acasa Investigaţii/Justiţie Media Politic Uncategorized

De ce n-avem un “Comey guy”

12 iunie 2017

Here I stand, I can do no other”, îi spunea apăsat, cu vorbele istorice ale lui Martin Luther King, acum 13 ani, unui preşedinte în exerciţiu, comandantul său suprem, punându-şi demisia pe masă. Devenise procuror general al SUA, după ce John Ashcroft fusese internat în spital. James Brien Comey Jr. refuza, ca şi şeful său spitalizat ca în faţa preşedintelui SUA să certifice legalitatea continuării programului NSA de supraveghere domestică în masă şi fără mandat chiar şi după atacurile teroriste de la 11 Septembrie 2001.

Domnule preşedinte, sunteţi prost sfătuit”, i-a spus Jim Comey, în Biroul Oval, preşedintelui republican George W.Bush, moment în care tot stafful prezidenţial a plecat disperat şi de urgenţă la spitalul George Washington ca să-i convingă şeful, pe Ashcroft, să semneze. Cu Comey nu se înţelegea nimeni, peste el nu puteau trece decât dacă-l dădeau afară. Era stâncă. Numai că Ashcroft şi de pe patul de spital, ca şi Robert Mueller, pe atunci şef al FBI, au spus nu numai că au încredere în judecata lui Comey şi îl susţin, dar sunt pregătiţi şi ei să demisioneze dacă Casa Albă trece peste decizia legală a Departamentului de Justiţie în privinţa continuării programului NSA. Până la urmă n-a demisionat nimeni, Casa Albă şi preşedintele în exerciţiu au fost nevoiţi cu toţii să accepte recomandările lui Jim Comey. Însă până să plece din administraţia Bush, Comey mai face ceva. Numeşte un procuror special să conducă o investigaţie penală privind scurgerile de informaţii din rândul Casei Albe. Rezultatul demersului lui Comey a fost un alt cutremur: condamnarea penală lui Scooter Libby, mâna dreaptă a puternicului vicepreşedinte SUA, Dick Cheney. You know, he’s a great shooter.

Cu Comey, nu că este greu. E literalmente imposibil. Este ca o “black panther”, vorba glumelor de pe Business Insider. Niciodată nu ştii când instinctul fantastic de om al legii îl face să te ia de jugulară. Şi te sfârteacă, cam oricine-ai fi. Trei decenii a servit interesul public, sub trei preşedinţi americani din ambele tabere politice, cu fiecare dintre ei având divergenţe de-a lungul timpului. Dar diferenţa dintre Comey şi majoritatea oficialilor americani este că, în general, preşedinţii au avut nevoie de el, pentru cariera-i etalon şi garanţia legalităţii şi independenţei instituţiilor. Şi nu invers. Omul a devenit un paşaport. Dacă reuşeşti să-l obţii cu tot cu vize şi nu-l pierzi, te duce unde trebuie, în direcţia corectă mereu.

În România, este adevărat, la peste 8000 de km depărtare de Washington DC şi de mai bine de un sfert de secol desprinsă de blocul comunist sovietic, şefii de stat au pus în general în funcţii similare, în instituţiile de forţă sau la şefia serviciilor secrete, oameni nu pentru robusteţea carierei, nu pentru că erau adevărate minţi luminate ale dreptului sau practicieni desăvârşiţi, nu pentru rezultatele de necontestat, ci pentru că ori le recomanda cineva, ori erau deja slugi de încredere, ori sunt admiratori dornici oricând să tragă un selfie cu preşedintele la Palatul Cotroceni, ori pentru că jucau baschet, ori erau prea necoapte şi s-au gândit să le şlefuiască în rău, ori pentru că făceau shopping cu “presidential paramour” la Paris. La aşa preşedinţi, premieri şi miniştri, aşa trocuri puturoase numite fals criterii de integritate şi aşa alegeri. La Bucureşti, competenţa nu doar că nu este o virtute, dar întregul proces este atât de viciat încât rezultatul este mereu dezamăgitor.

Jim Comey (56 de ani) este un american de 2.03 metri cu 5 copii şi cu strămoşi irlandezi. Este absolvent şi profesor de drept, doctor în jurisprudenţă, un împătimit al legalităţii într-o naţiune considerată până de curând a legilor. A luat-o de jos, mai întâi ca funcţionar public în birourile judecătorilor, ca asociat în firme de avocatură, ca mai apoi să devină adjunct la diverşi procurori, Districtul de Sud din NY şi de Est din Virginia. A fost pe rând şef de Divizie Penală, practicant al dreptului, ocupându-se de cazuri spectaculoase ce implicau clanuri mafiote activate pe teritoriul SUA, bombardamentele din Arabia Saudită, pentru ca acum un deceniu şi jumătate să ajungă adjunct al procurorului general, districtul din NY. Şi aici s-a ocupat de cazuri conexate fostului preşedinte Bill Clinton, de fraude bancare, de securitate, de furturi de identitate, cazuri de obstrucţionare a Justiţiei, rechizitoriul lui Jim Comey în cazul Credit Suisse First Boston fiind elocvent ca şi primele investigaţii masive privind escrocheriile tranzacţionărilor bursiere. Ca interimar al procurorului general, nu numai că înfruntă prima dată un şef de stat şi câştigă, dar Comey aprobă tehnicile dure de interogare însă ridică obiecţii serioase privind folosirea acestora combinată şi punerea lor în aplicare de către CIA. Altă bătaie de cap, but this is Comey.

