Investigaţii/Justiţie

Justiția, în tranșee

10 aprilie 2013

Șase proiecte de management pentru ocuparea funcțiilor cheie din Ministerul Public au fost postate pe siteul CSM. De curiozitate, le-am citit pe toate. Cele mai puternice semnale, într-adevăr, le-a transmis Laura Codruța Kovesi. Proiectul ei este sintetic, aplicat, clar, nu bate câmpii, se diferențiază de restul în mod evident .

Domnul Tiberiu Nițu, de oftică probabil, s-a răzbunat pe noi toți. A așternut 65 de pagini. Proiectul e foarte stufos, în sinea lui nu e rău, dar cred că leger ar fi putut să-l reducă la jumătate. În timp ce-l citeam, singura mea mare dilemă era următoarea: cum de Nițu știe atâtea și la audierile din CSM nu aflase de absolut nimic? E o întrebare legitimă. Domnul Nițu cu zero rezultate pe combaterea corupției, procurorul pauzelor de cafea, ar fi putut să ne omoare și cu biblioteci întregi, cu zeci de mii de pagini și scheme. Eu tot nu-l cred. Ce-am văzut la CSM mi-a fost de ajuns.

Domnul Olaru, mirosind a Dior, a fost mai clar. Din cele 24 de pagini, în jumătate explică cum funcționează Parchetul General. De parcă un adjunct de Parchet mai trebuie să și descrie așa ceva. Când ocupi o astfel de funcție, se întelege de la sine că știi măcar cum funcționează instituția ta. Mă rog, poate gândesc eu greșit. Deși nu cred.

Domnul Bogdan Licu, cel uns cu toate alifiile lui Bălan, și-a plagiat până și proiectul. Tipic. De ce nu mă miră?! L-a copiat din cel al judecătorului Dragomir de la Curtea Supremă. Ce m-a amuzat e că la punctele slabe ale Parchetului General a pus pe primul loc “cazurile de lipsă de integritate și corupție cu efect negativ major asupra reputației profesionale a procurorilor și asupra prestigiului Ministerului Public“. Iar la amenințări a indicat, tot pe primul loc, “imaginea publică negativă a Ministerului Public”. Citind toate acestea, cred că domnul Licu se descrie, în mare parte, pe sine. Dosarul Bălan- Sâmpetru este o realitate. Eu la amenințări aș fi pus pe primul loc posibilele ingerințe/ presiuni ale factorului politic/extern la adresa independenței procurorilor/ instituției. Dar nici domnul Licu și nici domnul Nițu nu sunt deloc preocupați de așa ceva. Mi se pare, într-un fel, normal. Doar vrea să fie șefi sau ajuncți de Procuror General, posturi negociate politic. Nu era să-i înjure exact pe cei care s-au bătut atâta pentru un loc călduț pentru ei și pentru liniștea lor, a tuturor.

Zâna Bica de la DIICOT, în jumătate de proiect, ne descrie instituția pe care vrea s-o conducă. Probabil ca s-o învețe și ea. Zâna Hossu, adjuncta zânei Bica, ne insultă și ea inteligența, făcând aceeași greșeală pe puțin mai multe pagini. Cam trei sferturi de proiect. Ambele lucrări sunt oricum foarte slabe. O avalanșă de truisme, generalități, inspirații din muza Pivniceru, nimic practic. Nicio țintă importantă clar asumată. Nici aici nu există frica de ingerință politică. M-a dat pe spate însă motivația zânei Hossu de-a fi adjunctă la DIICOT: “Eu am motivația și justificarea de a candida la funcția de procuror șef adjunct al acestei direcții, care face distincția în România, odată cu împlinirea a 9 ani de la înființare, “între crimă organizată și mafie“”. Și mai zice că va păstra structura mobilă și eficientă, cu acțiuni desfășurate în timp real și util, vrea să mențină valorile sociale protejate de lege și mai vrea să mențină ordinea de drept.
Cum ar fi menținerea acțiunilor în timp IREAL și INUTIL sau dărâmarea ordinii de drept?
Și înțeleg că, dacă nu se aniversau 9 ani de la înființarea DIICOT, zâna Hossu nu candida. Ca să nu vă mai spun că Bica este doar justificată și motivată. Și tocmai de-aia candidează. Prevăd că ne vom distra cu toții la audieri. Asta în cazul că-i va întreba cineva ceva, dacă-i va deranja cu o floare. Ar fi amuzant dacă n-ar fi trist și periculos chiar. Mare păcat că acolo nu mai e Daniel Morar.

