Politic

Radiografia dărâmării Justiției. Corupția este îmbrățișată chiar de către Guvern.

28 noiembrie 2012

Lucian Papici, procuror șef al Secției de Combatere a Corupției din DNA:

Voicu avea rețeaua cel mai bine conturată din toate dosarele în care am lucrat. Stătea foarte bine. Cel puțin la nivelul Curții Supreme, la nivelul șefilor din Poliția Capitalei și din Inspectoratul General al Poliției, era un tip cu relații în multe medii. (…) Cel mai interesant mi s-a părut totuși cazul Voicu, pentru că e legat foarte mult de așa-zisele rețele obscure din magistratură. Cazul acela m-a impresionat cel mai mult, mai mult decât dosarul Năstase. Dosarul Voicu s-a bazat și pe interceptări de convorbiri telefonice și nimic nu e mai concludent ca mijloc de probă și ca eficacitate a probei decât dialogul persoanei. “Martorii muți, cum s-ar spune. Martorii ca atare pot fi subiectivi, însă acolo ești tu cu vocea ta și spui ce gândești. De aceea mi-a plăcut atât de mult dosarul, pentru că probațiunea în acuzare s-a bazat în cea mai mare parte pe convorbiri telefonice/ambientale între subiecții procesuali (…) Dosarul Voicu a plecat de la sesizarea SRI-ului. Ultimele dosare de rezonanță mediatică instrumentate de Secția de Combatere a Corupției sunt ca urmare a informațiilor obținute de SRI. Fără ajutorul lor, succesul DNA n-ar fi fost la fel de mare. (…) Da, în cazul Voicu, a venit o informare de la SRI, care era în executarea unui mandat de siguranță națională. Respectivul era înconjurat de tot felul de oameni de afaceri, de tot felul de chestiuni care afectau oarecum siguranța națională. Și, de acolo, colateral s-a format dosarul cu rețele obscure din magistratură în care, în vârful piramidei, era domnul Voicu. Foarte interesant dosarul, el mi-a plăcut cel mai mult ca problematică, rezonanță și complexitate. Un dosar frumos”

Declarațiile sunt făcute de Lucian Papici în cadrul unui interviu dat, în aprilie 2012, lui Cristian Ghinea și publicat în cartea “Eu votez DNA!”.

Ce spune, în esență, Lucian Papici? Cazul Voicu este unul dintre mai puternice, complexe și clare dosare din ultimii ani pentru că a devoalat mafia politico- judiciară, o imensă rețea. Sunt mii de interceptări în dosar- asta se știe. Iar totul a plecat de la executarea unui mandat de siguranță națională, pus în aplicare de către SRI și dat de un judecător de la Curtea Supremă. Fără sesizare și acest mandat, e simplu: cazul Voicu n-ar fi existat.

Ce vrea să facă acum Guvernul Ponta? Să dărâme din temelii tot ce au făcut DNA, SRI, Curtea Supremă de Justiție, dar și ceea ce ar putea să se întâmple în viitor.
Potrivit unor modificări la legea siguranței naționale trimise instituțiilor, și acum publicate pe siteul Ministerului Justiției, Guvernul Ponta vrea să taie din atribuțiie SRI. Adică merge direct la sursă. În esență, stopează pur și simplu toate informațiile și probele care privesc marile cazuri de corupție din mandatele pe siguranță națională. Modificările efective au fost publicate de Hotnews.

În lumina acestor schimbări radicale și halucinante, toate marile dosare de corupție, inclusiv cazul Voicu, sunt dărâmate.Tot ceea ce înseamnă terorism și corupție, crimă organizată și corpuție, criminalitate cibernetică și corupție- sunt amputate din start. Și asta pentru că multe informații în marile cazuri de corupție au fost valorificate ca probe în instanță, pe baza unor mandate pe siguranță națională. În penal, modificările la legea siguranței naționale pot fi aplicate retroactiv, dacă modificările sunt favorabile inculpaților. Așadar, qui prodest? Bineînțeles, celor mai periculoase rețele și mafiilor din partide.Îi scapă Ponta și Pivniceru pe Voicu și pe cei care constituie o amenințare la adresa siguranței naționale? Îi scapă.
De ce? Eh, aici e mare problemă. Și în mod logic, sunt două variante: ori le datorează mafiilor mult, ori au mare nevoie de ele în viitor. Concomitent, nici ambele presupuneri logice nu se exclud.

