Politic

Oameni fără onoare

30 iulie 2012

Sună a titlu de film, nu? Cu multă destoinicie, cred că poate ieși chiar unul bun. Finalul e mereu de infarct. Garantat.

În 2004, PSD a pierdut prezidențialele în ultima săptămână.

În 2007, odată cu prima suspendare, Voiculescu, PSD și PNL l-au relansat pe Președintele Băsescu într-un mod spectaculos.

În 2009, tot la prezidențiale, „dragostea mea” pentru Vîntu și toți mogulii l-au readus pe același Președinte la Cotroceni.

În 2012, Năstase a preferat glonțul penitenciarului. Și tot în pușcărie a ajuns.

Acum, pe Președinte l-au mai suspendat odată și totul s-a întors, din nou, împotriva lor. Au readus pe firmament PDL și pe Președinte, poate nu credeți, dar chiar l-au făcut mai puternic decât oricând.

De opt ani, PSD, PNL, USL, mogulii și pușcăriabilii, slavă Domnului că n-au reușit să finalizeze nimic. Totul a murit la intrare. Pentru că poporul ăsta „nesimțit” care ieri a stat acasă, scârba asta de clasa politică, sictirul și teama de USL, disprețul și revolta față de încălcarea democrației- toate acestea au învins. Cealaltă Românie- activă, tânără, întreprinzătoare, conștientă, sensibilă și deloc manipulabilă e mai puternică și nici acum nu i-a lăsat să-și bată joc de ea.

Însă ei, cu o stăruință iresponsabilă, de opt ani încearcă. Cu ce preț? Niciodată nu le-a păsat. România, nici una, nici cealaltă- cu toate problemele ei- nu există în ADN-ul lor.

Bine, putem asculta în fiecare dimineață Vocea Rusiei. Astăzi ne spunea că „trebuie acționat în forță”, că „trebuie organizate proteste de stradă” și că Viktor Orban este, în esență, un dușman al poporului pentru că el „controlează un număr impresionant de cetățeni români”. Până la urmă, este și asta o opțiune, o abordare. Kremlinul poate să propună și război civil. Totul este dacă-l iei în seamă, dacă ești sănătos la cap, dacă-l aplici sau nu.

Orice respingere a concilierii cu cealaltă Românie și orice refuz al coabitării îmi par acțiuni de inconștiență maximă. USL și Voiculescu trebuie să înțeleagă că s-a terminat. E tutto finito!

Guvernați bine și corect pentru toată România dacă sunteți în stare. Luați mâna de pe Justiție, reformați-vă partidele, renunțați la pușcăriabili și lăsați instituțiile statului ăsta să funcționeze. Extern, oricum, sunteți compromiși.

Pentru că ați aruncat o țară întreagă în haos, cu siguranță, trebuie să plătiți. Îi numesc aici pe Dragnea, pe Hrebenciuc, Voiculescu, Mitică Iliescu, Fenechiu, Antonescu și Ponta. Așa mi se pare corect. Ești iresponsabil, ataci democrația unei țări, abuzezi incalificabil de putere și instituții, furi masiv în secții și cu urna mobilă, plătești.

Iar pe noi lăsați-ne în pace. În viața asta, în lumea asta, onoarea înseamnă cinste și demnitate.In extenso, cred că și dragoste de țară.

Voi, știu, nu înțelegeți. De mai bine de opt ani, sunteți efectiv incapabili de așa ceva.

P.S. Citiți-l vă rog pe Vasile Dâncu. Are răspunsul pentru care Transilvania și Banatul au stat acasă.

ARTICOLE SIMILARE
20 Comentarii
  1. Răspunde

    thesimexboy

    30 iulie 2012 19:40:50

    Ai mare dreptate !

  2. Răspunde

    Oscar

    30 iulie 2012 19:41:11

    Sorina, par eu unul care nu înțelege ?

  3. Răspunde

    Anonim

    30 iulie 2012 19:51:34

    Amin.

    Duca-se si sa ne lase. Cu toate manevrele lor. Acum am certitudinea ca ei nu pot actiona altfel, ei nu sunt capabili in a intelege ceea ce inseamna un stat de drept, e ceva ontologic ce ii tine departe de democratie si stat de drept, ceva ce depaseste educatia si parcursul lor in viata. E in fiinta lor sau in nefiinta lor, mai bine zis. Lumea noastra si lumea lor sunt intr-o ciocnire permanenta chiar inainte de '89, iar ciocnirile sunt tot mai dese. In ultimii opt ani ei au iesit tot mai subreziti dar au reusit sa ne tina si noua viitorul pe loc. Ne-am folosit energiile incercand sa oprim mersul inapoi, in loc sa le folosim mergand cu toate fortele inainte.
    Nu stiu ce vor mai face ei, dar eu ii asigur: categoric noi nu dam inapoi. Aici suntem, ca un zid. Se pot izbi de noi sau ni se pot alatura chiar prin plecarea si renuntarea lor.

