acasa Politic Uncategorized

Aferim, boierule din ceruri, coborî-te-ai şi-n leisure-ul nostru, cel de pe pământ

16 octombrie 2017

Boierule, ştii, atunci când scobori din principală, văzut-am că aştepţi, normal, până ţi se deschide portiera. Apoi înfigi un picior sănătos în pământ, te ridici falnic pe cele două, tragi de umeri puţintel în spate, bagi burtica un pic la înaintare, şi te uiţi fix la şefa Protocolului sau la aghiotant. Mai apoi îţi atingi şi cravata, tot aşa, doar un pic, o atingi şi-o verifici, mişcând-o uşor, dreapta- stânga, de control check că totul e-n regulă, ca să stea ea, ţeapănă, cravata cea albastră, ca cerurile. Să se vadă perfect, la ţanc, pe mijloc, fix pe fix, să fii fit. Şi imediat îţi apare gestul. Cum care gest? Reflexul mata, boierule. Cam obsedant, încuviinţa-mi-ai să-ţi mărturisesc.

Păi, iaca treabă: te închei tacticos la sacou sau, după caz, îţi pipăi butonul. E mereu unul singur. Nasturele. Ţi se dă ok-ul, boierule, şi după ăstea 20-30 de secunde, cât o viaţă pentru ochiul meu, scobori în plebe. Păşeşti. Mândru, voinic şi semeţ. De obicei, îţi faci oficial maiestuoasa intrare în scenă, călcând uşor dar sigur pe pământ. Mai puţin, deh, atunci când te apucă de-a dreptul toţi nervii capului că aghiotantul e cu mintea în nori, că nu-i atent la clipirea ta şi simţul tău arctic. Şi atunci arunci cu tot cu paltonul, boierule. Fix pe capota principalei, de parcă prin văzduhuri ai vrea să-l scobori şi nici să-l mai vezi. Dar asta nu pricep nicicum: e paltonul mata, nu-i al meu! Ce-ai avut cu el?

Însă mereu şi mereu, boierule, am remarcat ceva: acel timp al butonului mata curge fix la fel.

Să-ţi explic. Butonul acela de la sacou pe care ţi-l pipăi şi încheierea tacticoasă, îngrijită a hainei, adulmecând puţin, uşor, lateralele, apar întotdeauna, on and on. Acum să nu te superi, boierule, că-ţi spun. Îl văd cu ochiul liber mereu: înainte de vreo declaraţie de presă, când eşti gata mata să ajungi la pupitru, când ieşi din bibliotecă înspre Sala Unirii, când ieşi din vreo clădire sau după ce cobori de prin maşini. Timpul butonului mata cât un veac mereu apare. Când simţi că poate să se ivească momentul să ţi se capteze imaginea, pac, pac! Meserie, fashion, look, control check. De boier, evident. Vezi mata, gestul acela, în sinea lui, în mintea mea, este un univers. Te defineşte total. Eşti tu, cel natural, ăla din spate, for real, eşti tu cel grijuliu şi atent cu tine, cu haina, pielea, lookul, suprafaţa şi superficialitatea ta. Momentul ăla este, în esenţă, pregătirea ta de poză pentru gloată, e răceala, indiferenţa, oficialul, placa, falsitatea, masca. Este “uitaţi cum şi ce vreau eu să par”, nu “ceea ce sunt de fapt”, înţelegi tu ce vreau să zic aici.

Când ajungi în faţa camerelor, boierule, unde te aşteaptă reporterii gloatei, la vreo declaraţie prin Sala aia rece ca tine, a Unirii calde cică, după vreun eveniment în general sec, trist şi fără viaţă, mai faci ceva. Îţi ridici uşor bărbia de parcă îţi lungeşti şi mai mult gâtul şi, cu toate că eşti, coane, foarte înalt, tot ne priveşti de sus. Nu te laşi şi tu, nu te scobori şi tu măcar oleacă, puţintel, niţeluş printre noi?! Mă întreb mereu: oare de ce faci asta de fapt? Nu vezi că eşti cam la Cucurigu’-n stratosferă? Te simţi mai bine, aşa, împăunat, înfoiat, superior? Doar aşa simţi tu ăla mare, cel pentru noi, ăştia mici? Uneori, la întrebări mai dificile, am remarcat: zâmbeşti am văzut, puţin şmechereşte, în colţul gurii sau mijeşti ochii, pe model “lasă, că ştiu eu mai bine chestii, fraierilor, sunt informat de băieţi”. Alţi boieri, coane. Ăia, ştii tu, ne-am prins şi noi. Boierii tăi.

Vezi mata, privirea aceasta de sus, un picuţ cam arogantă, superioritatea aceasta, dorit a fi afişată în non verbalitatea ei, o avea, coane, şi Adrian Năstase. Era enervantă, zău aşa. Nici el, ca şi mata, cumva nu putea să facă, de exemplu, autentice băi de mulţime. Nu electriza, nu sensibiliza, nu genera real emotions, nu vibra. Pielea lui ca şi a ta, fină coane, nu se lipea de oameni nicicum. Nici cu pap. Se prelingea cumva, dar nu-i atingea, parcă îl murdăreau fiinţele. Îngâmfată fire, oricum. Din punctul de vedere ăsta, al alurii, era ca şi tine, boierule, nemuritor şi rece. Poză. Captură. Sec. Uscat. Dry. Distant. A, şi mai ai zâmbetul, boierule. Ăla full Colgate, dantură perfectă. Arctic. Sau seriozitatea. Şi aia dusă puţin la extrem. De mascul Top Gun. Ăla cu avionul în spate pe pistă şi ochelarii de soare oglindă, opaci, de mai sus. De Very Important Person. Adicătelea VIP. Dar vezi tu, boierule, nici asta în esenţă nu transmite nimic. Pentru că nu emană nimic, niciun emotion. Pentru că în spate nu e nimic. Pentru că e doar o poză, boierule. Un photoshop de looking good uneori, viral pentru madame – să mă scuzi- de-o vârstă. Şi cu voia Măriei Tale, cam atât.