După era Bush, pleacă din Departamentul de Justiţie. Nu i-a fost creat niciun post special la Bruxelles, nici nu s-a căţărat pe muntele Athos, ci s-a dus în privat. Să muncească. La Lockheed Martin, pe 6 milioane de dolari anual. Apoi la Bridgewaters Associates, mai apoi la facultate devenind expert în dreptul de securitate, şi în final la HSBC Holding Londra, încercând să salveze instituţia financiară după scandalurile privind finanţarea terorismului şi cartelurile mexicane de droguri.

Acum 4 ani, preşedintele Obama îl nominalizează pe Comey ca director al FBI, după ce-l luase în calcul şi pentru Curtea Supremă de Justiţie. “Să-l ştii pe Jim Comey trebuie mai întâi să-i cunoşti independenţa feroce şi integritatea profundă”, îl prezenta fostul preşedinte Barack Obama la nominalizarea pentru şefia FBI. Cu 93 la 1 a fost confirmat în funcţie, spunând că FBI face parte din ramura executivă a administraţiei, dar nu este în slujba Executivului: “Cred că serviciul de director al FBI trebuie să fie cât se poate de transparent în faţa poporului american pentru că noi lucrăm pentru oameni. Coloana vertebrală a FBI este rule of law. Pentru FBI şina spinării înseamnă obligaţia de a face lucruri drepte, aşa cum trebuie, cu protejarea libertăţilor civile“. Ajunge să se confrunte şi cu comandantul suprem pe diverse teme, anchetează un candidat la preşedinţie în timpul campaniei, redeschide ancheta şi o închide, nu cedează presiunilor de a nu anunţa investigaţia, ţine adevărate prelegeri de drept în faţa Congresului despre intenţie şi guilty act şi îl pune în dificultate şi pe al treilea preşedinte american declarând că anchetează încă din Iulie ceea ce avea să devină mai târziu administraţia Trump şi cel mai mare scandal în care a fost implicat un preşedinte american în exerciţiu în ultimii 20 de ani, potrivit The New Yorker. Watergate 2.0.

Îi place scena. Îi place să fie pe podium. El înfruntă întrebarile politicienilor şi iese mereu învingător. Iubeşte faptul că este mai deştept decât ei”, îl trasează pe Comey un senior al intelligenceului american în The New Yorker.

Lui Comey îi place să surprindă cu ramificaţiile deciziilor sale majore şi se consultă mereu îndelung cu deputaţii. În momentele critice ale carierei sale, Comey şi-a clamat independenţa, poate prea nerăbdător, în opinia celor care îl acuză de un soi de vanitate morală. Cred că are un fel de complex al lui Dumnezeu, că este cel mai onest om din Washington. Şi cred că este un pic periculos”, îl descrie un fost oficial al Departamentului de Justiţie cu care a lucrat.

Sentimentul Dumnezeirii totale şi profunde este larg răspândit şi la Bucureşti în majoritatea instituţiilor publice. De la şefi de stat până la portari toţi sunt Dumnezei. Însă diferenţa dintre românii şefi de instituţii şi “this guy, Comey”, este că, în România, în majoritatea căpeteniilor insituţiilor de forţă şi de law enforcement nu numai că ajung să se confunde periculos cu asezămintele lor pentru că se lipesc litealmente de scaune şi de funcţii, dar pun în pericol şi instituţiile, baricadându-se în ele şi folosindu-le ca scut, când vremurile le sunt nefavorabile.

În România, spre exemplu, la STS, SIE, SPP, SRI şi procuror şef stai căpetenie cel puţin 11-12 ani. Şefii ajung să sufere nu numai de Dumnezeire, ci şi de sindromul intangibilităţii, la fel ca şefii lor preşedinţi. O naţiune de şefi mai mari, mai mici sau mijlocii de nimeni nu mai ţine minte de când stă cu exacitate în funcţia publică, pentru că, ce să vezi: stă acolo de foarte de demult. Ei cred cumva că acolo s-au născut: pe demnităţi publice, pe salarii şi bugete publice, fără să existe vreun sentiment al responsabilităţii, obligaţiei şi servituţii faţă de cetăţean. În general, aceşti oameni nu cred doar că totul li se cuvine, dar sunt convinşi că au venit cu funcţiile de-acasă. Că fără ei se opreşte lumea-n loc. Şi când pleacă de la serviciu, le iau cu ei înapoi. Ca atare, ei cred că nu trebuie să dea socoteală nimănui, mai ales când simt că din cauza greşelilor lor nu vor primi aplauze. Ce comisii parlamentare, care îndatorire? Pe noi nu are voie nimeni să ne întrebe nimic, nu are voie nimeni să se uite în grădina noastră publică, decât atunci când dorim noi şi ne confecţionăm cu “împliniri măreţe”. Că doar suntem independenţi. Ba mai mult, dacă cumva îndrăzneşte cineva să ne întrebe ceva fără acord, dacă cumva ne cheamă cineva să vorbim nu despre instrumentări, nu despre dosare penale sau atribuţii de serviciu, ci despre conduite publice, bugete publice, evenimente publice, sfidăm, trunchiăm, reinterpretăm decizii sau ne pitim sobolăneşte sub regulamente militare care nici măcar nu ni se mai aplică. La Bucureşti, sentimentul datoriei faţă de public nu prea frământă pe nimeni, sentimentul veşniciei este mai pregnant.

În SUA, Jim Comey, eticheta independenţei instituţionale, se duce constant în comisiile parlamentare şi în faţa publicului, se consultă cu Congresul, înfruntând disputele nefavorabile care-l implică pe el sau instituţia în societate. Şi-o face chiar şi din postura de şomer ca să contrazică un şef de stat în funcţie pe aspecte ce ţin de legalitate în exercitatrea demnităţii publice. Câţi aţi văzut în România făcând asta? Pe nimeni. Pentru că aceştia sunt.

