Politic

Protestele anti-Chevron. Falimentul iresponsabilei propagande USL.

18 octombrie 2013

Ceea ce era de așteptat, s-a întâmplat. În mod periculos, protestele pornite acum o lună și jumătate împotriva proiectului Roșia Montană și cărora nu li s-a dat niciun răspuns, au atins o temă sensibilă și foarte importantă pentru viitorul României: independența energetică. Explorarea și exploatarea gazelor de șist de către compania americană Chevron s-a lovit de același val de proteste, cu accente violente, iar scânteia a reprezentat-o o mână de oameni din Pungești.

Acolo, ca și în București și în toată țara, de cel puțin doi ani, s-a propagat aceeași idee. Gazele de șist reprezintă sfârșitul lumii, fracturarea hidraulică nenorocește oamenii, nu ne vindem țara, străinii vor să ne fure resursele, noi murim și o apărăm și, bineînțeles, Băsescu e de vină.

Dacă vă amintiți, nu mai departe de acum un an și un pic, toată propaganda USL, la cote ce atingeau paroxismul, lupta împotriva exploatării gazelor de șist. Toată conducerea USL se bătea cu pumnii în piept pentru asta în toate studiourile de televiziune care o susțineau, seară de seară erau difuzate în neștire documentare halucinante despre procedura fracturării hidraulice, materiale tehnice și destul de greu de înțeles pentru publicul larg, pe care, în lipsa acestei propagande, cred că nu le-ar fi difuzat nimeni niciodată. Dar nu acesta era scopul. Ținta adevărată era inocularea în rândul electoratului a ideii că exploatarea gazelor de șist este un lucru rău iar pentru asta există un unic vinovat- cel care o susține- adică președintele în funcție, un susținător al parteneriatului cu Statele Unite ale Americii.
Ba, mai mult, USL organiza asiduu proteste de partid în Bârlad și în Vama Veche împotriva exploatării, toate erau difuzate și puternic exploatate emoțional, Claudiu Crăciun era vedeta ridicată în slăvi de PSD – invitat de onoare în Parlamentul European și, împreună cu Briana Caragea, care se brusca cu jandarmii prin tot Bucureștiul, prezentându-se mereu ca victimă- amândoi, voci ale “societății civile” făceau tururile televiziunilor adepte ale propagandei USL.
Totul a culminat în aprilie anul trecut când, Victor Ponta și USL au ajuns la putere prin susținerea unei moțiuni de cenzură în care unul dintre capetele de acuzare la adresa Guvernului ce a fost dărâmat a fost tocmai acesta: politica pro-gaze de șist.

De ce au fost aprobate acordurile ce permit Chevron exploatarea gazelor de șist, în condițiile în care nu au existat nici studii și nici cadrul legislativ specific care să reglementeze condițiile tehnice de explorare- exploatare care să evite riscurile geologice, de mediu, de poluare a apelor freatice? (…) Existau și alte companii care ar fi dorit să încheie astfel de acorduri cu autoritățile române”, se spunea în textul moțiunii de cenzură din 27 aprilie 2012. Pe 5 ianuarie 2013, deja ajuns la putere, înscăunat în funcția de premier de luni bune, Victor Ponta, declara: “Problema gazelor de șist trebuie tratată serios pozitiv“. Secvențialitatea schimbării de 180 de grade a USL, poate fi citită aici.

În deșănțata, disperata, iresponsabila propagandă anti-exploatare a gazelor de șist, USL nu s-a gândit nicio clipă că, în fapt, comite și susține o acțiune anti-națională extrem de periculoasă pe termen lung. Oricine susținea la acea vreme contrariul, era pus la zid și acuzat că, de fapt, susține politica președintelui Băsescu, nu o strategie sănătoasă pentru acest stat.

Numai că, acum, la mijloc de Octombrie 2013, USL a ajuns în paralizanta situație de a fi pus la zid chiar de propriile idei, de cei mai aprigi susținători, de propriile vedete cu care defila până mai ieri prin toate studiourile de televiziune, de propriul electorat.
La Bârlad ca și probabil în multe zone din țară, oamenii, supărați atunci din cauza tăierilor de salarii și veniturilor în scădere, au crezut atât de tare ce li s-a prezentat cu toată vehemența, încât au votat cu toată patima. Și acum, ca și atunci, oamenii sunt aceiași. Toți cred foarte probabil în aceleași lucruri, au aceleași convingeri inoculate. Nici acum, ca nici atunci, nimeni din USL nu le transmite sincerul – ne scuzați, am greșit fundamental.
Nu oamenii sunt de vină, ei până la urmă au adus USL la putere. Adevărații vinovați sunt cei care i-au forțat să gândească așa.

