CCR spulberă „mandatul de premier” al lui Liviu Dragnea. Judecătorii au stabilit deja unanim standardul constituţional prin care persoanele condamnate penal prin hotărâri definitive să nu poată ocupa funcţii de demnitate publică, indiferent de modul de executare a pedepsei

“Condamnarea penală desfiinţează prezumția de nevinovăţie iar persoanei nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorităţii/ demnităţii publice, întrucât a pierdut legitimitatea şi a încetat de a mai fi în acord cu interesele generale ale comunităţii care i-a încredinţat mandatul”

În plus, Liviu Nicolae Dragnea se află sub un substitutiv de pedeapsă, instituţie complementară individualizării pedepsei- pedeapsa sub termen de supraveghere- până pe 22 Aprilie 2020

Decizia 536 din 6 Iulie 2016 (click decizie), votată în unanimitate de către judecătorii Curţii Constituţionale, referitoare la dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii 393/2004 privind statutul aleşilor locali, stabileşte de aproape 6 luni principiile şi normele juridice şi constituţionale care se aplică inclusiv în cazul aleşilor condamnaţi cu suspendare şi cu executare a pedespei sub termen de supraveghere/ încercare.

Hotărârea motivată a Curţii Constituţionale a României a fost emisă ca urmare a unei sesizări de neconstituţionalitate ridicată de preşedintele României, Klaus Iohannis, în urma modificării în Parlament a Statutului aleşilor locali, lege care stabilea ca aleşii să-şi piardă mandatul numai în cazul pedepselor definitive cu executare, nu şi în cazul celor cu suspendare. Astfel, în motivarea 536, toţi judecătorii CCR au decis că diferenţierea unei condamnări cu executare de cea a uneia cu suspendare, este neconstituţională, în cazul aleşilor locali.

În plus, movitarea amplă a Curţii Constuţionale statuează în detaliu şi întreg cadrul constituţional pliat pe o asemenea cazuistică. Practic, prin decizia 536, CCR a stabilit deja jurisprundenţa în materie, stabilind standarde, marje şi limitări clare în ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor de demnitate publică, plecând de la exemplul aleşilor locali condamnaţi penal prin decizii definitive, fie cu executare, fie cu suspendare sub supraveghere, cu interzicerea sau nu a drepturilor de a alege şi de a fi ales, pe infracţiunile de corupţie şi de serviciu stabilite de legea penală, acelaşi standard deja stabilit de judecătorii constituţionalişti având marea probabilitate de a fi respectat, aplicat şi stabilit şi în cazul persoanelor numite în funcţii/demnităţi publice, dar şi în situaţia unui control de constituţionalitate pe legea 90/2001 solicitat de Avocatul Poporului sau în cazul unui potenţial conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi preşedintele României.

Mai mult, din punct de vedere constituţional, Legiuitorul poate stabili prin legi speciale, cum este cazul legii 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, condiţii în privinţa numirilor în funcţii de demnitate publică.

Legea 90/2001 (click lege) hotărăşte la Secţiunea 2/articolul 2 că “pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se regăsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate” prevăzute de art. 4 al aceleiaşi legi. Aceasta prevedere legală, aflată în vigoare, îl împiedică pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD să fie membru al Guvernului, fiind condamnat definitiv din 22 Aprilie 2016, de ÎCCJ la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la articolul 13 din Legea 78/2000, exact infracţiunea pentru care a fost acuzat ( “folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite”), având şi un termen de încercare/supraveghere de 4 ani.

Curtea Constituţională susţine în unanimitate că „executarea pedepsei sub supraveghere” , cum este cazul lui Liviu Dragnea, este o “măsură judiciară coercitivă penală, o instituţie complementară pentru realizarea individualizării pedepsei, fiind consecinţa unei condamnări. Măsura este parte integrantă a activității de aplicare a legii penale şi este un substitutiv de pedeapsă de a cărei respectare depinde stingerea executării”. Liviu Dragnea este sub termen de supraveghere stabilit de judecători până pe 22 Aprilie 2020 şi, în acelaşi timp, este inculpat şi trimis în judecată de DNA în al doilea dosar, pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi instigare la fals intelectual. (click trimitere Liviu Dragnea al doilea dosar)

Pe 15 Mai 2015, instanţa de fond a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, compusă din judecătoarele Corina Jîjie, Lavinia Lefterache şi Lucia Rog, l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 1 an de închisoare cu suspendare şi termen de încercare 3 ani, plus o pedeapsă accesorie, de a i se interzice dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat (art. 64, alin 1, lit.a,b Cod Penal anterior), însă pedeapsa accesorie pentru Liviu Dragnea nu a fost menţinută şi de instanţa de apel, în decizia definitivă.

