Politic

Raționamentul planului perfect irațional

1 august 2012

Pentru că situația îmi pare a fi mult mai tragică în PNL decât în PSD, și asta numai grație lui Crin Antonescu, amintesc un raționament pe care el l-a grăit acum două zile de la pupitrul Administrației Prezidențiale, raționament care a avut, în final, un rezultat greșit.

L-aș defini raționamentul planului perfect irațional, perfect imperfect, bazat exclusiv pe suportul popular, ignorând orice fel de reguli, valori, principii, decizii și instituții.

Crin Antonescu a spus așa: „Poate că toți analiștii, poate că toți politicienii care comentăm, afirmăm, recunoaștem de mulți ani că, în România există o ruptură între electorat și clasa politică, între electorat și partide, între electorat și lideri politici, ar trebui să mai medităm. Pentru că în momentul în care opt milioane și jumătate de oameni vin la o acțiune la care niște lideri politici îi cheamă, înseamnă că nu există o ruptură. Înseamnă că există reprezentativitate și înseamnă că nu jucăm într-o piesă absurdă, ci jucăm într-o situație reală, în care trebuie să fim cu atât mai responsabili, cei care facem politică. Dacă îmi dați voie, eu m-aș retrage.

Bun. Trecând peste faptul că 7,4 milioane au votat DA dar și aproape 1 milion NU, aș putea cu greu, e adevărat, să fiu de acord cu domnul Antonescu dacă acum situația ar fi fost perfectă, lumea s-ar fi dus să culeagă floricele pe câmpii, politicienii s-ar fi respectat măcar, toate legile și instituțiile ar fi fost respectate și dacă subiectul ar fi fost închis. Case closed- cum spunea Șoric. Dar cum de s-a întâmplat că nu e deloc închis? A scârțâit ceva. O rotiță, două au sărit. Și perfectul s-a transformat în catastrofal.

Ei bine, aici a fost iluzia și buba. Raționamentul în care crede în continuare Antonescu s-a făcut praf atunci când a dat peste reguli, decizii, instituții, Constituție. Multe le-a schimbat, dar numai una i-a întors tot planul împotriva lui.

Monitorul Oficial nu poate fi controlat- să-l luăm la Guvern, să decidem noi ce e în vigoare și ce nu. Când vrem noi.
Avocatul Poporului să-l schimbăm pentru că e singurul care poate ataca ordonanțele. A fost schimbat. Punem unul de-al nostru.
Șefii Camerelor îi putem schimba, Curtea Constituțională o putem lăsa fără atribuții. Toate acestea au mers șnur, perfect. Putem merge și la Bruxelles încâlcând flagrant o decizie a Curții. Și ce dacă? Putem abuza oricât. Putem suspenda și un Președinte al României care n-a săvârșit nicio „faptă gravă” cu încălcarea Constituției. Putem pentru că avem majoritate controlabilă în Parlament.

Tăvălugul, desantul abuziv a fost oprit extern. Prin reacții vehemente. Nu numai oficiale. Iar iluzia planului și raționamentului perfect s-a oprit chiar în teoria „putem face orice pentru că avem Putere”. Validarea referendumului cu 50%+1 din listele electorale – decizia CCR a trebuit să fie aplicată pentru că, altfel, izolarea României devenea oficială. Și nimeni nu și-a putut asuma așa ceva.

Așadar, planul perfect în care mai crede încă Antonescu s-a bazat exclusiv pe puterea exercitată și controlată prin Guvern și Parlament și prin capacitarea votului din alegerile locale. Regulile, deciziile, instituțiile n-au contat. De România în UE, România în NATO- au uitat cu totul. Altminteri, totul ar fi fost acum de necontestat.

Din cauza iluziei planului perfect, România se află zilele acestea în cea mai proastă situație posibilă. Cu o suspiciune, neîncredere teribilă pe plan internațional, cu Vocea Rusiei care ne pune câte o partitură în fiecare dimineață, cu 7,4 milioane de oameni aduși la vot degeaba, cu vreo alte 8-10 milioane care sunt sictiriți de tot, cu cel mai costisitor sondaj de opinie din istorie – care a recunoscut doar că președintele nu mai are susținerea pe care o avea, cu o societate profund divizată și polarizată – pe care domnul Antonescu nu o recunoaște nici acum și cu o coabitare pe care USL nu vrea s-o accepte.
Deci…ce s-a rezolvat?

