate organizată transfrontaliera cu activități de spălare de bani, evaziune si extorcare de fonduri din activități ilicite în sectorul executărilor silite ilicite bancare pentru procurarea de fonduri în scopul finanțării terorismului (ex. DDM Invest XX AG -Elveția, APS Fund Cehia) cu implicare unor persoane din Just-RO, într-o rețea extinsă de corupție, nu s-ar impune oare înlocuirea Directorului SIE?
    Cam multe defecțiuni…
    Așteptăm încă reacția pozitivă a Președintelui RO – deocamdată aflat într-o pasivitate nepotrivită în raport cu interesul național al protecției Cetățeanului RO.

LASĂ UN COMENTARIU