Cinci din cele șase proiecte, în mare parte, bat câmpii cu grație. După ce le parcurgi, realizezi cât de slabi profesional sunt cei care le-au scris sau copiat. Să vrei să ocupi asemenea funcții cheie și să nu fii în stare să așterni niște obiective clare și precise, să nu ți le asumi și să nu detaliezi soluțiile și viziunile înseamnă că efectiv nu-ți pasă. În plus, sunt oameni care, până acum, n-au niciun fel de rezultate anticorupție în carierele lor. În afară de Olaru și, cel mult, Kovesi, la restul e tragedie.

Tocmai de aceea, sunt de înțeles oamenii din DNA. Azi au anunțat că au constituit un Grup de Inițiativă pentru o Justiție independentă și vor să-și facă o asociație profesională. Vorbesc, pe bună dreptate, de nerespectarea separației puterilor în stat. Numai că încălcarea e perfect legalizată. De 8 ani legea e strâmbă și lasă toată puterea decizională în mâna factorului politic, nu în cea a magistraților. Iar acum contează în mod esențial dacă politicul de e bună credință sau nu. E ca și cum ai pune lupul lacom să jure pe Biblie că nu vrea să sfâșie mioara din fața lui.
Demersul procurorilor DNA mai spune însă ceva în subliminal. Și anume că orice instituție, indiferent de cât de bine ar fi condusă în ultimii 8 ani, indiferent de câte rezultate spectaculoase ar fi avut, indiferent de cât de lăudată ar fi fost, este condusă de oameni. Aceștia- caracterele tari- sunt cei mai importanți. Și cum vara trecută ne-a demonstrat fără tăgadă că nici măcar statul de drept nu e ireversibil în această țară, așa și acum o instituție performantă poate fi scoasă de pe șină sau i se poate reduce viteza doar prin simpla prezență în fruntea ei a unui politruc rău voitor.

Legea există din 2005. Deci funcționa cu 7 ani înainte ca procedura concursului transparent să fie convenită cu oficialii Comisiei Europene. Procedura tocmai de accea a fost stabilită – pentru că existau semne serioase de întrebare în legătură cu buna credință și corectitudinea factorului politic decizional. Acum, factorul politic e același – USL- iar majoritatea s-a întârit- are 70% în spate. Teoretic, amenințarea a crescut iar forțarea unui concurs corect și transparent ar fi putut să fie o șansă în plus.

În ciuda eforturilor diplomatice extrem de puternice, Comisia Europeană și-a menținut punctul de vedere. Apăsat a zis: “Cred că trebuie spus clar. Procedura pe care Comisia Europeană a recomandat-o nu a fost urmată“.
Mark Gray: “Acum ne concentrăm asupra viitorului. Vom face evaluarea noastră normală, așa cum facem de obicei, dar nu Comisia poate schimba procedura. Autoritățile române trebuie să decidă cum merg mai departe. CSM are posibilitatea să-și exercite responsabilitățile”.
Păi tocmai aceasta-i problema: CSM, garantul independenței Justiției, fracturat oricum de toți de oamenii politici, n-are absolut niciun rol decizional.

Cu alte cuvinte, Comisia a zis: dacă tot apelați la noi doar când vreți și tot nu ne ascultați, acum descurcați-vă. Noi nu validăm așa ceva. Faceți ce vreți, noi vom consemna!

Case closed, cum ar spune Șoric.

ARTICOLE SIMILARE

LASĂ UN COMENTARIU