Standardul în materie stabilit deja de CCR. Ce statuează jurisprudenţa:

Săvârşirea unei fapte penale pentru care există o condamnare definitivă la pedeapsa cu închisoarea plasează prin ea însăşi persoana în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei, prin încălcarea jurământului de a respecta prevederile Constituţiei şi ale legilor. Consecinţele legale nu pot fi considerate o restrângere a exerciţiului acelei funcţii

• “Curtea a constatat, în acord cu cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr.18 din 8 iunie 2015, că „acesta nu distinge în funcţie de modul de individualizare a executării pedepsei privative de libertate, respectiv între ipoteza condamnării la închisoare cu executare şi ipoteza suspendării condiţionate a executării pedepsei”. Aşa fiind, Curtea a apreciat că, „dacă raţiunile ce ţin de imposibilitatea exercitării funcţiei pe perioada executării unei pedepse private de libertate au reprezentat incontestabil pentru legiuitor un argument al reglementării măsurii încetării de drept a mandatului de consilier local, aceste raţiuni au fost în egală măsură dublate de nevoia de a asigura protecţia prestigiului funcţiei exercitate, care nu poate fi rezumată doar la îndeplinirea îndatoririlor pe care le impune mandatul de consilier local, ci presupune şi păstrarea unei conduite sociale, morale care să menţină încrederea acordată de electorat. (…)”
• “Referitor la dreptul de a exercita în mod netulburat funcţia dobândită ca urmare a opţiunii electorale, Curtea a reţinut că „acesta nu este un drept absolut, fiind protejat de prevederile Constituţiei atât timp cât se realizează cu respectarea condiţiilor prevăzute de aceasta şi de legi. Or, săvârşirea unei fapte penale pentru care există o condamnare definitivă la pedeapsa cu închisoarea plasează prin ea însăşi consilierul local în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei, prin încălcarea jurământului de a respecta prevederile Constituţiei şi ale legilor, asumat potrivit7 alin.(1) din Legea nr.393/2004, iar consecinţele legale pe care nerespectarea condiţiilor de exercitare a unei funcţii le antrenează nu pot fi considerate o restrângere a exerciţiului acelei funcţii, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art.15 alin. (1) şi art.16 alin. (3) şi art.37 din Constituţie”

Constituţia, art.16, alin 3: “Funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate, în condiţiile legii”. Or, în condiţiile în care persoana care ocupă o atare funcţie se dovedeşte a fi vinovată pentru săvârşirea unei fapte interzise de legea penală, este evident că, prin conduita sa, persoana şi-a încălcat obligaţiile referitoare la respectarea Constituţiei şi a legilor ţării, probitatea profesională sau obligaţia de a da dovadă de cinste şi corectitudine

• “Analizând dispoziţiile constituţionale referitoare la ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice, reţinem că norma constituţională a art.16 alin.(3) face trimitere la „condiţiile legii”, atunci când reglementează dreptul de a ocupa funcţii şi demnităţi publice, civile sau militare.”
• “În acest sens, norma constituţională permite legiuitorului să stabilească conţinutul şi limitele dreptului cetăţeanului de a ocupa o funcţie publică, având în vedere scopul acestui drept, precum şi interesul general care trebuie protejat (…) Modalitatea de exercitare a funcţiilor alese nu poate fi rezumată doar la îndeplinirea îndatoririlor pe care le impune mandatul de consilier local, consilier judeţean, primar sau preşedinte al consiliului judeţean, ci presupune a priori respect faţă de toate valorile consacrate prin lege. Or, în condiţiile în care persoana care ocupă o atare funcţie se dovedeşte a fi vinovată pentru săvârşirea unei fapte interzise de legea penală, deci de o gravitate şi un pericol social deosebit, este evident că, prin conduita sa, persoana şi-a încălcat obligaţiile legale prevăzute de art.46-49 din Legea nr.393/2004, referitoare la respectarea Constituţiei şi a legilor ţării, probitatea profesională sau obligaţia de a da dovadă de cinste şi corectitudine”.