E adevărat, Jim Comey nu stă 11 sau 12 ani pe funcţii publice, ci maximum vreo 4, nu stă în sufragerii în noaptea prezidenţialelor să vadă dacă mai are scaun a doua zi, ci zace pe la birou vânându-l în Trump Tower chiar pe Flynn, mâna dreaptă pe securitate naţională a preşedintelui ales care ar vrea să răpească cetăţeni americani ca să-i predea, potrivit dealurilor lui, altor state. Comey nu stă nici prin vii, nu stă nici la mese prin restaurante, nu se duce nici la nunţi, nu întemeiază partide, nu joacă baschet cu Alex Iacobescu şi nici tenis cu Liviu Dragnea, în timp ce i se şubrezeşte dosarul penal. Nu pleacă nici în Seychelles pe banii infractorilor ca apoi să le dea contracte din bani publici, nu face uz de fals pentru că nu foloseşte chitanţe false, nu favorizează făptuitori şi nu comite neglijenţe în serviciu şi-apoi predă “dileme etice”, lui Comey nu i se rezolvă de către infractori plagiate. Şi nici nu face jocuri prin PNL cu Buşoi sau pelerinaj în Congres cu valize cifrate ca să se dea imporant. De aceea e Comey. El se luptă în văzul lumii cu politicienii, cu şefi de stat, servicii secrete, îşi apără instituţia, legea şi independenţa anchetelor, şi nu face ture la Cotroceni, ci refuză să joace baschet cu preşedintele Obama pentru că nu i se pare adecvat. N-are nici sentimentul că în Senat toţi sunt penali, infractori, proşti sau rău voitori. Şi dacă unii mai sunt, le face faţă cu brio. Că poate. Şi pentru că pregătirea şi integritatea profesională îi permit. La fel de adevărat este că niciodată Adrian Ţuţuianu nu va fi un Trey Gowdy, Steluţa Cătăniciu un Jason Chaffez sau gargaragiul tv, Liviu Pleşoianu un Angus King. Pur şi simplu, n-au cum. Aici şi acolo rulează alt film.

Daniel Richman, bunul prieten al lui Comey, profesor de drept al Univeristăţii Columbia, recunoaşte pledoaria lui Comey pentru neprihănirea publică. “Iubeşte ideea de a fi protectorul Constituţiei, cu siguranţă. Mai mult decât majoritatea oamenilor, el crede că atunci când vine vorba de decizii cu adevărat dificile, transparenţa şi responsabilitatea au o valoare incredibilă”.

La noi în Bucureşti, până şi neprihănirea este fals clamată: “Niciodată nu mă văd cu politicieni, cel puţin în timpul liber. Uneori, datorită atribuţiilor de serviciu trebuie să interacţionez, dar doar la întâlniri instituţionale şi activităţi instituţionale. În timpul liber nu mă văd cu politicieni şi nu mă întâlnesc. Consider ca este o incompatibilitate cu statutul de magistrat şi având în vedere calitatea mea de procuror în Direcţia Naţională Anticorupţie cred că ar fi total nepotrivit să mă văd cu politicieni în timpul liber”.

În general, în Congres, Comey foloseşte mai rar adverbele cu conotaţii definive pe teme cardinale. Dar când o face, înseamnă că aşa este. Miniciuna săvârşită sub jurământ este infracţiune. Şi până acum lui Comey nu i-a explodat nimic în faţă. În trei ore de răspuns la întrebări, Comey a folosit substantivul minciună o singură dată şi bine. Cu probe poate să arate că preşedintele SUA este, “plain&simple”, un mincinos.

Pentru mine, lucrurile nu contează. Nu contează nici bărcile, nici maşinile, nici chestiunile luxoase. Ce contează pentru mine este dragostea oamenilor din jurul meu şi dacă am avut o şansă. Am profitat de ocazia de a face ceva pentru oameni cu talentul cu care am avut norocul să fiu înzestrat? Am făcut o diferenţă în viaţa oamenilor care aveau nevoie de mineNu prea îmi pasă de politică. Nici nu sunt măcar singur cum să mă caracterizez singur din punct de vedere politic. Poate, la un moment dat va trebui să-mi dau seama”, mărturisea în Octombrie 2003, Jim Comey la audierea sa în Congres pentru a deveni procuror general adjunct. “Ideea că aş fi influenţat intenţionat rezultatul alegerilor prezidenţiale îmi provoacă o uşoară greaţă”, a spus Comey după ce şi-a făcut din non partizanat şi independenţă fundaţiile carierei şi indentităţii sale. “Am făcut ce trebuia să fac. A trebuit să protejez credibilitatea investigaţiei, a FBI, a Departamentului de Justiţie. A fost extrem de dificil şi dureros pentru mine. Nu puteam face altfel. Ştiam că va fi foarte rău pentru mine personal, iar consecinţele, dacă Hillary Clinton ar fi fost aleasă, ar fi putut să fie ca eu să fiu terminat ”, mărturisea Comey, deschis şi recent, în faţa Senatului american.

Nici cei mai acerbi critici ai lui Comey nu cred că directorul FBI a intenţionat să-l aducă pe Donald Trump la putere. “Comey este una dintre cele mai rare creaturi din Washington. Republicanul pe care şi democraţii îi pot iubi”, mărturisea un adversar al său. Jim Comey, deşi a fost înregistrat republican o bună bucată din viaţă şi-a fost contributor în campanii electorale, s-a văzut de la o poştă că în decizii nu prea a ţinut cont de aflierea sa politică. Motiv pentru care în 2016 a renunţat cu totul la formalitate, devenind ceea ce mulţi spun că este: un independent pur sânge pasionat de credinţe ferme, în serviciu public.