În plus, printr-o greșeală politică de clasa I, același Antonescu, de bună voie și nesilit de nimeni, ca la poker (nu prea am expertiză în domeniu), și-a pus întreaga carieră în joc. Dacă mai e cineva care n-a înțeles, care n-a priceput până acum, asta numesc eu iresponsabilitate și prostie în cantitate brută. Și mărturisesc faptul că am sesizat-o din 2009, de când după primul tur al prezidențialelor, Antonescu i-a pus în 5 minute toate voturile în brațe lui Geoană. Dar dacă sunt 0,01% posibilități ca Geoană să piardă? Nu s-a întrebat. A jucat totul. Ori, ori. Atunci ca și acum. Și a pierdut.

Un politician care nu ia în calcul absolut totul, toate variantele, toate posibilitățile, care nu e calculat, care nu are strategie, care e într-o perpetuă disperare după putere sau pentru vreo funcție mai importantă sau măcar ceva, acolo, care nu are întotdeauna un exit plan – nu poate conta, nu poate fi redutabil. Nu poate avea succes. Nu poate fi niciodată un om politic învingător, unul veritabil, cu greutate, de luat în seamă. Tipul ăsta de politician se aruncă peste bord când ajunge pe uscat, când nu e niciun perciol, când nu te aștepți.

Te întrebi: ce s-a întâmplat? Răspunsul: Nimic. Crin tocmai s-a aruncat de pe vapor.

Antonescu și-a pus onoarea pe masă dacă referendumul va fi invalidat. Și-a dat singur în cap când nu cred că l-a rugat și chiar nu visa absolut nimeni. A ridicat miza la maximum posibil. S-a poziționat personal, conștient și cu insistență într-un scenariu imperfect în care nu era vorba deloc despre el.  A făcut-o pentru că pur și simplu așa gândește, pentru că nu mai are deloc răbdare, pentru că, prin orice mijloace, vrea să apară să vorbească, culmea, chiar din Holul de Onoare din Palatul Cotroceni.
Acum oare ce va alege? Un candidat al USL la Președinție, în 2014,  fără pic de onoare și profund atacabil când vine vorba de valori, angajamente și promisiuni sau un USL fără prezidențiabil și un PNL fără lider? Greu, dar fix asta înseamnă să te arunci din avionul politicii, de la 10.000 de metri,  fără parașută doar în semn de bravadă și disperare, în goana de a te confrunta numai tu cu președintele Băsescu. Asta pe Crin Antonescu nu l-a ridicat- așa cum probabil s-a așteptat, ci l-a făcut praf.

Știți, e ca-n desenele animate, când vânătorul grăsun sau Coyote îl aleargă, și-l tot aleargă pe Bugs Bunny și sfârșesc croind în mare viteză gropi ce le desenează trupul în pământ. Sau fix când trag după el, le explodează bomba atârnată de picior.

Numai că aici nu-i animație, e măreția realității, inteligenței și profunzimii scenei politice românești- respectiv USL.

Și cred că e groaznic, mai ales când ți-o faci tu singur. Tu, doar tu, cu mâna ta.

ARTICOLE SIMILARE
13 Comentarii
  1. Răspunde

    Cougar

    2 august 2012 07:01:49

    elmer fudd e cu bugs bunny. sau cu daffy duck. wile e. coyote e cu road runner.