    P.S. ce are Vocea Rusiei, ii sta in gat gazul ce va trece prin Nabucco si expectoreaza?

    P.P.S. Sorina, chiar esti ziarist. Nu doar de acum, ci de ani.

  4. Răspunde

    Rossenberg Alfred

    30 iulie 2012 19:59:09

    Sorina, toata admiratia! Felicitari! Subscriu.

  5. Răspunde

    nemesiss

    30 iulie 2012 20:12:34

    In general majoritatea politicienilor romani sunt fara de onoare indiferent din ce partid fac parte. Sincer, pe mine Basescu ma dezamagit prin promisiunile facute acum 4 ani, ca va aloca fonduri procentuale de la buget, pentru cultura,sanatate si invatamant. Rezultatele se vad: Cei care acum 4 ani intrau in clasa a9-a au cazut pe capete la examenele de bacalaureat. In sanatate, cadrele medicale bine pregatite si pe bani grei de la buget, parasesc tara pentru un venit mai bun care sa le asigure un trai decent ( cel putin eu cunosc doi medici stomatologi care au plecat in Regatul Unit si Olanda plus o asistenta medicala care a ales Belgia). Despre cultura ce sa zic ? Ai vazut cum a plecat dintre noi Gica Petrescu, Gheorghe Dinica, Jean Constantin ( dar si cum au trait ), cum isi duc zilele marii actori care vor pleca si ei in comparatie cu manelistii care se scalda in bani si nu stiu daca platesc cota parte din ce castiga impozit la stat. Ma uit in jur si vad cum este distrusa si a fost distrusa agricultura romaneasca, dar si o parte a industriei ( priveste harta geografica industriala a Romaniei din anii 89/90 si compara cu ce este acuma ) Ma doare ca Romania dintr-o tara care-si asigura hrana locuitorilor sai, acum a ajuns sa importe hrana 🙁

  6. Răspunde

    Marian

    30 iulie 2012 20:31:36

    Excelent Sorina!!! Felicitari!!!

  7. Răspunde

    Anonim

    30 iulie 2012 20:31:53

    nemessis, alaturi de incivilitate si agresivitate, un alt numitor comun îi aduna pe cei care-l contesta pe Basescu (cu mici exceptii) : nu stiu nici macar sa se exprime corect (dupa exemplul preastudiosului ministru Liviu Pop) : "ma dezamagit" si "cum a plecat dintre noi Gica Petrescu, Gheorghe Dinica, Jean Constantin" ilustreaza gandirea asta cu gramatica schioapa.
    Felicitari, curaj, te sustinem, Sorina !
    Thomas Man

  8. Răspunde

    Anonim

    30 iulie 2012 20:46:50

    Sorina , trebuie sa multumim si ungurilor.Noroc ca Antena 3 nu are sonor in limba maghiara, ca ii spala si pe cei din Harghita Covasna pe creier.oare chiar nu vor incerca sa mai fure si acum: pragul electoral, INS, Curtea, BEC-ul?

  9. Răspunde

    Anonim

    30 iulie 2012 20:47:07

    Sorina, ai mare dreptate, cu atat mai mult ca cat s-au unit 3 partide mari si alti tradatori, ca sa dea jos un om.

  10. Răspunde

    stefand

    30 iulie 2012 20:47:47

    Asa este Sorina, chiar asa. Observ si ca ungurii au stricat “piata”… mai putine aud despre faptul ca-conjudetenii lui Ceausescu au crescut in ultimele 3 ore, de bezna nu-i asa, cu peste 5% pe ora. Pe cei care au venit la vot si au votat DA de ce nu-i imparte nimeni in categorii, de exemplu in cei care vor in sfarsit liniste politica in tara si in cei care au fost manati la vot cu promisiuni si in cei care au fost platiti sa voteze asa, ca si in cei care au votat cu CNP-ul fara sa fi aparut fizic in nici o sectie de votare, dar si in cei care au pus in urna o hartiuta de la comisie si 50 din buzunar si in sfarsit dar nu in ultimul rand de cei plimbati cu autobuzele prin sectiile “sigure” de vot. Acestia toti fac intr-adevar peste 7 milioane, adica peste jumatate pentru ca intre degetele bucalate ale lui Sorin Rosca Stanescu apare “dovada” unui SMS trimis lui Dragnea (sarpele cu clopotei de Teleorman) inca de acum 3 zile de catre INS cum ca ar fi doar vreo 16 milioane de alegatori. Informatie care nu a fost transmisa, de ce oare si MAI, cel indreptatit sa o primeasca. Serios vorbind eu cred ca pur si simplu cei mai multi dintre cele 7 milioane au fost dintre cei cu 25% taiate din salariu, sau cu alte nedreptati pecuniare. Ceea ce este perfect de inteles.