Bineînțeles, Ponta spune că habar n-are, că nu știe, că n-a auzit, că nu există, că e o dezinformare. Personal, nu-l cred absolut deloc. Să fii premier și să spui că nu știi că al tău Guvern vrea să amputeze marile cazuri de corupție trecute și viitoare, este impardonabil. Putea măcar să o sune pe madam Pivniceru și s-o întrebe ce-a postat pe siteul ministerului Justiției. Modificările sunt și acum acolo. Le găsiți aici. Art.12/ 9, alin 1.

Dar Ponta n-a spus asta. A vorbit, culmea, de dezinformări electorale. A spus cu jumătate de gură că nu e de acord, apoi a repetat mai clar și a mai declarat că Guvernul actual are mandat până în 20 decembrie. Însă  oare ce are Suleiman cu prefectura? Înțeleg că după 20 decembrie, așa ceva nu e deloc exclus.
Una peste alta, pentru așa ceva, în orice țară civilizată, cineva și-ar fi dat demisia. La noi, nu se întâmplă asta și, bineînțeles, nu mai miră pe nimeni. De ce? Pentru că, inclusiv aceste schimbări majore, arată cât se poate de limpede că absolut totul se desfășoară conform unui plan bine pus la punct, emanat dintr-o gândire profund alterată și tributară perioadei Năstase și nu numai. Să fie liniște! Și acum, ca și atunci. Subiectul e greu pentru români, nu-l înțeleg, nu-i interesează. Iar pentru ei, asta e perfect.

Tot ce s-a întâmplat însă de la învestirea Guvernului Ponta încoace arată că planurile importante trebuie să se îndeplinească în pași mari, rapizi, de la temelie și dacă ar fi tăcere- ar fi perfect. Să nu se prindă nimeni, dacă se poate și asta. Cui îi pică fisa – stiu placa- e băsist.
Și am să dau câteva exemple ce au vizat Justiția, instituțiile ei și cele de siguranță națională- un refresh necesar minților îmbâcsite din Guvern:

Cazul Grăjdan. În prima ședință de Guvern, Victor Ponta trece direct, fără nicio explicație sau urgență, ISC în subordinea sa. La recomandarea lui Adrian Năstase, Ponta îl numește pe Grăjdan în fruntea ISC. Grăjdan, la recomandarea lui Năstase, își retrage instituția din procesul Năstase. Procurorii DNA intră pe fir. Cazul i se sparge în cap lui Ponta. Ponta minte și spune că nu l-a numit pe Grăjdan la cererea lui Năstase. Grăjdan este demis. Nu mai apucă să fie șef peste Hidroelectrica. Interferență clară a lui Ponta într-un mare dosar.

Cazul Bălan – Sâmpetru. Ponta apare în interceptări. Ponta se întâlnește de mai multe ori cu Bălan, chiar și în Guvern. Vizate erau funcțiile de procuror șef DNA și Parchet General. Șantaj, informații DGIPI, rețea mafiotă, oameni din rețeaua Voicu.
Marian Petrache: “Cel mai important…Adică să pui mâna pe putere și pe informație
Marcel Sâmpetru: “Exact”
Marian Petrache: “Păi asta înseamnă, nu? Păi ai, de fapt, curentul care înseamnă informația și puterea care înseamnă DNA-ul și Parchetul- care înseamnă motorul, da?
Marcel Sâmpetru: “Corect”
Marian Petrache: “Trebuie să pui mâna pe curent și pe urmă pe motor, nu?”
Marcel Sâmpetru: “Da”

–  CSAT- STS. Introducerea pe ordinea suplimentară de zi a CSAT a demiterii șefului STS, în  falsul scandal  al telefoanelor. Demiterea șefului STS n-a reușit din cauza voturilor împotrivă și abținerilor. STS era necesar Guvernului Ponta și interimarului Antonescu în plină procedură de suspendare a Președintelui României.

