Uncategorized

#CARACALUL FĂRĂDELEGILOR ŞI FRĂŢIILOR. EXCLUSIV. Şeful Parchetului care a luat-o la fugă şi procurorul Ovidiu Cristian Popescu, “jupânii” care conduc Parchetul Caracal de 9 ani şi jumătate, ambii implicaţi în cazul Alexandrei Măceşanu, campioni absoluţi la închis dosare: 40 !!! de NETRIMITERI în judecată numai pe numele “interlopului” Remus Rădoi din Caracal

30 august 2019

O serie de răspunsuri obţinute în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public arată că Parchetul Judecătoriei Caracal, sub comanda procurorului Ovidiu Cristian Popescu şi ulterior sub cea a lui Cătălin Alexandru Zăvoianu, fost poliţist de frontieră, ambii implicaţi în gestionarea dezastruoasă şi defectuoasă a anchetei penale privind salvarea Alexandrei Măceşanu, a dispus nu mai puţin de 40 de soluţii de netrimitere în judecată pe numele lui Remus Rădoi, cel care a pus poliţiştii pe piste false şi descris de presa locală şi centrală ca unul din liderii lumii interlope din Caracal. Şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt arată că are 2 soluţii netrimitere în judecată pe numele aceluiaşi Rădoi, un număr de alte 4 dosare fiind disjunse şi declinate tot la Parchetul Judecătoriei Caracal. În total, după decizii contradictorii ale mai multor instanţe, cu 2 condamnări la activ, Remus Rădoi a acumulat 42 de soluţii de netrimitere în judecată doar de la două structuri de parchet şi un alt dosar penal în lucru deschis în 2019 tot la Parchetul Judecătoriei Caracal.


Parchetul Caracal: Avem 40!!! de netrimiteri în judecată, niciun rechizitoriu şi un dosar penal deschis în 2019 pe Remus Rădoi

Un răspuns primit ieri în baza legii 544/2001 (document mai jos) arată că timp de 14 ani, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a emis nici mai mult, nici mai puţin decât 40 de soluţii de netrimitere în judecată pe numele lui Remus Rădoi. PJ Caracal arată că nu a întocmit niciodată niciun rechizitoriu pe numele lui Rădoi dar are în prezent un dosar penal în lucru înregistrat în 2019. PJ Caracal a refuzat să precizeze pe ce fapte sunt atât cele 40! de soluţii de netrimitere în judecată cât şi dosarul în lucru din 2019 în cazul lui Rădoi.


Parchetul Olt: Pe Remus Rădoi am avut un rechizitoriu şi cu inculpare şi cu SUP, NUP şi încetare de urmărire penală, şi alte 6 dosare penale din care pe 2 le-am închis. Restul de 4 dosare le-am trimis la PJ Caracal. Pe care le-a închis!

Un alt răspuns primit zilele trecute în baza legii 544/2001 (document mai jos) arată că de-a lungul vremii nici Parchetul Tribunalului Olt nu s-a spetit să investigheze ceva în legătură Remus Rădoi, descris de presa locală şi centrală ca unui din liderii lumii interlope din Caracal, în ciuda sesizărilor. Astfel, PT Olt susţine în răspuns că au trimis un rechizitoriu în instanţă cu privire la Rădoi, dar în acelaşi rechizitoriu au dat şi scoatere de sub urmărire penală, şi încetare de urmărire penală pentru că partea vătămată şi-a retras plângerea şi au dat şi neîncepere de urmărire penală. Pe alte 6 dosare pe care PT Olt le-a avut în lucru, în 2 au dat NUP, alte 4 dosare le-au trimis, disjuns şi declinat la PJ Caracal pe care, potrivit răspunsului de mai sus, le-au închis.


Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova: Nici nu am avut, nici nu avem dosare pe Remus Rădoi

Un răspuns primit astăzi în baza legii 544/2001(document mai jos) arată că Parchetul Curţii de Apel Craiova, 2 mandate sub conducerea lui Constantin Lăloianu, ulterior sub conducerea Tenei Tulitu şi cu Maria Antoaneta Piţurcă procuror şef secţie urmărire penală în PCA Craiova şi purtător de cuvânt, nu a avut şi nici nu are cauze în care să se facă cercetări pe Remus Rădoi. Recent, potrivit IGPR, două dintre firmele de pază controlate de Remus Rădoi (Safety Security SRL, Spartan Pază şi Protecţie SRL) au rămas fără licenţe de funcţionare, acestea fiind retrase una înainte de tragedia din Cacaracal şi o alta după, iar un într-un alt răspuns pe legea 544/2011, SRI susţine că a trimis “organelor competente””o serie de date conexe” pe care le-a obţinut atunci când a verificat firmele din punctul de vedere al ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. O contorizare G4media arăta că firmele lui Rădoi au avut contracte de cel puţin 4,3 milioane de euro bani publici cu instituţiile publice din România. (dublu click retragere licenţe)


Sursa: Mediafax. Cătălin Alexandru Zăvoianu, fost poliţist, cel care conduce de 2 ani şi jumătate Parchetul Judecătoriei Caracal, fugind ieri de ziarişti, după audierea de la SIIJ

Cine este Şeful Parchetului Caracal, din cazul Alexandrei Măceşanu, care a rupt-o la fugă? Este fost poliţist! Conduce Parchetul Caracal de 2 ani şi jumătate!