  11. Răspunde

    Anonim

    30 iulie 2012 20:54:11

    Bravo, Sorina! Ai pus punctul pe ,,i'' … 🙂
    Descreieratii astia inca nu inceteaza cu atacul… O tin asa pana la palramentare? Si si atunci vor spune ca Basescu e de vina din nou? Vai, ce i-as taxa pe lacomii aia, pe idiotii aia, care au interese, spun ca reprezinta oamenii, dar de fapt, distrug tara. Imi pare nespus de rau ca oamenii sunt atat de ,,adormiti'' si inca mai voteaza pe asemenea specimene, caci politicieni nu se pot numi, oameni nici atat…
    Sper ca Basescu sa nu ierte, si sa ii traga la raspundere pe fiecare! Mai ales pe copilul de Ponta, car einc amai iasa cu atata obraznicie si ataca pe la televiziuni… Dar eu nu ma mai uit la ei 🙂 Comut pe alt post, cand ii vad fetele !!! 🙂 Nu vad de ce m-as uita inca la figura unui om care a vrut sa-mi distruga tara si viata…

    In ceea ce priveste faza cu Viktor Orban, iti pot spune clar, eu fiind un ungur, din Targu Mures ca, Orban ala a tinut discursul lui dement din fiecare an la Tusvanyos, la o adunatura de studenti, dupa care a zis ce a zis, eu nici nu stiam de faptul ca a fost in Ro… Vreau sa spun ca maghiarii din Romania il considera un dement pe Orban… Doar o mica minoritate ii acorda atentie, deci nu avea cum sa ne indemne el… Dar ne-a indemnat in mod direct Frunda si Borbely, spunand sa mergem si sa votam DA pe posturile de televiziune locale… Si vedeti, noi nici asa nu am mers, caci nu suntem atat de iidioti, precum unii partizani romani… In fine…
    Eu ma simt jignit incontinuu de cand au adus faza cu Orban pt a isi justifica infrangerea cei de la usl… Ciuvica ala e nebun, ma face in toate halurile… de parca eu nu as fi cetatean roman… Ar merita un dosar pentru discriminare! Idiot notoriu… Eu nu inteleg cum pdlisti inc amai pot sta cu el la aceeasi masa? Eu as refuza… E un patentat norotiu, i-a dat clasa Papahagi ieri, Bravo!
    Felicitari, Sorina pentru sinceritatea ta! Sper la o tara prospera. chiar daca stiu ca psd va face tot posibilul sa aduca in lumina neagra pdlu si pe Basescu pana la alegeri… Am convingerea si frica ca, vor refuza sa ,,coabiteze'' cu pdl si cu Basescu doar ca sa incerce pana la alegeri sa atace din nou si din nou, in mod josnic… Aici se vede ca nu le pasa de tara, numai de interesele lor! I-as sterge, iti spun sincer, din pantheonul politic!!! Dar, nu cred ca romanii is asa de prosti… Au fost prosti, destui… nu dau numarul lor, caci nu e bine sa generalizezi asa, dar cred ca multi isi vor da seama pe parcusrs cum m stau cu adevarat lucrurile…
    Cred ca PDLu ar trebui sa mearga la toate posturile posibile si sa arata i n mod clar cetantenilor ,,adormiti'' ce au vrut de fapt sa faca acesti nenorociti, si cum anume… Multi inca nu inteleg nimic! Ma bucur ca Adevarul a vinvins din ou! Parca si eu ma simt mai puternic, nu doar Presedintele nostru… 🙂
    Va salut!

    Szabo. F. Ferenc

  12. Răspunde

    Ioan suciu

    30 iulie 2012 21:17:53

    Suntem datori sa multumim ,nu numai ungurilor ca au salvat din nou,viziunea către Luminița de la capătul tunelului ci,mai ales romanilor ardeleni care au arătat ca au sânge in "instalatie" si nu sunt induplacati de " ciutaci" si ciudati….
    Sorina,toată stima ,nu-i scapă deloc din vârful condeiului….

