Politic
Nu, zău!
„Știți ceva? Vreți să fiu sincer? Oricum nu ne primeau”. Așa sună răspunsul incredibil al unui premier al României la întrebarea referitoare la intrarea țării lui în Schengen.
Așadar, dacă tot nu ne primeau, să se ducă dracului cu tot Schengenul lor- ar fi continuarea unei asemenea logici. O logică europeană, occidentală, bazată pe valori, principii, reguli și respectarea statului de drept – evident!
În esență, tot în opinia premierului acestei țări, Viviane Reding e o tanti – un nimeni care nu știe ce vorbește și care, oricum, se află în campanie, el oricum nu discută decât cu Barroso ( nu știu dacă e valabilă și reciproca) iar președintele Băsescu, dacă vrea să coabiteze, are următoarele lucruri de făcut:
1. Să se ducă să discute cu Guvernul Germaniei. (probabil pentru că premier român capabil să discute, la nivel de omolog, cu un cancelar- nu avem)
2. Să se ducă în Consiliu și să rezolve problema Schengen ( a fost o iluzie planetară că Ponta s-a dus în Consiliu în ciuda interdicției CCR. Nu e adevărat!)
3. Să rezolve cum o ști problema fondurilor europene.
Și, în esență, să rezolve rapid tot ce au distrus ei. Pe principiul- știți, n-a fost adevărat dar s-ar putea să se mai întâmple.
Știți ceva? Nu, zău!
Deunăzi auzeam un alt liberal care spunea nici mai mult, nici mai puțin, că Reding este „o proastă”, are „interese financiare în România” iar Angela Merkel vrea să ne fure uzinele. Oltchim parcă. Dar dacă așa zice Roșca Stănescu, un mare caracter în viață, așa o fi, nu?
Știți ceva? Aș cita exact ce a spus un înalt oficial despre cei doi- Ponta și Antonescu. Dar este foarte rușinos. Așa că…zău că mă abțin.
gabriel
Din pacate Sorina, cat timp vor exista astfel de aprecieri – http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13146254-rus-iliescu-mazare-sunt-cuplu-bun-trebuie-promovam-generatia-ponta.htm – domni ca Ponta vor abera tot ce le trece prin cap si ce li se pune acolo.
In acest moment PSD cel putin nu il vad ca fiind o alternativa la orice pentru 2-3 ani. Din pacate nici PDL nu e intr-o situatie mai fericita, iar de restul nu merita nici discutia.
Poate ca avem ce meritam, sau poate ca nu ne mai pasa deloc, desi tot pe noi ne doare. Oricum, nu iese bine.
Gabriel
Mephisto
Am da seama sa vad un pretins premier al tarii natale, cine arunca cu mlastina, dar când este vizat sa vorbeasca raspicat si clar fata de cel putin semenii politici, îsi aduna prelungirea presupusei, dar inexistentei coloane vertebrale, si cauta sa trimeata pe unul crezut mai prost în fata, deoarece aceasta manevra i-a mai reusit în timpuri nu de mult trecute. Zau asa. Ah, s-a facut de râs? Paguba colaterala. N-a apucat sa se înalte cel putin la piedestalul functiei pretinse? Deh', era în evolutie. O ramura uscata? Alta paguba colaterala. Ca nu vor acuma fratii si surorile socialist-liberale? Mofturi de chiaburi si lipitoare capitaliste. S-a mai pomenit cineva pe aceste meleaguri, cine nu vroia sa raspunda, decât în fata Marii Adunari Nationale. Ca aceasta institutie nu mai exista, nu stia. Nu zau? L-a depasit istoria si n-a înregistrat, nu zau! Si sa le dorim asemnenea? Ne abtinem. Dar la ciotul badaran trebuie pana badarana…
Rossenberg Alfred
Incompetenta, prostia si ura, caracterizeaza acest guvern condus de Voiculescu prin marionetele Antonescu si Ponta! Dar indiferent cata ura si venin are Voiculescu, "prostiile" sunt debitate de Ponta si "actionate" de Antonescu! Si poate nu 'ei' sunt atat de prosti cat au "contat" pe cei "multi" si "prosti" si pe efectul imediat al 'manipularii' mass-media. Cert este ca acum, toate cancelariile externe "inchud usile" si mai rau decat atat, probitatea morala in Europa nu o mai avem. Sperante ar fi ca Traian Basescu sa "corecteze" si sa "indrepte" erorile diplomatiei externe dar, asa cum a si declarat la Antena 3, Victor Ponta urmeaza "jocul murdar" al USL-lui condus de Voiculescu. Ura si veninul PNL-lui va "marca" poiltica urmtoarelor zile si…depindem numai si numai de strategia PDL si evident de "intelepciunea" celui de-al XII-lea 'ceas' in care va trebui sa invinga Traian Basescu! Pana atunci…speranta si…atat.
Anonim
Acesti iresponsabili care nu fac altceva decat sa bata campii pe la toate televiziunile nici nu merita prea multa atentie ca tot un inteleg probabil ca Poanta inca se crede in Africa iar Cacarau …ne-o fi parasit,parca vad titluri prin presa Cacarau,disparut in misiune(italia),cosa nostra nu-l lor adopta,ca sa ne lase ca nu o sa-i simta nimeni lipsa prin parlament.(Ha-Ha).In rest doar scarba si sila de clovnii astia doi.
Candid
Buna, Sorina,
Ti-am citit multe dintre articole dar m-am multumit sa le savurez doar. Azi m-am decis sa si postez un prim mesaj.
Ai dreptate, premierul nostru cu pricina era cu gandul la raliuri, ieri, duminica fiind taman in Belgia etapa de Formula 1. Ca nu-l doare deloc problema cu Schengen si cu fondurile europene este cat se poate de clar.
Anonim
Ocolea sa dea raspunsuri la intrebari… Risca sa trebuiasca sa asume toate greselile pe care le-a facut…
Ma intreb, daca unii oameni s-au desteptat in tot acest timp???
Sper ca da!
Ferenc
Gdan
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu va candida din partea PNL pentru fotoliul de deputat, a fost premiat de fosti sai colegi de securitate comunista adica Voiculescu si papusa sa Crin.
omul asta trebuia sa aiba un mare interzis deasupra capului in a accesa viata publica, acum incearca sa-si ia imunitate parlamentara.
PDL-ul oricate prostii a facut nu a mers sa scoata la inaintare fosti turnatori eu asa tin mintea; adica or fi prosti dar parca nu megaprosti ca usl-ul.
poate mi se intampla numai mie dar am numai exemple de primari usl (din zone bogate) si sef de Consiliu judeteam care au tocat banul public intr-un stil cu 2 clase peste Udrea. Supraconsumand bani fix in domeniul constructiilor megamarind orice doar ca sa fie sifonati bani prin firmele acelea desi nu au fost capabili sa fac un parc in adevaratul sens al cuvantului ci au trantit niste banci si 2 leagane.