  2. Răspunde

    Anonim

    2 august 2012 07:53:11

    Frumos scris. Felcitari, Sorina.
    ,,Anonimul''

  3. Răspunde

    stefand

    2 august 2012 07:53:37

    Sorina, te felicit din nou pentru bun simt, luciditate analitica obiectiva, dar in primul rand pentru ca existi asa cum esti. Contrazici cu incapatanare si iesi cu ostentatie din tiparele, foarte labartate altfel, ale analistului roman prezent astazi pe medii si inregimentat de cele mai multe ori fatis, uneori pe dupa cires, in vreo tabara… si tu esti intr-una, aceea a bunului simt si a logicii omului normal, partial exasperat de mlastinile morale prin care trebuie sa razbeasca. Mie mi-e cel mai scarba de cei care se sprijina pe partizanatul saraciei, al foamei, al nesansei intr-o societate in plina transformare azi, respectiv de “eroul” articolului tau, corect, profund si in acelasi timp plastic intepat pe o plansa cu rebuturi in insectarul politicii romanesti.
    M-as bucura sa te apleci si asupra geografiei regionale a acestui vot, chiar merita a fi analizata. Care este drumul de dorit al Romaniei, dupa care model de vot si de politica. Lasandu-i la o parte pe cei care nu au votat, pentru ca despre ei putem spune, mai exact presupune orice, hai sa vedem ce e cu cei care au votat, cati si pentru ce motive, pe regiuni, varste, pregatire, etc. Interesanta si graitoare este si dinamica votarii pe ore si regiuni. Clasicii in viata ai politicii judetene romanesti din Teleorman, Vrancea, si altii, ar trebui poate sa ne explice cu ce metode si cu ce motivatie au obtinut succesele de vot contabilizate si de ce nu cum vad ei modelul de urmat, viziunea lor asupra romanului model. Iti urez succes in tot ce faci.

  4. Răspunde

    ziarist

    2 august 2012 08:28:37

    @ cougar. e si coyote cu bunny.
    @ anonim. multumesc
    @ stefand. multumesc

  5. Răspunde

    ortodoxu

    2 august 2012 09:43:54

    Excelent comentariul tau,chiar daca eu iti voi spune ca pleaca de la o premiza gresita.Premiza gresita de la care pleci este aceea ca tu (noi toti ) ii creditezi pe acesti nemernici ca POLITICIENI!Acestia sunt niste golani vopsiti in diferirte culori "ideologice",cu discursuri de mahala,care, din pacate,au o priza infioratoare la marea majoritate a romanilor.Acesti politicieni-mahala nu au mai mult decat alura E-urilor din alimentele noastre de zi cu zi,de care stim,dar le consumam cu placere! Ce rezulta de aici? O tara "vai de mama ei" si un popor bolnav la propiu si la figurat. Sa ne fie de "pofta buna"!

  6. Răspunde

    Agata

    2 august 2012 10:47:34

    Bravo Sorina !

  7. Răspunde

    Burebista

    2 august 2012 12:55:10

    Sorina,
    Oare, pana unde sunt in stare acesti crai de dambovita sa se dea in barci, sa devina tot mai penibili, incercand sa ne toace nervii?
    Cel putin, nicolaescu asta este de un absurd dus la extrem: cum vom reusi la toamna sa le baram calea spre parlament? Deja cred ca nu mai e suficient sa scriem pe bloguri, trebuie sa pasim la alt nivel de activism.
    Felicitari pentru curajul si hotararea ta, sper sa se termine cat mai rapid acest circ de cosmar provocat de uslasi

  8. Răspunde

    Anonim

    2 august 2012 16:37:56

    Felicitari pentru articol. De departe se vede ca nu esti ca ceilalti ziaristi.
    Cat priveste amanarea, nu sunt nici pro nici contra Basescu. Sunt legat de un credit in euro, nu detaliez.
    Se naste o intrebare: Daca listele de vot sunt naspa… Ei, senatorii si deputatii sunt alesi tot prin frauda. Nu-i asa?

  9. Răspunde

    Ioan suciu

    2 august 2012 18:44:47

    Buna Sorina,

    adica nu mai stiu daca mai este asa de buna si nu mai vad cum se mai poate repara…..Sunt convins,deja,ca Europa s-a saturat de noi si de "farafastacul fanariot",pe care-l reinventam,zi de zi….trebuie facut ceva si trebuie,repede!In lipsa unui sistem integru si valabil pe intreg teritoriul,toate listele cu votanti se vor ajusta "asa cum trebuie".Chiar nu mai vad o portita de scapare pentru Basescu….Daca bunul simt si inteligenta ar putea penetra,mai mult,neuronul celor 7,4 milioane,poate tarisoara asta ar mai avea o sansa.
    Cu stima !