  13. Răspunde

    Anonim

    30 iulie 2012 21:39:23

    ''DRAGA ABSENTULE MOTIVAT'', nu ai ieşit din casă duminică sa mergi la referendum. Pe o căldură dementă, sahariană, ai stat ca bou' pe cur, ai zacut ca porcu' cu paiu-n gură la aer condiţionat si nu te-ai dus să-ţi exerciţi un drept fundamental. Fie că erai în concediu sau nu. Au murit oameni pentru ca tu să poţi face asta. Şi NU ai făcut-o, nici la ţol festiv si nici în bikini. Ţara ta te-a întrebat, legal, ceva. Ai ''răspuns'', ca UN LAS , cu nesimtirea. Da sau nu, nici nu mai contează ce ai fi votat. Important e că ţie nu ţi-a păsat…
    (text parafrazat)

  14. Răspunde

    Antonimus

    30 iulie 2012 21:51:51

    Tocmai am citit un document de pe site-ul parlamentului britanic in care se prezina situatia din Constitutie a prezentei minime obligatorii la vot in toata Europa Occidentala, SUA si in lume. Din toate doar Italia are prevederea cu 50% prezenta minima. In rest majoriatatea nu au deloc iar o mica parte au 30-40 %

    http://www.parliament.uk/briefing-papers/SN02809.pdf

    tot acolo se spune ca daca absentii avantajeaza prin neprezentare pe cei care spun NU atunci absenteismul este nedemocratic.

  15. Răspunde

    Antonimus

    30 iulie 2012 22:10:32

    Incultilor, cititi inainte de a judeca dupa ce va dicteaza un altul.
    Europa ne-a criticat fara acoperire atat timp cat la ei e cum scrie in documentul de mai sus.
    Nu au urmarit decat interese de conjunctura.
    S-au temut sa nu se creeze un precedent care nu le-ar conveni.

  16. Răspunde

    Burebista

    31 iulie 2012 11:09:07

    Draga Sorina,
    Sunt total de acord cu ce ai scris aici. Sunt unul dintre cei care au protestat fata de lovitura de stat si nu m-am prezentat la vot la asa zisul "referendum"(vorba cuiva, un recensamant al manipulatilor)
    As mai remarca un fapt ce evidentiaza fatarnicia si miselia usl-istilor:
    In momentul comunicarii de catre BEC a prezentei la referendum(Luni la ora 0.30) cei doi lideri usl au declarat public ca vor respecta decizia CCR privind referendumul. Dar desi au spus-o cu jumatate de gura, a fost, oricum, o declaratie publica, nu?
    Iata, insa, ca imcepand de ieri, odata cu iesirea la rampa a unuia dintre papusarii sefi(alias, ilici iliescu) ce manevreaza cele doua marionete(ponta si antonescu)s-a schimbat opinia despre respectarea deciziei CCR. Vazand ca n-a fost indeplinita conditia de cvorum – prima si singura conditie de validitate a referendumului – usl-istii isi incalca, in vazul lumii, cuvantul dat anteriior. Ei vor acum sa rastoarne regulile pentru ca sa fie declarati castigatori. Deci, nu numai ca nu vor lasa CCR sa dezbata in liniste problema invalidarii referendumului, dar vor face presiuni uriase ca sa obtina castig de cauza, adica sa preseze CCR sa incalce ea insasi legea si sa valideze referendumul.
    Deci, filosofia usl nu este sa joace corect, ea vrea sa recurga la toate armele ilegale doar doar va reusi sa acapareze intreaga putere in stat, subjugand toate institutiile cu vocatie de independenta fata de factorul politic.
    Astfel, usl isi arata inca o data fata ei urata, hada, isi arata coltii ei de hiena rapace, nesatula, vicleana si mizerabila.
    Ce incredere mai poti sa ai in ponta, care declara presei straine ca va pune capat atcaurilor impotriva presedintelui Basescu si ca a invatat ceva din lectiile predate de catre oficialii europenei, iar jurnalistilor de la tv le spune cu ura si patima ca il dispretuieste pe Basescu si, ca semn al acestui sentiment, va refuza sa participe la sedintele CSAT?

  17. Răspunde

    m aka m

    31 iulie 2012 12:32:36

    Hmm.. un presedinte cu morcov in fund (asta este cea mai delicata expresie pe care o pot folosi ) care indeama oamenii sa stea acasa si sa nu vina la vot in opinea voatra este bun.Daca se credea asa iubit de oameni de ce nu le-a spus sa vina la vot si sa puna stampila pe NU.Oricum procentele au fost zdrobitoare …86% au votat ca el sa plece..

  18. Răspunde

    Anonim

    31 iulie 2012 13:49:45

    E perfect ca au numai catastrofe in partid. Asa noi nu ne plictisim….ei pierd alegerile…viata pare mai palpitanta. Ce porcarie ar fi sa nu mearga Geoana la Vintu in seara alegerilor…sau Nastase sa fie demn si direct la puscarie….si altele de genul asta.

  19. Răspunde

    Anonim

    31 iulie 2012 14:32:21

    Felicitari Sorina!
    Scrii exact cum gandesc si eu!

  20. Răspunde

    danvlaiculescu

    5 august 2012 19:09:43

    Aşa este… păcat că nu vom avea o ţară guvernată…poate doar când dispar politicienii
    Am citit ceva: http://capitalismpepaine.wordpress.com/2012/05/23/cand-vezi-un-politician-omoara-l/

LASĂ UN COMENTARIU