Câţi şefi de servicii de intelligence şi de law enforcement aţi văzut să facă pe un preşedinte al Americii în exerciţiu mincinos la scenă deschisă, sub jurământ? Pe câţi aţi văzut notând fiecare discuţie cu preşedintele ţării ca să se protejeze de acesta? Câţi aţi văzut spunându-i comandantului suprem “nu”? Aţi văzut pe cineva acuzând transparent un preşedinte de stat de direcţionarea unei investigaţii penale? Câţi aţi văzut reacţia nervoasă a lui Serghei Lavrov, devoalarea lui Kislyak şi rictusurile lui Vladimir Putin? Pe cine aţi văzut să-şi calce totuşi pe o credinţă de-o viaţă- de a nu scurge informaţii şi le-a scurs despre el- doar ca să genereze crearea unui comitet de investigare care duce la încălcările unui preşedinte faţă de lege? Ei bine, pentru asta este responsabil Comey, îl descria un alt camarad la o televiziune publică americană.

În România, după ce scribul unui preşedinte a devoalat singur că şeful de stat a cerut insistent oprirea ilegală a unui mandat pe siguranţă naţională şi a şi reuşit, pentru că, la Bucureşti, şefii de instituţii execută totul ca slugile, în mlaştina dâmboviţeană, nu doar că s-a lăsat tăcerea, dar din punct de vedere penal nu s-a întâmplat nimic. Ar fi executat Comey asta? Ar fi lăsat-o să treacă peste sau pe lângă el? Greu de crezut.

Credeţi că la SRI, SIE, STS, SPP, DGIA, DIPI, DNA, DIICOT, Parchetul General, vreun şef de instituţie vreodată şi-a făcut sau îşi face memouri după întâlnirile, discuţiile, cererile şefului statului, credeţi că ţin la proceduri, la rigoare, la independenţă, la neinterferenţă, la integritate şi legalitate? I-aţi văzut confruntându-se cu un preşedinte la începutul mandatului? Nu, ei nu ştiu cum să tăbăcească mai repede drumul până la Cotroceni şi să dea din coate ca să ocupe primii onoranta poziţie preş.

Chiar dacă şi veretanul CIA, John Brennan, un fin cunoscător nu numai al Orientului Mijlociu ci şi al spaţiului estic, în special al problemei ruse, a susţinut chiar şi în faţa Congresului american, după terminarea mandatului, îngrijorările şi informaţiile date lui Comey în situaţia interferenţei ruse în procesul electoral american, chiar dacă şi NSA a recunoscut totul într-un raport, iar şeful NSA a făcut combat cot la cot cu Comey la început pe temă, după concedirerea directorului FBI de către preşedintele SUA, unele lucruri în establishmentul intelligenceului american s-au schimbat. Însă Jim Comey nu s-a lăsat. Amiralul Mike Rogers, care nu este numai directorul NSA, ci şi comandantul US Cyber Command, n-a mai vrut să răspundă, ba chiar a început să se bâlbâie sub jurământ la întrebările simple adresate de senatorii americani până i-a scos pe aceştia din sărite. “Ce simţiţi voi este irelevant şi nu ne interesează ce simţăminte aveţi. Ne interesează să răspundeţi la întrebări. Ce este clasificat în a ne spune dacă v-a cerut cineva să interveniţi în investigaţia FBI? Aveţi vreo bază legală? V-a cerut preşedintele să lăsaţi baltă investigaţia pe Rusia?”. “Nu ştiu dacă există bază legală”. Şeful NSA şi cel al National Intelligence, Daniel Coats, nu numai că s-au făcut de râs, dar au fost băgaţi, bărbăteşte, sub masă. Peste tot, esenţele tari, ţin doar de caractere şi de credinţe, nu de uniforme militare şi trese, puse de-a valma pe umeri pentru servilism de preşedinţi.

“Acest tip a devenit mai celebru decât mine”, i-a spus în public preşedintele Donald Trump după ce l-a lăudat fix la începutul mandatului punându-i funcţia în mână. “Din acel moment, ne-am dat cu toţii seama că Jim are o problemă. Niciodată, niciun preşedinte nu va accepta pe cineva mai respectat, mai patronizing în administraţie, pentru că-l lasă pe el în umbră, îl eclipsează. Cu atât mai mult când vine vorba de caracterul şi personalitatea lui Trump. Însă Comey a apucat să împuşte primul. Michael Flynn nu putea să facă parte din  administraţie, era o vulnerabilitate pentru securitatea naţională a Americii. Trump l-a dat afară pe Comey, însă Comey îi poate transforma mandatul lui Trump într-un dezastru”, mai spunea camaradul. “O investigaţie acidă pe interferenţa Rusiei a dus Casa Albă în zona sulfurică”, notează New York Times.  “Nu vă luaţi concedii vara asta”, scria un politican american pe twiter, după ce a auzit ce-a putut să spună Comey despre Trump, tot sub jurământ, dar în partea clasificată, în spatele uşilor închise.

Cumva, problema preşedinţilor care nu suportă intern pe nimeni mai celebru decât ei este larg răspândită pe tot globul. În general, totul se sfârşteşte prin luare de capete, din partea celui care are puterea în mână. În România însă, nu numai că invidia prezidenţială şi dispreţul pentru profesionalism sunt la cote ridicate, dar pe lângă preşedinţii României, fie că e vorba de Traian Băsescu sau Klaus Iohannis, moare tot şi nu creşte nimic. Partidele se fac praf, guvernările în general la fel, şefii de instituţii supravieţuiesc doar dacă se comportă ca servitorii, în jurul preşedinţilor români e mereu umbră. Clamează ipocrit independenţa instituţiilor când sună continuu pe TOuri. Ei sunt adevăraţii conducători ai sistemului. Iar când dau de belea, ei nu ştiu nimic, nu au văzut nimic, n-au participat vreodată, de vină sunt mereu alţii. Ba chiar cu gura plină, mint public de îngheaţă toate oceanele pe care le traversăm până în America. Când începe showul, şefii de instituţii şi de partide se ascund şi ei ca şoriceii. Pentru că la capătul firului, întru independenţă totală şi legalitate desăvârşită, erau, de fapt, ei. Servanţii independenţi instituţionali.