Cătălin Alexandru Zăvoianu, fost poliţist, şef al Parchetului Judecătoriei Caracal de 2 ani şi jumătate

Cătălin Alexandru Zăvoianu, şeful Parchetului Judecătoriei Caracal care a luat-o la fugă după audierea de 5 ore la SIIJ, este un fost poliţist (document mai jos). A lucrat la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Dolj până în 2010 atunci când s-a hotărât să devină procuror. Cu o declaraţie de avere goală şi multe gafe în instrumentare la activ tot pe închidere de dosare (link), Cătălin Alexandru Zăvoianu a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, Parchetul Tribunalului Hunedoara pentru ca la 1 ianuarie 2017 să fie numit şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal şi prim procurorul acestei structuri de parchet în locul lui Ovidiu Cristian Popescu.

Cătălin Alexandru Zăvoianu, aflat în grupul de 4 procurori care au fost implicaţi în căutarea Alexandrei şi care s-a dus acasă să doarmă, a fost numit prim procuror al PJ Caracal pe un mandat de 3 ani, în decembrie 2016, de către Secţia de Procurori a CSM sub semnătura vicepreşedintelui CSM de atunci, Luminiţa Palade (document mai jos).


Cine e “jupânul” Parchetului Caracal? Procurorul Popescu, prietenul Şefului Parchetului Caracal. A condus şi el Parchetul Caracal timp de 7 ani!

Ovidiu Cristian Popescu, cel care a condus legal ancheta în cazul Alexandrei Măceşanu, a fost şef al Parchetului Caracal timp de 7 ani, numit chiar de Secţia de Procurori CSM sub conducerea actualului Procuror General interimar al României, Bogdan Licu

4 procurori au fost implicaţi în dezastruoasa anchetă de “căutare” a Alexandrei Măceşanu: 3 de la Parchetul Judecătoriei Caracal, dintre care 2 fiind „jupânii” parchetului, şi unul de la DIICOT Craiova. Aşa se face că de găsirea Alexandrei Măceşanu s-au ocupat Cătălin Alexandru Zăvoianu, şeful Parchetului Judecătoriei Caracal/fost poliţist, prim procuror şi conducător al structurii de parchet, Lucian Gabriel Trifu tot de la Parchetul Judecătoriei Caracal, fără experienţă, fiind numit în funcţia de procuror în decembrie 2017, procurorul Liviu Vasilescu de la DIICOT Craiova, fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, care nu a fost capabil să îl identifice nici pe Gheorghe Dincă nici să facă ancheta de mai multe luni în cazul dispariţiei Luizei Melencu, aflând de caz de la televizor, şi Ovidiu Cristian Popescu, tot de la Parchetul Judecătoriei Caracal, cel care a şi coordonat şi condus legal ancheta în cazul căutării Alexandrei Măceşanu. Niciunul nu a ajuns în seara telefonului Alexandrei Măceşanu la 112 la casa lui Dincă.

Ovidiu Cristian Popescu este însă procurorul care a condus de facto Parchetul Judecătoriei Caracal timp de 7 ani. Cu o avere considerabilă strânsă în timp ce era procuror, în 2006, Ovidiu Cristian Popescu a cerut CSM să-l mute şi să-i aprobe transferul de la Parchetul Judecătoriei Slatina la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal. O solicitare asemănătoare făcea în acelaşi timp şi Constantin Lăloianu, cel care voia să plece de la Videle, să ajungă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina sau Caracal şi în final a ajuns 2 mandate şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Solicitarea lui Ovidiu Cristian Popescu de mutare de la Slatina în Caracal a fost aprobată imediat în 2006 chiar de actualul judecător CCR, Cristian Deliorga, pe atunci procuror şi vicepreşedinte al CSM.

După 3 ani, în 2009, Ovidiu Cristian Popescu este numit de Secţia de procurori din CSM, sub semnătura lui Bogdan Licu, pe atunci vicepreşedinte CSM şi actual procuror general interimar al României, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal şi şef de instituţie pe un mandat de 3 ani. În 2010, Ovidiu Cristian Popescu este premiat de Laura Codruţa Kovesi, pe atunci procuror general în României, şi ulterior lui Popescu i se prejungesc succesiv delegările în fruntea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal de către secţia de procurori din CSM iar la 1 ianuarie 2017, la conducere a fost numit Cătălin Alexandru Zăvoianu. Protestatar împotriva deciziilor obligatorii şi definitive ale CCR, Popescu a condus de facto Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal timp de 7 ani. Ovidiu Cristian Popescu, procuror de caz desemnat de către cel care i-a urmat în funcţie – Cătălin Alexandru Zăvoianu, şi purtător de cuvânt al PJ Caracal, a fost suspendat din funcţie de CSM în cazul anchetei privind căutarea Alexandrei Măceşanu.


ARTICOLE SIMILARE

LASĂ UN COMENTARIU