acasa Investigaţii/Justiţie Media

Falimentul sistemic

10 mai 2016

A fost nevoie de trei ziarişti, şi nu de “circa 100 de informări” ale SRI ca să afle toţi românii că de peste 10 ani o bombă ucide silenţios, sigur, cu bună ştiinţă şi cu permisiune de la toată lumea, un drept fundamental garantat: sănătatea. Şi a asasinat în şoaptă exact acolo unde ar fi trebuit să lecuiască: în spitalele României.

A fost nevoie de o investigaţie jurnalistică by the book, nu de anchete penale, probatorii complexe, nu de parchete, mii de interceptări, ore de redare şi nici de nenumăratele servicii de informaţii bugetofage ale României ca să fie devoalat un sistem nesfârşit şi uriaş de complicităţi, de abateri, de culpe, de erori, de greşeli, de lacune, de păcate şi vinovăţii care, rotiţă cu rotiţă, parcă unse cu grijă timp de un deceniu, ca într-o pânză de păianjen să ţeasă şi să unească oameni, instituţii şi politici sistemice, punând în funcţiune perfectă un adevărat mecanism de distrugere în linişte a sănătăţii publice.

A fost nevoie de trei gazetari şi-un fotograf, nu de politicieni care mai de care mai importanţi, şefi de stat, premieri, miniştri, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, manageri de spitale, şefi de sindicate medicale, procurori, ofiţeri sau servicii de informaţii. Şi n-a fost nevoie nici de complicate politici de stat, guvernamentale şi nici de mii de strategii stufoase, în limbă de lemn şi etern inaplicabile ca să vedem cu ochii noştri cum arată gaura neagră a morţii ce înghite pe bandă rulantă vieţi şi pe care, culmea, în mod uluitor, o mai şi plătim din buzunare să ne ucidă.

A fost nevoie de Tolo şi de o adresă web ca să aflăm că există un Condrea. A fost nevoie de cinci luni, nu de cinci ani şi de un ziarist sportiv ca să comande nişte analize de laborator pe care nimeni niciodată nu s-a deranjat să le facă. A fost nevoie de 64 de tineri arşi de vii la Colectiv ca să realizăm că prin atingere şi inhalare nici nu ştim cât de mulţi şi-au găsit sfârşitul de-a lungul anilor. A fost nevoie de-o tragedie naţională ca să mai descoperim una şi mai mare. Şi ce-am aflat? Profit în ani de zeci, poate sute milioane de euro pentru falşi dezinfectanţi neverificaţi dar cumpăraţi constant de către sistem prin zeci de mii de contracte cu dedicaţie, din bani publici. Şi acesta este doar un singur exemplu. Piaţa este în realitate de miliarde de euro. Jucătorii sunt mari, unii cu adevărat gigantici, escrocheriile şi şarlataniile, nu numai cu dezinfectanţi, sunt pe măsură. În tot acest timp, spitalele de stat au fost tranzitate de milioane de oameni şi sute de mii de copii pentru o singură dorinţă: să se vindece. Avem record absolut şi secret la infecţii nosocomiale. Oameni nevinovaţi mor pe mute.

La o primă vedere, lanţul vinovăţiilor este uriaş şi este atât de adânc împământenit încât a devenit aproape trofic. Nicio za din sistemul putregăit al slăbiciunilor nu poate funcţiona perfect fără cealaltă. Se hrănesc unii pe alţii ca ipocriţii cu parandărături, funcţii şi proptele, aplicabile pe toată galeria faptelor penale generând un adevărat “ecositem canceros al corupţiei sanitare”. Este utilizat periculos şi cu bună ştiinţă pe tot ceea ce are mai de preţ un om: viaţa.

Şi şoriceii rozători, folosiţi în medicină pentru experienţe de laborator au dreptul de a trăi pe acest pâmânt, darămite în această eră fiinţele superioare. Însă maşinăria aceasta este aproape perfectă şi implică inclusiv mentălităţile noastre. Asta face şi mai greoaie spre imposibilă destructurarea.

Au ştiut cadre, foruri şi baroni medicali, au ştiut politicieni, au ştiut procurori şi au ştiut şi serviciile de informaţii. Au aflat ce era evident, au cunoscut uneori ceea ce ştia toată lumea, au informat despre ce se întâmplă, au acceptat , au cumpărat şi, până acum, n-au făcut cu adevărat nimic să oprească tragedia tăcută.

