Media
Confruntarea. Aşa cum am văzut-o eu.
Locul 1. Crin Antonescu:
Puncte forte: Cel mai bun în replici, cel mai relaxat dintre cei trei, câteva fraze remarcabile:
“Constituţie avem. De un preşedinte mai avem nevoie”. Cel mai bun mesaj de final: „Arătaţi-vă! Ajutaţi-mă să trec de Mircea Geoană în primul tur, ca să-l învingem pe Traian Băsescu în turul doi (…) Vă rog, arătaţi-vă! Cred că suntem foarte mulţi… ”.
Puncte slabe: Puţin cam agresiv dar nu l-a atacat suficient pe Mircea Geoană, destul cât să suplinească lipsa maşinăriei unui partid care să-l ducă în turul doi. Iar la capitolul program, oferta: mai slab decat Basescu, mai bun decat Geoana. Măcar nu învaţă totul pe de rost. La chiulul din Parlament- nu are nici acum un răspuns.
Sustinatori:
Puncte forte: l-a adus pe Tariceanu in sală. Şi nu oricum, cu papion…european, deh.
Puncte slabe: Adina Valean imi dă imaginea creepy a Danei Năstase. Nu e blondă cu meşe, nu poartă pampoane şi n-are ciorapi albi, e adevărat.
Locul 2. Traian Băsescu.
Puncte forte: Cel mai bun pe program, oferta, cel mai aplicat ca replică, cel care a respectat cel mai bine o strategie surprinzatoare pentru multi. Strategia non-combat. Îşi conservă upercuturile pentru turul doi. Şi-a camuflat destul de bine un anume defect şi mă refer exclusiv aici la impresia artistica. Defectul nu il mentionez, dar daca nu l-ar fi acoperit, ar fi fost, cu siguranta, intens speculat.
Cel mai sincer răspuns: “Model de preşedinte? Eu.”
Cel mai bun reper moral :”Soţia mea”.
Puncte slabe: Cel mai nervos dintre cei trei, destul de obosit, a incercat cu greu sa-si stapaneasca agresivitatea binecunoscuta, mimica l-a tradat deseori. Greseli: dosarele…vraful flota, răspunsul cu telefoanele, marota mogulilor şi coaliţia Grivco. De ultimele două eu m-am săturat. Nucleul lui dur se pare că nu…
Sustinatori:
Puncte forte: Maria Băsescu. Mimica doamnei, distinsă şi împovărată deopotrivă, adevărată, neprelucrată, pură 100%… cred că spune totul despre candidat. Este assetul cel mai de preţ al candidatului în această campanie. Se pare că şi echipa de campanie a realizat.
Puncte slabe: Minciuna exprimată prin ascunderea cadavrelor politice în dulap. Elena Udrea, Emil Boc, Ghiţă Falcă…Şi nu mai enumăr. Strategia asta mi se pare cel puţin o lipsă de respect faţă de electorat. Nu a fost uitat însă Honorius Prigoană. Totuşi, cocalarii cred că puteau lipsi.
Info:
Redare aproximativă din emisiunea de la B1. Dialog Ion Cristoiu- Traian Băsescu:
„De ce n-a venit Elena Udrea?
Din foarte mult bun simt.Am sunat-o si am intrebat-o dupa aia de ce n-a venit si mi-a zis ca toate camerele ar fi stat pe ea, cand nu vorbesc eu. N-a vrut sa repete experienta de la Cluj.”
Locul 3. Mircea Geoană.
Puncte forte: unul singur- a rezistat.
Puncte slabe: fals, artificial, imitat, contrafăcut, cu trac. Nicio frază memorabilă, puternică. Program greoi, recitat, de neînţeles pentru publicul larg…Fixuri: pensionarii, salariile… Gafă: Modelul moral – Patriarhul Daniel, citatele cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Gafa colosală: cea mai bună faptă: „Nu am dat-o pe soacră-mea afara din casă”. Nu are replică la Ionuţ Costea ( cumnatul). Şi nici la Margareta Costea ( soacraaa). Pe politica lui externă n-a excelat , iar florile lui Ponta de la final şi pupicul cu Mihaela mi s-au părut puţin cam mult teatru ieftin, în stil româno-american, bineînţeles. Asta pentru cine-l cunoaşte pe candidat. A, şi să nu uit.. de isteriile de la final, de după ieşirea din sală. Cred că Geoană, de fapt, se aplauda pe el însuşi…că repet..a rezistat.