Cam toţi care s-au luptat până acum cu Jim Comey au pierdut. Dar în SUA pare deja că n-avem de-a face doar cu o bătălie între două persoane, nici măcar cu un conflict între două administraţii sau sisteme, ci cu un adevărat clash între două culturi, civilizaţii, între două moduri profunde şi diferite de gândire. “Comey este un instituţionalist, Trump este un om al triburilor şi clanurilor care pur şi simplu nu înţelege cum funcţionează guvernarea modernă. Trump suferă de o formă autodistructivă a egoismului, de o lăcomie a afirmării generată de propriile obsesii. În căutarea laudei continue, face lucruri care-l vor duce la distrugere. Minte oamenii care au puterea de a-l devasta public, trădează persoane care au puterea să-l distrugă. Este foarte periculos pentru cei care-i sunt aproape şi au puterea să se răzbune”, notează New York Times. Ne sună cunoscut şi la Bucureşti. Pe Trump îl obsedează showurile de televiziune, presa, tweeturile, marotele lui, ascunde adevărul şi inventează şi reinventează cu voluptate. Este esenţa fake newsului şi a epocii post- adevăr. Nu rezistă la un briefing pe intelligence decât dacă pe memo este menţionat de mai multe ori numele său. “Această tehnică am dezvoltat-o ca să-l ţinem focusat pe informaţiile importante. Băgăm mai multe paragrafe în care este menţionat ca să citească o singură pagină. Îi place să vizualizeze totul. Multe poze. Ca atare, arătăm şi fotografii, hărţi, câtă grafică este posibilă”, descriau pentru Reuters oficialii Casei Albe eftorturile irealiste de a-l ţine pe Donald Trump informat.

Independenţa şi respectarea legii par că nu mai sunt un asset, ci au devenit o povară. “Când un tip care vede numai bani, care-şi închiriază numele pe clădiri pe care nu le-a construit doar ca să câştige bani şi care conduce reality tv, ajunge şef de stat, poate n-ar trebui să vă mire atât că transformă preşedinţia Americii într-un dezastruos reality show”. “Singura problemă a lui Trump este că White House are mai multe funcţii decât membrii familiei sale. Dar şi aici se descurcă. Pe restul îi cumpără, îi vinde sau îi închiriază”, sunt câteva dintre tweeturile răutăcioase dar realiste care-l descriu pe Trump. Etica a eşuat pentru că se spune că aceea a Washingtonului era ipocrită, spun susţinătorii preşedintelui. Political correctnessul nu mai interesează, nu e rentabil. Banii, joburile şi interesele economice, la modul cel mai pragmatic, sunt prioritare. Dar cum se face că totul arată a haos şi miroase a fărădelege? Legea este totuşi fundamentul statului. “Vestea bună este că instituţiile civice încă se ţin în picioare, chiar dacă trăim zilnic într-o furtună. Vestea proastă este că timpurile acestea vor dura. Marşul morţii al lui Trump va fi lent, şlefuit şi urât”, notează analiştii.

La şase luni după câştigarea mantatului de preşedinte, credibilitatea lui Jim Comey pe tema intervenţiei Rusiei în procesul electoral american şi a anchetei penale asupra staffului lui Donald Trump, este totuşi mai mare decât a preşedintelui în funcţie. Pe Trump nici republicanii nu-l mai cred. Dar până la un eventual impeachment este drum lung. Totuşi, 6 din 10 americani cred că Trump l-a dat afară pe Comey ca să se protejeze pe sine, mai mult de 5 din 10 americani cred că preşedintele a încercat să intervină într-o anchetă penală, potrivit unui sondaj ABC. Altfel de ce-l întreba continuu pe Comey dacă el personal şi direct este anchetat, de a trebuit să-i răspundă, cu acordul FBI de trei ori? “Pentru că-i era frică de ceva. Se simţea cu musca pe căciulă”, răspunde un ziarist american pe o reţea de socializare.

Mărturia publică în Senat a lui Comey a fost urmărită de 19 milioane de americani, având pentru SUA ratingul unei finale NBA şi pentru România cam toată populaţia ţării. Chiar şi pentru popularitatea lui Trump în afara Washingtonului, Comey a devenit o problemă. Presa favorabilă lui Trump îl acuză pe Comey că este un leaker, că a scurs intenţionat memourile în presă, aşa cum a şi recunoscut şeful FBI, după ce l-au trezit noaptea tweeturile lui Trump în care-l acuza de minciună şi vorbea de înregistrări. Comey a şi spus că a făcut-o să se protejeze, ca să amplifice o anchetă şi pentru că, nu în ultimul rând, în faţa publicului pe care l-a servit are obligaţia superioară de a spune adevărul. Dar SUA, staţi, vă rugăm, la coadă. Mai erau unii care se ameninţau şi se vânau cu înregistrări cu mult înaintea voastră, p’aci, pe la Bucureşti.

În trei ani, Jim Comey s-a întâlnit cu Barack Obama doar de două ori cât a fost preşedinte şi n-au vorbit la telefon niciodată. În patru luni de Preşedinţie Trump, Jim Comey a fost nevoit să se întâlnească cu Donald Trump de 3 ori şi a fost sunat de 6. “Din primul moment, instinctul mi-a spus că trebuie să protejez organizaţia şi să mă protejez pentru că este important şi totul va evolua. Şi că trebuie să ţin scripturi, memouri”, mărturiseşte Comey.