Marii producători de pe piaţă sunt şi acum mână în mână cu şmecherii sistemului sanitar. Nu este nevoie divizii de intelligence sau triliarde de informări ca să fie descoperite evidenţe şi certitudini. Până şi sponsorizările, susţinerile, protecţiile sunt în picioare, clare, probate, la vedere, cu toţi clopoţeii agăţaţi de coadă.

La rândul lor, baronii albi, vicleni, ahtiaţi şi hoţomani ai sistemului de sănătate, lipiţi pe eternitate de funcţiile mari şi decizionale de la stat, mari afacerişti bogaţi în privat, şi producătorii lacomi sunt şi ei în alte complicităţi cu politicienii şi demnitarii. Nici pentru asta nu este nevoie de brigăzi specializate de procurori ca să se probeze un adevăr ce duhneşte de la o poştă. Atârnă toţi în fiecare zi, stil ciorchine, de coada fiecărui ministru ce se perindă. Sunt şerpi de toate vârstele, amorali, transpartinici şi veşnici. Pleacă demnitarii, ei sunt încremeniţi. Întruna, necontenit, mereu. Tot acolo. Străbat liniştiţi guvernările, ne tranzitează pasager vieţile. Sfidează simţurile. Înving şi timpurile.

Reforma în sănătate nu există iar de fiecare dată când se mişcă ceva sistemul se opune mai ceva ca o fiară sălbatică înfometată. Adulmecă imediat, simte că ar putea să i se ia ceva de la gură şi mereu, cu toate trompetele notorii şi neştiute, ţipă, urlă, răstălmăceşte evidenţe şi cu toată puterea lui se autoprotejează, se opune. Sunt toţi exact ca o infecţie intraspitalicească. Să nu se facă nimic, să nu se schimbe nimic. Să stea toţi zidiţi în pereţi, pe mese de operaţii, în ATI şi pe instrumentare. Să fie peste tot. Sunt viruşii pe două picioare fără vaccin ai României. Să dăm să treacă cu apă chioară. E perfect. Numai că mor oameni. Firul roşu care-i uneşte este banul. Restul medicilor sunt ţinuţi în mizerie. Cei mai buni pleacă din ţară.

Legile-s proaste. Unde nu-s proste legile, intervine nerozia, nepăsarea, lăcomia, pila, ruda, capul întors, telefonul scurt sau plicul. Mentalitatea, complicitatea directă, conştientă sau nu. “Lasă că merge şi aşa”, “lasă că tot se fură”, “lasă că nu ne prinde nimeni“, “lasă că nu se schimbă nimic”. În 24 de ani, România a avut 24 de miniştri ai Sănătăţii. S-au frecat toţi pe acelaşi scaun de-a căpătat luciu. Degeaba.

Când i-a durut ceva, majoritatea au oprit în goană avioane, şi-au luat zborul peste hotare. Bulgărele e atât de mare şi încurcat, încât oricine nu e ca ei stă necontenit şi se întreabă: dacă gestionarii sistemului, mai marii ţării, când vine vorba de pielea lor, n-au nicio fărâmă de încredere în ceea ce tu îi plăteşti ca să facă, tu ca simplu cetăţean, cum poţi să te protejezi pe tine şi pe ai tăi când vine vorba de sinteza a tot ceea ce medical se defineşte a fi pe scurt viaţă?

Realistic, n-ai ce face. Trebuie să te duci să înghiţi, să pipăi, să inspiri şi să absorbi prin toţi porii infecţia, viruşii, bacteriile. Îţi place sau nu spitalul, vrei, nu vrei, mort, copt, organismul îţi mai şi cedează. Şi te duci. Îi plăteşti pentru viaţă ca să-ţi îndese pe gât moarte.

În toată această realitate la propriu ucigătoare, de cealaltă parte, avem instituţiile de aplicare a legii. Mai marele şi atotputernicul stat de forţă, format din atâtea instituţii încât oboseşti să le mai enumeri. Sunt plătiţi să prevină, să ne apare, să ne protejeze, să combată şi să ne servească. Dacă se fură, dacă se fac matrapazlâcuri, parchetele, uriaşul minister de interne şi serviciile de informaţii fără număr ar fi trebuit să ştie, să informeze şi să intervină.