  10. Răspunde

    Anonim

    3 august 2012 15:16:58

    Salut!
    Ca de obicei, mi-a placut ce si cum ai scris (oxigen! 🙂 )
    Cu un singur lucru nu sunt de acord: "Antonescu si-a pus onoarea pe masa"
    Stiu ca e un fel de a spune, dar nu ma pot abtine: CARE ONOARE, CA N-ARE!
    Astept cu incredere si interes urmatorul articol.
    Toate cele bune si s-auzim de bine (e loc, e nevoie, e cazul, e timpul…) 🙂
    Mih

  11. Răspunde

    PeCeResoare

    4 august 2012 17:12:27

    Daca citesti atent pasajele cu subiectul bolduit si bineinteles daca nu esti in pragul retardului ca nivel IQ, intelegi cu usurinta ca "lovitura de stat" data de USLasi nu e o gogorita si nici un laitmotiv de campanie Basista. E un fapt intamplat. Mai este de inlaturat "dusmanul poporului" si toate drumurile de jaf vor fi netede, mai bune si mai drepte decat autostrazile pe care (nu) mergem de 20 d'ani. Nu am inteles in nici un fel cozile de topor, care cu ata in fundul gol, indurau canicula ca sa bage un vot in urnele lui Mazare, la referendumul defect la liste. Eu ma intreb cu ce data vor actualiza Ponta & Comp. listele electorale. Intre timp dintre cei care au votat "DA" au mai murit cativa, la fel si dintre cei care nu s-au prezentat ! Din nou intreb: cu ce data vor aduce listele la zi? Incredibil in ce situatie au coborat Romania. Si incredibil cum pucistii sunt sprijiniti de o parte insemnata a unui popor … Ponta eliminand din listele electorale Romanii din strainatate (care intr-o proportie covarsitoare nu mai sustin PSD+PNL+Dan Voiculescu) seamana foarte mult cu un miner din 1990 care ciomagea un Om Liber din Piata Universitatii. De fapt Romania a pierdut pe mana unor posturi TV, pe mana unor "deontologi" gen Ciutacu si gen Badea, care sub un singur steag, au mintit poporul cu televizoru' si au adus Romania la nivelul lui iunie '90. O vorba spune: FIECARE POPOR ARE CONDUCATORII PE CARE-I MERITA SI DE REGULA INTELIGENTA ACESTOR CONDUCATORI ESTE SUB MEDIA POPULATIEI.

  12. Răspunde

    Anonim

    4 august 2012 17:13:04

    Scrieti foarte bine doamna, din suflet nu doar din condei. Doar o singura obiectie am: Dl. Antonescu nu s-a aruncat el de pe vapor, n-a spus "N-au venit cei 9 milioane asteptati, deci demisionez!". Ne-a aruncat pe noi, pe cei care n-au votat i-a socotit "morti" si a fortat jocul mai departe, pe ceilalti i-a asmutit contra vinovatilor, unguri, bieti capsunari, moldoveni, etc.
    Asa ca vom plati toti cumplit de scump nota cazarii sale la Cotroceni!

  13. Răspunde

    Anonim

    4 august 2012 22:08:44

    Imi place mult cum expui lucrurile, Sorina!
    Astept sa vad derularea evenimentelor in viitor… Sper ca Basescu sa revina la Cotroceni… Sunt putin ingrijorat, putin mai mult pt starea tarii mele… Tara care e si a mea, in pofida faptului ca sunt de etnie maghiara…
    Ne-au jignit destul USL-istii… UDMR, nici nu merita a fi mentionat, nu-mi place de el nici asa. Iii cunosc, ca is din Mures si ei si eu…
    Ferenc

LASĂ UN COMENTARIU