“Ce dracului era “that thing” de care-ţi tot zicea la telefon când te suna? De ce nu l-ai întrebat?”, îi chestionează confuzul McCain pe Comey în intervenţia din Senatul american. “Sincer să vă spun, domnule Senator, este o speculaţie, dar am ajuns la concluzia că, la acea vreme, căutându-şi în memorie întâlnirea noastră la cină, cred că voia să spună: “ţi-am oferit loialitate, mi-ai promis loialitate” şi în acelaşi timp memoria lui îi spunea că asta nu s-a întâmplat, a fost surprins şi a scos această sintagmă”, îi răspunde Comey.  Senatorului îi mai dă o interpretare şi New York Times, tot în acea seară. “That thing” este, în termenii mafiei siciliene, traducerea literală a “Cosa Nostra”.“That thing” apare în conversaţia preşedintelui cu Comey ca o întrebare tensionată, criptică, adresată de un puternic asasin unei persoane căreia poate chiar să-i ceară ceva. Îi puteţi vedea pe Don Corleone cerând o favoare, chiar dacă chiar dacă nu o verbalizează şi nu o descrie în detaliu”. Aceasta este semnificaţia a “noi am avut chestia aia, ştii?…”.

“Când preşedintele a spus “Am nevoie de loialitate, aştept loialitate”, nu m-am mişcat, nu am vorbit, nu mi-am schimbat expresia facială în niciun fel în tăcerea ciudată care a urmat. Ne-am uitat pur şi simplu unul la celălalt în tăcere. Conversaţia s-a mutat apoi, dar s-a întors la subiect aproape de sfârşitul cinei”. “WTF. I-am dat holbarea Comey. Ştii, aceea pe care-o folosesc la copii”, descrie NY Times momentul într-un imaginar schimb de SMSuri disperate dintre Comey şi soţia sa, ironizând toate momentele discuţiilor şi întâlnirilor cu Trump.

”În apropierea sfârşitului cinei noastre, preşedintele s-a întors la subiectul slujbei mele, spunând că era foarte bucuros că vreau să rămân, adăugând că a auzit lucruri grozave despre mine şi alţii. Apoi a spus: Am nevoie de loialitate. I-am răspuns: Vei primi mereu onestitate de la mine. A spus: Asta vreau, loialitate onestă. Aşa cum am scris în memoul pe care l-am creat imediat după cină, este posibil să fi înţeles diferit expresia “loialitate onestă” dar am decis că nu ar fi productiv să merg mai departe. Termenul “loialitate onestă” a ajutat să încheie o conversaţie foarte ciudată şi explicaţiile mele au clarificat la ce ar trebui el să se aştepte.”

Şi victimele hărţuirii sexuale sunt constant bântuite de ideea că poate au spus sau au făcut ceva să încurajeze predatorul. Violatorii în serie au, desigur, o intuiţie în a face şi a lăsa impresia că victima a săvârşit ceva şi sunt pricepuţi în a manipula şi exploata asta. Discuţia de vestiar al lui Trump din timpul campaniei electorale în care vorbea infam despre femei este dată ca exemplu şi în cazul Comey, numai că aici nu sexualitatea ci integritatea fostului director FBI, comandantul suprem a vrut s-o înfulece, ba chiar să o mănânce pe farfurie, la cină. Îl numim prădătorul in chief, starul şi preşedintele căruia datorită puterii nimeni nu poate să-i reziste. “Bine aţi venit în lumea noastră, domnule Comey! Femeile vă salută”, îi transmite o altă editorialistă fostului director FBI.

Deşi toate declaraţiile scrise şi orale ale lui Comey sunt date sub jurământ, după ce l-a lăudat public continuu, l-a rugat să rămână pe funcţie, l-a invitat la mese şi l-a sunat constant, şi-apoi l-a dat afară, în stilu-i caracteristic, Donald Trump nu numai că neagă vehement solicitările de loialitate, dar spune cu gura plină că abia-l cunoaşte pe Jim Comey. Şi-n România e la fel. Traian Băsescu n-a ştiut şi n-a făcut niciodată nimic.

La Bucureşti însă, preşedinţii de stat nici măcar nu cer loialitate, pentru că acesta oricum li se oferă cu tot cu instituţiile de forţă şi de apărare a legii pe tavă la începutul mandatului. Problema onestităţii şi a loialităţii intervine în general în România după ani buni, spre final de mandat. Atunci ghemul de interese divergente este atât de mare şi suficient de diversificat, încât preşedinţii României, obişnuiţi şi ei să fie Dumnezeii intangibili ai neamului, suspectează de trădare pe oricine, pentru că simt că puterea li se scurge din mâini. La coadă, este bineînţeles mereu un alt viitor şef de stat căruia şefii de instituţii publice îi oferă loialitate pe pâine. După cum vedeţi, pe Dâmboviţa, loialitatea faţă de un preşedinte vs. indepdendenţa instituţională nu a fost niciodată o problemă, vreun big şi real issue. D’aia pe Comey nu-l putem întâlni decât pe Potomac.