Limita statuată de CCR: “Sancţiunea legală este distinctă de pedeapsa complementară privind interdicţia exercitării drepturilor”

• “Trebuie remarcat faptul că sancţiunea instituită prin dispoziţiile legale reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă de pedeapsa complementară prevăzută în materie penală constând în interdicţia temporară a exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art.66 alin.(1) lit.b) din Codul penal.”
• “Curtea constată că legiuitorul limitează aplicabilitatea cauzei de încetare de drept a mandatului alesului local (primar, preşedinte de consiliu judeţean, consilier local şi consilier judeţean) la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, prin care se dispune executarea pedepsei. Pe această cale, legiuitorul exclude de la incidenţa normei ipoteza condamnării definitive a alesului local la o pedeapsă privativă de libertate pentru care instanţa dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Indirect, legea face distincţie în cadrul aceleaşi categorii de persoane – aleşi locali împotriva cărora a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, în funcţie de modalitatea de executare a pedepsei”.

“Pedeapsa sub supraveghere funcţionează ca un substitutiv de pedeapsă de a cărei respectare depinde stingerea executării. Este parte integrantă a activității de aplicare a legii penale”

• “În literatura juridică, referindu-se la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, s-a arătat că această măsură constă, în esenţă, în dispoziţia luată de instanţa de judecată, prin însăşi hotărârea de condamnare, de a suspenda, pe o anumită durată şi în anumite condiţii, executarea pedepsei pronunţate. Dacă în decursul termenului de supraveghere condamnatul respectă condiţiile impuse şi are o bună conduită, la expirarea termenului, pedeapsa se consideră executată, iar dacă, dimpotrivă, el nu respectă condiţiile impuse sau săvârşeşte o nouă infracţiune, în cursul termenului de supraveghere, va fi ţinut să execute atât pedeapsa a cărei executare fusese suspendată, cât şi pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.”
• “Sub aspectul naturii juridice a acestei instituţii, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o instituţie complementară menită să întregească posibilităţile pe care legea le dă instanţei judecătoreşti pentru realizarea individualizării pedepsei. Ea fiind consecinţa unei condamnări, îşi păstrează însă caracterul de măsură coercitivă penală, caracter care constă în obligaţia impusă celui condamnat de a avea o bună conduită pe durata termenului de supraveghere şi de a se abţine de la săvârşirea unei noi infracţiuni. Aşa fiind, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere are caracterul juridic de mijloc de individualizare a executării pedepsei şi funcţionează ca o măsură judiciară (substitutiv de pedeapsă) de a cărei respectare depinde stingerea executării (a se vedea în acest sens şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.1 din 17 ianuarie 2011 pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.83 alin.1 din Codul penal din 1969, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.495 din 12 iulie 2011). Aşa fiind, individualizarea judiciară a sancţiunii de drept penal este o parte integrantă a activității de aplicare a legii penale, activitate care se desfăşoară în cadrul procesului penal şi se concretizează în hotărârea instanței. În doctrină, s-a arătat că individualizarea judiciară nu este numai o cale de determinare concretă a pedepsei, ci şi un mijloc de adaptare a naturii şi cuantumului ori duratei acesteia la cazul individual, concret, la infracțiunea săvârşită şi mai ales la persoana infractorului, la periculozitatea 13 acestuia şi la aptitudinea lui de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. În măsura în care se atribuie pedepsei funcția de a influenţa asupra conştiinţei, mentalităţii şi conduitei viitoare a condamnatului, în aceeaşi măsură pedeapsa trebuie să corespundă cu gradul de receptivitate a acestuia faţă de influenţa educativă a pedepsei. Criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt detaliate în cuprinsul art.74 din Codul penal”.