De altfel, să ne amintim că nu este pentru prima oară când USL pică în capcana propriilor dezinformări, uri, dușmănii nemărginite și propriilor populisme. De trei ani încoace, într-un alt plan, chiar președintele Băsescu a fost prezentat electoratului, de aceeași propagandă, drept singurul șeful de stat de pe planetă pe care nu-l bagă nimeni în seamă, cu care nimeni nu vorbește, izolat atât în plan european cât și trans-atlantic. Numai că, anul trecut, în plin proces de suspendare și, ulterior, încercare de demitere din funcție, liderii USL s-au trezit la fel paralizați, față-n față cu o avalanșă de vehemente reacții externe care doar pe ei i-au luat prin surprindere. Și atunci, ca și acum, s-au lovit de propriile minciuni în care, în mod paradoxal și inexplicabil, până și ei au crezut.

Zilele acestea, în toamna lui 2013, e de-a dreptul dureros să vezi cum, într-un stat NATO și UE, un protest pe care Guvernul se dovedește incapabil să-l gestioneze se îndreaptă împotriva celui mai important parteneriat strategic al României, țintind o problemă reală, importantă, de care chiar depinde viitorul țării. Niciodată, în ultimii 24 de ani, niște proteste n-au ajuns în fața reședinței ambasadorului american de la București.

Dosarul enegetic al României se arată aproape imposibil de gestionat de actuala putere ca și protestele de stradă. Dezbaterile cinstite pe teme sensibile dar esențiale și ele lipsesc. Politicienii USL fug de răspundere, lipsa de reacție, de explicații oneste, de comunicare, minciuna, corupția la toate nivelurile, aroganța, ascunderea problemei sub preș și acoperirea ei cu alte teme iluzorii- reprezintă în continuare singura strategie de apărare a guvernanților în fața tuturor acestor capcane pe care, până la urmă, singuri le-au întins. Iar strategia asta nu mai ține în fața publicului, așa cum vedem.

Teme precum capitalismul, corporatismul, marile investiții, partenerii strategici, încrederea în instituții fundamentale riscă să fie capturate și demonetizate de furia și neîncrederea crescândă a oamenilor când, de fapt, defecțiunea majoră se găsește în ograda și mintea politicienilor din USL. Naționalismul și populismul agresiv al USL își arată acum adevăratul chip și se sparge fix în capul incitatorilor. Nu par să conștientizeze hăul în care se afundă, dar nici să le pese foarte tare de toate aceste probleme. Pentru că atât timp cât nu există o Opoziție conturată și puternică în România, nimeni nu poate capitaliza nimic din toate acestea electoral.

În față cu niște alegeri importante în care ținta este doar Palatul Cotroceni, cu un USL în moarte clinică, cu ochii mereu pe sondaje, PSD și PNL nu-și asumă responsabilitățile guvernamentale. Nimeni nu știe cât va tolera o companie ca Chevron o asemenea situație, probabil nu foarte mult. Dar nici asta nu pare să mai conteze.

Când, față-n față cu o problemă uriașă din punct de vedere strategic, cu demersuri constante de influențare a Justiției bine știute în plan extern și în ajunul unei vizite importante în SUA, compari un președinte american ca Barack Obama cu un trimis în judecată acuzat de procurori de niște infracțiuni în timpul unor alegeri democratice, asta cum se mai numește? Propagandă mincinoasă și iresponsabilă. Faliment.

ARTICOLE SIMILARE
3 Comentarii
  1. Răspunde

    BrontozaurulREX

    18 octombrie 2013 12:21:58

    Din pacate multi au uitat aceste actiuni ale USL.

  2. Răspunde

    Anonim

    18 octombrie 2013 12:22:27

    Doamna Sorina, cu tot respectul, dar in cazul acesta parerea mea este ca gresiti profund pozitionandu-va impotriva protestatarilor, guverul nu este capabil sa gestioneze protestul tocmai din simplul motiv ca nu are argumente care sa contracareze argumentele protestatarilor, Romania n-ar avea nici prima mina deschisa din lume, unde se foloseste metoda cianurari integrale a minereului scos si nici n-ar fi prima tara din lume unde s-ar extrage gaze de sist. Doar n-o sa-mi spuneti acum ca pe baza atator dovezi evidente (studii stiintifice facute de institutii importante din lume, procese intentate de atatea state impotriva acestor companii, numeroase cazuri de imbolnaviri si decese in randul oamenilor care au locuit/locuiesc in locurile unde se intampla asemenea orori) un om normal inca mai poate crede ca asa ceva poate insemna “un parteneriat strategic”. Aveti internet, studiati, nu credeti ce se scrie pe internet? luati un avion pana in America si mergeti pe pamanturile celor care au sonde acolo, sa vedeti cum stau la mila celor care le doneaza apa, sau mergeti pana la mina Martha in Australia sa vorbiti cu cei de acolo sa vedeti in ce depresie sunt, pe urma va astept cu niste argumente logice, pana atunci nu mai faceti propaganda pentru niste lucruri pe care nu le-ati studiat.

    Cu stima,
    O cititioare

  3. Răspunde

    Anonim

    23 octombrie 2013 13:58:41

    Cu siguranta exista o ecplicatie pentru "Right Click Disable".
    Doar ca eu n-o gasesc.
    Ma alunga de pe pagina asta, dealtfel bine scrisa, undeva … oriunde pot sa-i sterg amintirea.

LASĂ UN COMENTARIU