A doua zi după ce Michael Flynn, teribilul general şi consilier pe securitate naţională al preşedintelui Trump demisionează, după devoalarea discuţiilor sale cu ambasadorul rus Kislyak despre ridicarea sancţiunilor şi finanţările controversate din Turcia şi Rusia, după un briefing pe securitate naţională, Donald Trump dă pe toată lumea afară din Biroul Oval şi cere să rămână singur cu Jim Comey. “Flynn e un băiat bun şi a trecut prin multe. Nu a făcut nimic rău în discuţiile cu ruşii. Sper să vezi lucrurile limpezi în chestiunea aceasta şi s-o laşi să treacă, să-l laşi pe Flynn în pace. Este un băiat bun. Sper să laşi să treacă chestiunea asta”. “I-am răspuns doar că Flynn este un băiat bun. Nu i-am spus că voi lăsa chestiunea baltă”. “DT mă îngrijorează. Îmi tot spune să-l abandonez problema Flynn. Lasă-l în pace, îmi zice. Măi, nu se mai opreşte. Mai ţii minte ce a spus în povestea aceea cu vestiarul şi gagicile şi violul? Ei, este ca atunci”, ironizează iar NYTimes stările prin care trecea Comey în aceelaşi virtual schimb de SMSuri cu soţia sa.

Direcţia indicată de preşedinte a fost să abandonez investigaţia penală pe Flynn”, mărutiseşte apoi sub jurământ în faţa Senatului fostul director demis al FBI. Este acesta un caz clar de obstrucţionare a Justiţiei? Comey nu se pronunţă, dar lasă comisia specială să analizeze natura intenţiei- mens rea- punându-şi toate memourile clasificate şi neclasificate la dispoziţie.

“După o săptămână, m-a sunat să-mi spună că n-are nimic de-a face cu Rusia, că nu a fost implicat cu prostituate în Rusia şi întotdeauna şi-a imaginat că ruşii l-au înregistrat cât a fost în Rusia. Şi a întrebat ce putem face să ridicăm norul”. După două săptămâni, Trump îl mai sună odată pe Comey, tot ca să ridice norul rusesc de pe administraţie, să-l întrebe din nou dacă este investigat, şi să-i amintească de chestia aia/ “that thing”, cu loialitatea pe care-o aveau. După alte trei săptâmâni de tăcere, preşedintele Trump îl demite pe şeful FBI, într-o seară, printr-un comunicat distribuit presei literalmente printre boscheţii Casei Albe. Comey află totul pe alertele breaking newsurilor de pe telefon. Era într-o întânire cu ofiţerii FBI în Los Angeles urmând să ţină un discurs pe care a trebuit să-l abandoneze.

7 pagini a scris Jim Comey către comisia senatorială sintetizând informaţiile neclasificate din toate memourile după discuţiile cu Trump pe care oricum le va pune la dispoziţie. A vorbit aproape trei ore în faţa publicului deschis despre toate întâlnirile şi discuţiile cu Trump despre job, despre loialitate cerută insistent, despre Flynn, despre Rusia, despre ancheta penală pe care preşedintele o voia oprită. “E ceva aici cu Flynn, multe duc la Flynn, totul se învârte în jurul lui Flynn, panica preşedintelui apare după momentul Flynn, începe să-l întrebe pe Comey de trei ori după aceea dacă-l anchetează”, comentează fostul strateg al lui Obama din campaniile electorale, David Axelrod.

Comeseanul lui Vladimir Putin şi prietenul familiei Erdogan, teribilul general de armată Michael Flynn, fost şef al agenţiei de intelligence al Armatei americane şi partener în capmanie al preşedintelui Donald Trump, este considerat de serviciile de intelligence ale SUA o adevărată problemă de securitate naţională din cauza contactelor nepotrivite şi înţelegerilor periculoase pe sub masă făcute cu alte state, inclusiv cu Rusia. A minţit sub jurământ FBI, a fost prins de CIA bătând palma cu alte state în detrimentul cetăţenilor americani, şi-a stat consilier pe sercuritate naţională al lui Donald Trump 24 de zile, cea mai scurtă perioadă din istoria SUA în care cineva a supravieţuit pe acea funcţie, pentru că a fost pus sub acuzare penală de FBIul condus de Jim Comey.

În România, corupţia a fost declarată în documente oficiale vulnerabilitate la securitatea naţională, iar “presidential paramour” a dezvoltat o cangrenă transpartinică de corupţie si interese sfidând şi înnebunind o ţară, dar gâsind teren fertil lângă comandatul suprem de care a stat lipită un deceniu. De atâta independenţă instituţională, n-a existat emis mandat pe siguranţă naţională şi nici autorizaţie de interceptare, pentru că pe nimeni, în acestă speţă, nu interesa cu adevărat corupţia, ci frica, protejarea scaunului sau întrecerea de a fi “sursa principală de informaţii a preşedintelui”. În SUA, vulnerabilităţile la siguranţa naţională ale statului anexate de preşedinte se rezolvă în 24 de zile, pentru că ţara are în funcţie anticorpi cu adevărat independenţi. În România, se rezolvă după 9 ani şi jumătate, când mai contează doar că unii oameni chiar trebuie să răspundă în faţa legii pentru ilegalităţile lor.

Ahsa Rangappa este profesor associat la Facultatea de Drept a Universităţii Yale şi a lucrat 3 ani pentru FBI în zona de contrainformaţii: “Cel mai exploziv aspect al testimonialului lui Comey este acela că Trump pare că nu-şi respect jurământul de a “păstra, proteja şi apăra” ţara – ceea ce pune în pericol securitatea naţiunii şi a democraţiei. În cele nouă dăţi când Trump a discutat cu Comey, întotdeauna Trump s-a arătat îngrijorat că investigaţia penală pe interferenţa Rusiei în procesul electoral îl va afecta pe el personal, mai degrabă decât siguranţa statului. Când senatorul Martin Heinrick l-a întrebat pe Comey dacă Trump a apărut vreaodată îngrijorat de interferenţele ruse sau cum să le stopeze în viitor, răspunsul lui Comey a fost clar: “Nu”. Ca un preşedinte să ignore situaţia este şocant” scrie ea în Washington Post.