Constatarea ilicitului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă înlătură prezumţia de nevinovăţie a persoanei acuzate şi plasează prin ea însăşi persoana în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei

• “Curtea constată că valoarea socială protejată este integritatea persoanei care deţine mandatul şi exercită demnitatea publică pentru care a fost aleasă şi pentru care i-a fost acordată încrederea de către alegători. Constatarea ilicitului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă înlătură prezumţia de nevinovăţie a persoanei acuzate şi plasează prin ea însăşi alesul local în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei. De aceea, condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrităţii, element fundamental al mandatului electiv fără de care persoana care ocupă respectiva demnitate publică nu mai are legitimitatea de a-şi continua activitatea.”
• “Modalitatea de executare a pedepsei aplicate de către instanţa judecătorească nu este decât un mijloc de individualizare a executării pedepsei, care, deşi are un impact direct, negativ asupra activităţii alesului local dacă pedeapsa trebuie executată în regim de detenţie, întrucât este doar o consecinţă a condamnării, vizează indirect valoarea protejată, respectiv integritatea persoanei care deţine mandatul.”

“Prezumția de nevinovăţie a fost desființată ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare a pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorităţii publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana care ocupă demnitatea publică pierde legitimitatea şi încetează de a mai fi în acord cu interesele generale ale comunităţii care i-a încredinţat mandatul”

• “Numai condamnarea este cea care determină schimbarea situaţiei juridice a persoanei care exercită demnitatea publică şi o descalifică pe aceasta din punct de vedere legal şi moral pentru ocuparea funcţiei pentru care a fost aleasă. Prezumția de nevinovăţie, de bună-credință şi de loialitate a acesteia au fost desființate ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare al pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredința de către stat exercițiul autorităţii publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana care ocupă demnitatea publică pierde legitimitatea şi încetează de a mai fi în acord cu interesele generale ale comunităţii care i-a încredinţat mandatul”.
• “Curtea apreciază că scopul iniţial urmărit de legiuitor, acela de a asigura integritatea mandatului aleşilor locali, inclusiv prin înlăturarea tuturor celor care dovedesc dispreţ faţă de lege şi valorile comunităţii, este puternic afectat prin modificarea legislativă, care lipseşte de eficienţă lupta împotriva corupţiei la nivelul administraţiei locale, precum şi cadrul legislativ în materie de integritate. Astfel, posibilitatea lăsată celor condamnaţi la pedepse privative de libertate, dar care nu execută pedeapsa în regim de detenţie, de a continua nestingherit să exercite demnitatea publică, cu toate drepturile şi responsabilităţile pe care exerciţiul autorităţii de stat le implică, contravine principiului supremaţiei Constituţiei şi a obligativităţii respectării legilor, consacrat de art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, şi vulnerabilizează încrederea cetăţenilor în autorităţile statului”.

• “Or, în condiţiile în care acest efort al autorităţilor statului de a combate fenomenul de corupţie nu are ca rezultat înlăturarea persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie de la exerciţiul autorităţii de stat, întregul demers legislativ şi judiciar apare ca inutil. Derogarea prevăzută în norma completatoare, în ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie prevăzute la art.289- 290 din Codul penal, pare a fi o concesie pe care legiuitorul o face procesului de eliminare a corupţiei în exercitarea demnităţilor publice în domeniul administraţiei locale. Însă această concesie este limitată dintr-o dublă perspectivă: a faptelor penale săvârşite de aleşii locali – derogarea vizează doar darea şi luarea de mită, şi a subiecţilor de drept cărora norma li se aplică – sancţiunea încetării de drept a mandatului priveşte doar persoanele care deţin calitatea de primar sau preşedinte de consiliu judeţean, iar nu şi pe cele care deţin calitatea de consilieri locali sau judeţeni. Ambele limite stabilite de norma criticată sunt neconstituţionale. Astfel, referirea exclusivă la art.289-290 din Codul penal, cu înlăturarea celorlalte infracţiuni de corupţie şi de serviciu prevăzute de legea penală, precum traficul de influenţă (art.291), cumpărarea de influenţă (art.292), delapidarea (art.295), abuzul în serviciu (art.297), conflictul de interese (art.301), divulgarea informaţiilor secrete de stat (art.303), divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (art.304), deturnarea de fonduri (art.307), sau a celor asimilate sau în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, prevăzute de art.10-185 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, ci din contră dovedeşte o distincţie aleatorie şi arbitrară pe care legiuitorul o realizează cu privire la infracţiuni dintr-un domeniu reglementat unitar, care protejează valori sociale identice sau similare. Pe de altă parte, aplicarea sancţiunii încetării de drept a mandatului doar în ceea ce priveşte persoanele condamnate care deţin calitatea de primar sau preşedinte de consiliu judeţean, cu excluderea celorlalte categorii de aleşi locali, este de asemenea discriminatorie, întrucât toate persoanele care sunt susceptibile a avea calitatea de subiect activ al infracţiunilor de corupţie sau de serviciu sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin în exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională, şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