N-avem numai zei, avem şi procurori slab pregătiţi. În toate instituţiile de parchet. Este o realitate pe care România nu trebuie să o mai ascundă. În definitiv, toţi facem parte din societate. Nicio breaslă nu e perfectă. În acest caz însă, procurorii au avut sesizări din interior, dar au fuşerit şi declinat dosarele. Apoi, prinşi cu mâţa moartă-n ogradă, în stilul caracteristic, mai marii parchetelor îşi aruncă pisicile defuncte şi ele şi dezgropate de nenorociri peste gardurile timpurilor, conduceri peste conduceri, de parcă anticorupţia ar fi fost inventată pe vreun mandat şi sigur şi-ar da duhul pe un altul. Au gestionat toţi aceeaşi instituţie, cu bune şi cu rele, pe care cu plusuri şi cu minusuri odată pentru totdeauna trebuie să şi-o asume în toată istoria sa din ultimii 14 ani. Asta înseamnă responsabilitate.

Peste 3 ani, vor veni alţii care se vor delimita şi ei de cei prezenţi. Peste 6, următorii se vor burzului la viitorii. Şi tot aşa. E obositor, deranjant, nefolositor, neproductiv şi neprofesionist. Ideea e simplă: în cazul Condrea şi alţi şmecheri ca el nu s-a făcut nimic şi prea puţini procurori de caz răspund cu adevărat cu capul pentru ceea ce fac sau nu fac. Nu există asumare reală. Bineînţeles, în ultimul timp, toţi se apucă ca orbii de cazuri mari, grave din societate doar după ce bombele explodează în faţă. Aşa începe întrecerea tovărăşească pentru aplauze. Măcar de-ar strânge toţi procurorii probatorii solide care să le reziste şi să fie validate de instanţe. Judecătorii şi ei trebuie să aplice legea în literă şi spirit. Cheia funcţionării corecte a unei societăţi este Justiţia. Dacă Justiţia este strâmbă, societatea nu poate fi dreaptă. Iar dacă nu e dreaptă, înseamnă că nu suntem cu toţii bine.

SRI, atotştiutorul serviciu de informaţii al României, ne spune întruna, prin toate boxele, ca un patefon stricat, că a ştiut, aşa cum le ştie el pe toate. Şi nu numai că a ştiut, dar în ultimii cinci ani a şi transmis, în aproximaţiile tip kilogram/litri, prin “circa 100 de informări” “beneficiarilor legali” totul: baronii din teritoriu, prefecţii, miniştrii, premierii şi preşedinţii care oricum nu-şi asumă nimic niciodată. Când explodează ceva, “beneficiarii legali” fug toţi ca rozătoarele cu guşile pline. Hibernează câteva zile. Placa asta este atât de fumată în ultimii ani încât nu mai încălzeşte pe nimeni.

Nu miră pe nimeni că toţi se acuză continuu şi reciproc de minciună, spre desăvârşirea circului. Întrebările care se pun sunt: în realitate, practic, la ce ne mai foloseşte? Fizic, faptic, la ce ne mai ajută, dacă tot nu s-a oprit nimic, dacă toţi Condrea ai Românei livrau nestingheriţi în cantităţi industriale pe banii noştri fakeuri în spitale? Cum poţi să dovedeşti ceva fizic imposibil de dovedit? Cum poţi să probezi efectul Condrea asupra deceselor României?

Dacă a informat, SRI ar trebui măcar să prezinte în clar cine anume a ştiut, când şi la ce anume se refereau cu exactitate informările. Nu cere nimeni secretele planetei, dar tot un drept fundamental şi neîngrădit este şi cel în care autorităţile sunt obligate să le spună în mod corect cetăţenilor asupra treburilor publice: dreptul la sănătate şi sistemul public de sănătate. Dacă nimeni n-a făcut concret nimic şi toţi au ştiut, măcar să aflăm odată cu precizie marii responsabili ai minciunii. Dacă nu pot răspunde în faţa legii, măcar să-i ştie opinia publică, muritorii fraieri de pe tărgile proptite prin spitale.

SRI mai are câteva probleme cărora trebuie să le găsească cale de rezolvare. Prima este de fond. Şi vizează însăşi “viziunea” instituţiei. În legea sa de funcţionare coroborată cu “misiunea” sa oficială postată chiar pe siteul propriu, primul verb al SRI este acela de “a culege” informaţia. Al doilea este de “a valorifica” informaţia iar următoarele sunt: “a preveni”, “a contracara” şi “a proteja”. Cum poţi să valorifici, previi şi contacarezi, combaţi şi protejezi, adică să îţi îndeplineşti “misiunea şi viziunea”, dacă tot timpul susţii declarativ, şi în acest caz ca şi în altele, că ai livrat şi nu te bagă nimeni în seamă? Cum şi ce anume ai “contracarat” şi “protejat” dacă nu s-a întâmplat nimic cam vreun deceniu? În mod logic, factualul şi legalul trebuie să bată oricând retorica. Realitatea arată că uneori la SRI chestiunea aceasta este pe invers. Absurdul sfidează raţiunea. Logica îşi mai dă şi ea duhul. 