Atacurile constante, dure și declarate la adresa CSM, Inspecție Judiciară, Parchet General, DNA, ANI, SIE, SRI. Nenumărate.

Procedură total netransparentă de selecție a noilor șefi DNA și Parchet General. Scoaterea din joc a Coruței Kovesi și Daniel Morar. Nominalizarea unor catastrofe umane și profesionale pentru cele două funcții cheie- indivizi care, de altfel, au primit aviz negativ de la CSM.

Refuzul Parlamentului și al USL de a pune în aplicare o decizie irevocabilă a Curții Supreme.

Refuzul Parlamentului și al USL de a da aviz pentru urmărirea penală în cazurile Laszlo Borbely și Paul Victor Dorbre.

Și dacă mă gândesc mai bine, mai găsesc. “Grup infracțional organizat“, interceptările în cazul Stan care aștepta, după alegeri, protecția Guverului
Una peste alta, proiectul legii siguranței naționale ce dărâmă marile cazuri de corupție trecute și viitoare va fi trimis în scurt timp către CSAT. “Dezinformatul” premier Ponta va trebui să aleagă între “dezinformările electorale” ale ministrului Justiției, Mona Pivniceru și….Justiție. Ce va alege? Sper că nu pe Voicu și mafiile. Deși, când vine vorba de Ponta, absolut nimic nu e exclus.

P.S. Ponta: “I-am spus doamnei Pivniceru azi, nu susțin un astfel de proiect. Și nu cred că e momentul ACUM de astfel de proiecte“. Hmmm, dar când e momentul ca Guvernul să dărâme Justiția?

P.P.S. Ponta: “Nu poate fi vorba decât ministerul Justiției. În rest, cine să avizeze? Dacă e un proiect de modificare a unei legi privind Justiția, cine să avizeze, Mediul?” Nu. CSM, MApN, ORDA, Consiliul Concurenței, MAI, BNR, MAE, SRI. Tocmai i-a spus Pivniceru oficial în acest comunicat de presă.
Premierul, un fost procuror, efectiv habar n-are pe ce lume trăiește. Nu știe cine avizează proiectele pe siguranță națională. Întreb și eu, again: un telefon la minister nu putea să dea toată ziua? Să ceară o informare, ceva, doamna ministru, ce-i cu asta? Nu. E un amestec de minciună, prostie, ipocrizie, lipsă cruntă de profesionalism, încăpătânare vecină cu aroganța, penibil și infantilism.

ARTICOLE SIMILARE
4 Comentarii
  1. Răspunde

    gabriel

    28 noiembrie 2012 15:47:55

    Din pacate asta e normalitatea acum. Si va continua si dupa 9 decembrie, pentru ca, nu-i asa (?!), poporul vrea asa.
    Felicitari Sorina! (de data asta am reusit sa nu te mai botez ;))
    Gabriel

  2. Răspunde

    catfish

    28 noiembrie 2012 16:22:18

    Excelentā sintezā! Multumesc, Sorina!

  3. Răspunde

    Anonim

    28 noiembrie 2012 17:54:07

    Exceptionala TOATA munca Dumneavoastra, dar vai, fara nici o consecinta, atata timp cat raman investigatiile in underground ! Daca ar aparea pe un post tv ar mai fi o sansa ,asa:(((…

  4. Răspunde

    ziarist

    28 noiembrie 2012 20:25:43

    @ gabriel. Multumesc
    @catfish. Multumesc
    @ anonim. Multumesc

LASĂ UN COMENTARIU