• “În concluzie, Curtea constată că legea modificatoare deturnează în mod nepermis scopul legii modificate, acela de a garanta integritatea, cinstea şi răspunderea aleşilor locali, conform principiilor fundamentale ale statului de drept. Asigurarea prestigiului funcţiei exercitate impune o conduită legală, socială şi morală în acord cu rangul demnităţii publice, cu gradul de reprezentare şi cu încrederea oferită de cetăţeni în procesul electoral. Or, prin intervenţia legislativă supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul lipseşte de efecte juridice unul dintre instrumentele principale prin care se asigură îndeplinirea acestui scop – hotărârea judecătorească de condamnare a persoanei care a săvârşit o faptă incriminată de legea penală şi care o face incompatibilă cu continuarea activităţii de reprezentant al comunităţii. Prin însăşi finalitatea urmărită, prin adoptarea sa, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) şi (5) referitoare la statul de drept, supremaţia Constituţiei şi respectarea obligatorie a legilor şi prevederile art.16 care consacră principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. De asemenea, legea criticată contravine şi prevederilor art.11 alin.(1) din Constituţie, potrivit cărora „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”. Astfel, ratificând sau aderând la convenţiile internaţionale, statul român şi-a asumat obligaţiile de a respecta şi transpune întocmai prevederile internaţionale în dreptul său intern, şi anume obligaţia de a incrimina corupţia persoanelor care se circumscriu categoriei de funcţionari publici, deci inclusiv celei de aleşi locali. Aceste obligații asumate prin tratate internaționale constituie garanții pentru protecția drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ca element al statului de drept, prevăzut expres de art.1 alin.(3) din Constituție”.

Liviu Dragnea, preşedinte PSD: Legea 90/2001 e “neconstituţională” pentru că “aboleşte dreptul de a fi ales”

Liviu Dragnea, preşedinte PSD, 16 Decembrie 2016: “Legea 90 are o prevedere din punctul meu de vedere profund neconstituţională pentru că de fapt se vorbeşte despre abolirea unui drept fundamental, dreptul de a fi ales. Atât timp cât acea lege e în vigoare, mie îmi va fi foarte greu. Sau cel puţin până acum nu am găsit o cale prin care să cred că se poate depăşi. Mai căutăm. Până când o să mergem la consultări, o să văd dacă există vreo posibilitate legală sau nu. Cât e în vigoare, mie îmi va fi foarte greu. Nu am găsit o cale să cred că se poate depăşi. O să văd dacă există posibilitate legală sau nu.”

Liviu Dragnea, preşedinte PSD, 15 Decembrie 2016: “Prevederea din lege cu condamnaţii penal nu poate fi considerată o incompatibilitate. Incompatibilitatea presupune posibilitatea de a opta – eşti undeva într-o poziţie, dacă vrei un guvern poţi să pleci de acolo, dacă nu poţi să pleci sau nu vrei, nu intri aici. Deci aia nu este incompatibilitate. Nu putem vorbi nici măcar de o restrângere a drepturilor fundamentale – şi aici vorbim de dreptul de a fi ales – pentru că membrii Guvernului sunt votaţi de Parlament, deci sunt aleşi. Deci nu putem vorbi nici măcar de o restrângere a acestor drepturi, pentru că restrângerea implică o perioadă bine determinată în timp. Practic, acea prevedere din lege este o abolire, este o decădere pe viaţă, ceea ce în nicio democraţie constituţională nu este posibil. Ca detaliu, interesant, legea a fost adoptată fără avizul ministerului Justiţiei. (…) Mie mi se pare acea prevedere neconstituţională”.

Liviu Dragnea, preşedinte PSD, 13 Decembrie 2016: “Foarte mulţi oameni spun că acel articol este neconstituţional. Şi mie mi se pare neconstituţional să aplici o interdicţie deasupra Constituţiei pe termen nelimitat.”