Motivul pentru care problema cu Rusia este atât de importantă este că noi avem o ţară mare, complicată, minunată, unde ne luptăm tot timpul unii cu alţii, dar nimeni nu ne spune ce să gândim, pentru ce să ne zbatem, pentru cine să votăm, cu excepţia altor americani. Şi asta este minunat şi dureros adesea. Dar vorbim aici despre un guvern străin, care a folosit intruziuni tehnice, o mulţime de alte metode, a încercat să modeleze felul în care gândim, în care votăm, în care ne comportăm. Asta este o mare problemă. Şi oamenii trebuie să o recunoască. Nu este vorba despre republicani sau democraţi. Ruşii vin după America, pe care sper că o iubim toţi în mod egal. Ei vor să submineze credibilitatea noastră în faţa lumii. Ei cred că acest mare experiment al noastru este o ameninţare pentru ei, aşa că vor încerca să-l rupă şi să-l murdărească cât mai mult posibil. Despre aceasta este vorba. Şi se vor întoarce, pentru că noi rămânem pe cât de dificili putem să fim unii cu alţii, pe atât rămânem acel oraş strălucitor de pe deal. Şi nu le place asta”, a spus Comey în faţa Congresului.

În România, nu avem parte nici de asemenea speechuri, nici de asemenea crezuri, nici de astfel de oameni, nici de asemenea recunoaşteri ale eşecului din partea structurilor de siguranţă naţională. În România, norocul este că îi urâm pe ruşi, că oamenii de rând sunt pro americani, dar la o adică, dacă la nivel înalt şi subteran e să batem cu ruşii palma pe la spate, o facem oricând. Ba legalizând contracte de benzinării la notari celebri, ba lipind bine servicii de informaţii de firme de PR cu finanţări estice, ba chiar intelligenceul de vârf românesc participând la discursurile ezoterice ale “the guy owned by Gazprom”. Cu o Casă Albă mustind a “Russian problem&interference”, probabil că dacă l-am fi cerut, Trump ni l-ar fi dat cadou şi pe Michael Flynn, şomerul, că tot îi place zona. Prieten la cataramă cu Donald Trump Jr, vânătorul de orice, ar merge să mai vină o dată în România, măcar să împuşte nişte servicii financiare sau de orice altă natură. Că nah, la nivel retoric, doar suntem pro americani. Când vedem bani, ne mai gândim. Crezuri, principii? Naivităţi! Who cares?! Parafrazând Washington Post, Without Light, Democracy Dies in Darkness.

În Noiembrie 2014, istoricul Beverly Gage de la Yale intră în biroul lui Jim Comey de la FBI. Istoricul face un material despre zbuciumul pastorului Martin Luther King şi lupta sa inegală, incorectă, teribilă şi învingătoare în timp, în ciuda asasinatului, cu Sistemul atroce reprezentat de J.Edgar Hoover. Primul director al FBI a stat în funcţie 48 de ani sub opt preşedinţi, până şi-n somn a murit tot ca şef FBI . După el s-a schimbat legea. Beverly Gage găseşte pe biroul celui de-al 7-lea director FBI, James Brien Comey Jr,  un document istoric. Manadatul de interceptare al FBI pe numele lui Martin Luther King. De ce păstraţi asta pe birou, îl întreabă ea pe Comey? “Ca să-mi aduc aminte mereu de capacitatea FBI de a face rău”, răspunde acesta.

În România, pe biroul unui procuror general şi procuror şef DNA, au stat nişte cucuvele. Erau făcute din când în când cadou infractorilor în timp ce aceştia săvârşeau infracţiuni. Până să fugă din ţară, infractorii prieteni, pierduţi de aceleaşi instituţii şi bătătoriţi ulterior de 5 mandate de arestare, s-au dus cu cucuvelele-n proţap ca să le dea înapoi instituţiilor de apărare a legii, integre, independente, imparţiale, eficiente şi echidistante şi le-au arătat şi publicului.

Ca să ne aducem aminte mereu cine suntem de fapt.

ARTICOLE SIMILARE
3 Comentarii
  1. Răspunde

    Dragos Riscanu

    13 iunie 2017 08:45:07

    Felicitari !

    Tare articolul … superba analiza (sunt invidios)

    Am studiat si eu cu mare atentie personajele pomenite dar nu am reusit sa gasesc ce inaltime are Comey.
    Am banuit ca trebuie sa fie intre 2.02 si 2.05, am aflat in sfirsit : 2.03 (suficient). Multumesc

    Interesant ca Marcel Lehel (Guccifer) trimite autoritatile romane sa caute informatii secrete obtinute ilegal de acesta (si stocate pe servere “sigure” in Rusia) din bogata “librarie” a lui George Maior, chiar la FBI care este in posesia acestora (350 Mb), in timp ce “privatul” George.Maior continua sa il faca pe ambasadorul la Washington si Laura Codruta Kovesi pe procuroarea la Bucuresti… care il ancheteaza pe Sebastian (Ghita – Vladescu) doi “premianti” ai alegerilor “private” din 2009.

    Sunt curios ce se va intimpla in continuare, pentru ca la FBI nu numai Comey e “dat naibii” mai cam toti sunt. Trump nu va putea schimba intreaga organizatie si/sau cultura.

    FBI a fost impotriva ilegalitatilor comise de “grupul” Hillary, deci anti Hillary si nu pro Trump.
    Odata cu demiterea lui Comey, este posibil ca Trump sa isi fi pus in cap intreaga organizatie.

    Va merita analizat !….

    Multumim pentru o superba analiza.

    .

LASĂ UN COMENTARIU