Sustinatori:
Puncte forte: niciunul notabil.
Puncte slabe: Aceeaşi minciună ca şi la Traian Băsescu…Ascunderea cadavrelor politice sub preş. Hrebenciuc, Vanghelie, Mitică Iliescu, Adrian Năstase……Şi nici aici nu mai enumăr. Ar fi fost cel mai corect faţă de electorat ca măcar Ion Iliescu să fie acolo, în sală. Pentru că fostul preşedinte este istoria şi catalizatorul nucleului dur al partidului care-l are, acum, pe Mircea Geoană drept candidat.
Cine mi-a plăcut cel mai mult? Indiscutabil, doamna Maria Băsescu.
Cine mi-a displăcut? Mircea Geoană, Adina Vălean şi Honorius Prigoană.
Ce m-a enervat? Bileţelele şi smsurile Mihaelei Geoană. Şi mesajele Robertei Anastase. Prima cred că vorbea cu celebra mamă. Iar a doua cu iubitul, care a aşteptat-o la final, pe scări.
Ce m-a distrat cel mai mult? Soacra, categoooric.
Cine a avut glonţul de argint? Niciunul. Remember 2004. Gloanţele de argint vin abia în turul doi…
P. S. Bilă albă pentru SPP că nu s-a băgat.
So, enjoy!
Gafa monumentală.
Mesajul.
Reperul moral.
Modelul prezidential. Eu!
adinel
Inca o chestie in plus, la doamna Basescu. L-a "corectat" soptind 22 noiembrie cand sotul a zis 22 decembrie. 🙂 A fost singurul moment cand a tresarit.
S0B0
nu stiu daca absenta "greilor" din psd a fost o strategie sau l-au lasat pe geoana din brate, simtind ca i se apropie sfarsitul: ratarea turului doi. parerea mea: http://bit.ly/6ntyAI
ziarist
@sobo. a fost strategie cu siguranta. crezi ca oamenii reactioneaza bine cand o vad pe Udrea sau îi contemplă cu admiraţie pe Viorel Hrebenciuc şi pe Marean? Nicidecum, my friend. Crezi că nu mai sunt lângă ei? No way…
fotografu
Va dau dreptate mie in suta. Frumos scrieti, la obiect si concis.
ziarist
@fotografu. Multumesc.
irene
bune observatiile. un singur lucru n-am inteles. faza cu doamna basescu. sa inteleg ca romanilor le plac femeile-victime? daca ar fi avut ambitiile d-nei Clinton, intelegeam. asa, e doar o femeie mizerabil de nefericita. de ce naiba e un asset pentru basescu?
ziarist
@irene. pentru că este singura prezenţă distinsă de lângă el.
Alina
Mie imi place Crin cu adevarat.
Geoana, cu toate fortele media in sprijinul sau, cu toata armata partidului mobilizata prin tara, cu toate manevrele baronilor, cu toti consilerii si banii investiti, cu toate sondajele trucate, Geoana, doar la limita, desi nu bag mana-n foc, atinge scorul partidului. In aceste conditii, nu e pacat de toate aceste resurse, ce sunt risipite ptr. a impinge in fata un astfel de personaj ? De ce oare? Poate pentru ca Geoana este cel care a promis tuturor celor interesati in a-l sprijini, tot ce acestia i-au cerut si anume functii, contracte, putere, orice, fara limita, fara oprelisti. Alta explicatie logica nu exista, nici macar invocand loialitatea de partid. Nu ai cum sa fii loial unuia ca Geoana, ce nu cunoaste el insusi acest termen si nu ai cum sa fii loial unui perdant, poti sa fii insa” loial” propriilor interese. Astfel, imi explic eu tot sprijinul urias pe care acesta l-a primit!