În acest caz însă, SRI mai are şi o a doua problemă pe care aproape că este obligat să o clarifice public. În timp ce trimitea cinci ani aproximativele şi relativele “circa 100 de informări” despre “aspecte privind calitatea necorespunzătoare a unor dezinfectanţi”, despre “disfuncţionalităţile din sistemul public de sănătate” şi despre “chestiuni legate de fenomenul infecţiilor nosocomiale intraspitaliceşti”, cumpăra de la Condrea pe sute de mii de euro din bani publici, loturi peste loturi de dezinfectanţi. Spitalul SRI şi Laboratorul de Toxicologie Industrială, Direcţia Medicală, UM 0502, chiar specialiştii SRI făceau cumpărăturile. Zeci de contracte, ani la rând, multe fără licitaţie.

Adicătelea SRI ştia că numitul Condrea face şarlatanii, ba chiar informa “beneficiarii legali”, dar pe de altă parte îi umfla buzunarele producătorului pentru că nu-l putea descalifica legal. Păi cum vine asta? Ne vom lămuri în timp şi dacă zecile de contracte ale SRI sunt în regulă, dar până atunci costul pe care deja îl va plăti instituţia este mare. Mai grav este că acesta pare a fi un pattern instituţional. Nu este singurul caz în care SRI este prins în flagrant şi cu oaia şi cu lupul, şi cu victima şi cu călăul. Istoria spune că serviciile de informaţii din toate timpurile, de pe toate continentele, sunt profund amorale, dar profesionalismul lor se măsoară prin eficienţă şi operativitate. Realităţile tot din România au mai dovedit că SRI mai are contracte cu firme sub influenţa unor personaje inculpate în cascadă pentru fapte grave de corupţie care, culmea, îşi execită şi controlul legal asupra instituţiei. Adică îi verifică corect, cinstit şi la virgulă nişte trimişi în judecată pentru nişte infracţiuni grave cu care mai au şi contracte. Logica moare. Din nou. Nomina odiosa.

Pentru principalul serviciu de informaţii al României, factura este usturătoare. Nu mai are ceva mai de preţ, necuantificabil şi profund, ce se câştigă greu într-o societate bântuită de fantomele Securităţii şi se pierde uşor : încrederea şi credibilitatea publică. Suspectaţi continuu de toate nenorocirile conspiraţioniste, pe cei de la SRI nu-i mai crede nimeni. Ca atare, acum trebuie să şi probeze.

În orice stat, sistemul de forţă este obligat legal să facă prevenţie şi să apere dreptul fundamental şi constituţional al cetăţeanului la sănătate. Ca atare, SRI ar face şi mai bine dacă ar informa legal parchetele şi despre câţi alţi Condrea cu adevărat mai bântuie prin spitale, în totalitatea lor, cu nume, prenume, fapte şi probe solide. Iar sistemul dacă este puternic, să facă în aşa fel încât, cu instrumentele la fel de legale pe care le are, să-i aducă pe toţi aceşti indivizi, pe cod penal şi de procedură, în faţa Justiţiei. Asta faci dacă eşti integru, imparţial, eficient, profesionist, ai onoare şi patriotism, şi nu eşti, voit sau nu, un silenţios complice.

În ţara puternicelor sisteme de forţă care nu au niciodată nimic ce să-şi reproşeze, siguranţa şi creditul eşuează public.

În ţara complicităţilor şi tuturor demnitarilor care veşnic fug ca şobolanii de orice răspundere, cobaii fără apărare sunt mereu vinovaţii.

În ţara baronilor albi şi somităţilor îmbuibate, se ucide invizibil, în tăcere, cu-o mână fină şi-o adiere. 

În ţara în care speri la viitor, pieri scurt la past tense. Fără zgomot, fără vină şi fără responsabilitate.

Aşa se devoalează falimentul sistemic al unor politici şi practici ce ucid, nimicesc şi distrug exact pe cei care le plătesc ca să fie apăraţi, ca să fie protejaţi şi în slujba cărora ele sunt menite să servească.

În România în care se mai şi dezinfectează, până şi dezinfectanţii omoară. O fi bine?!

ARTICOLE SIMILARE

LASĂ UN COMENTARIU