În 20 de ani de meserie, boierule, trebuie să-ţi mărturisesc, fiinţă ca a mata n-am mai întâlnit. Trei preşedinţi am văzut în exerciţiul funcţiunii, cele mai diferite creaturi ale pâmântului, dar jur că niciunul boierule n-a controlat şi camerele, imaginea şi încadraturile să vadă cât i se zăreşte din cravată la interviu. Cravata albăstruie a cerurilor, evident. Vezi mata, boierule, control checkul ăsta al imaginii n-au făcut-o consilierii. Ai făcut-o chiar tu. Nu e normal, this is the problem. Dar poate m-am ramolit eu, na.

Rău, bine, cam aşa eşti. Aşa vieţuieşti, păşeşti printre noi. Cum s-ar spune în gloată, mata eşti “de-acolo, de sus, din ceruri albastre”. De deasupra tuturor, rasă superioară, uneori mai mai scobori dar, vezi tu, boierule, cumva, nu ştiu cum reuşeşti. Că tot acolo sus rămâi. Pământean, de-al nostru, ţi-e tare greu să fii. Deşi, paradoxal, e floare la ureche.

Ai ajuns însă boier, de jos, ţi-aduci aminte, printr-o alegere, în care- vezi tu- varianta cealaltă era catastrofa, infernul lui Dante. Asta am înţeles, gândit şi am votat cam toţi. Când ai ajuns în Palat, mai ţii minte? Slujitoarea ta, aeriana aceea, avea o problemă tot cu lookul, cu chestiunile de suprafaţă. I se pusese, nene, pata chiar pe Palat. Mai precis, pe ciucuri, perdele şi carpete parcă. Că erau uzate. După ce te-ai supărat pe noi, ai dat-o afară abia după ce te-ai prins că nu se uitase de vreo 8 ani la televizor. Era ruptă de realitate, boierule. Era desprinsă, flower power, că de fapt nu trăia în ea. Mata ce-ai făcut apoi? Ai schimbat mapele. Mapele alea în care bagi documentele. Din grena, le-ai făcut albastre. Că ai tu un feng shui cu albastrul spre bleu, cu cerurile, ca toate cravatele pe care le porţi. Măi, boierule, scuza-mi-ai îndrăzneala, dar la Cotroceni nu culoarea mapelor era de fapt problema, ci conţinutul lor. Aşa că, de mi-ai îngădui să te-ntreb, te-aş întreba: coane, şi cu mapele ce-oi fi avut?

Vezi tu, boierule, eu când te-ai instalat n-am avut mari speranţe, îţi zic. Ştiam că nu ştii şi simţeam că nici nu-ţi prea pasă, vedeam nu vrei decât puterea, şi o vrei sigur, o vrei bine, îţi place să fii în fruntea bucatelor rău. Matale adori mult să fii boier dar chiar aşa de tare n-am crezut. Am sperat, în sinea mea, că poate totuşi nu va fi mai rău. Ştiam că nu ştii Justiţie, că n-ai habar de ea, că nu înţelegi, că eşti rece şi nu-ţi pasă. Boierule, să fim sinceri: n-ai cum să fii, coane, primul anticorupt de peste noapte al ţării când până mai ieri mergeai de mână cu Geoană şi gaşca lui infracţională sau te duceai ştii tu pe unde- nomina odiosa- să fii pus oportunistic premier. Am crezut că poate, boierule, vei învăţa ceva din asta. Omul cât trăieşte învaţă, ştii matale cum e vorba în popor. Însă tu n-ai tras niciun învăţământ din experienţa ta. Boierule, “misecuvenismul” ăsta al tău continuu, pe bandă rulantă, non stop ca buticurile de cartier, l-am mai văzut coane la mai mulţi.

Când în haină de preşedinte, boierule, glăsuit-ai spunând că “nu e bună” şi “te nemulţumeşte“, aşa arctic, glacial, sigur, determinat şi enervat o decizie definitivă a instanţei, doar pentru simplul fapt că este vorba despre tine, despre casele mata- cele şase, alea- ştim noi- luate din meditaţii pe care tot poporul a avut ghinion să nu şi le ia, am ştiut că eşti pierdut, boierule. Adicătelea, irecuperabil, puţin lacom şi pa. Am simţit că nu-ţi pasă decât de tine, de averea ta, de confortul tău, de leisure-ul tău, de pielea ta fină, de pantofiorii tăi albi de golf şi moi. Slavă Domnului, boierule, că judecătorii s-au ţinut drepţi, cu ochii legaţi şi urechile înfundate şi ţi-au luat casa dobândită prin fals. Că altfel, un pas mai aveai până la mentalitatea lui Nixon. “When the president does it, that means that it is not illegal”. Boierule, complicat! Cu tipul ăsta de thinking şi Nixon a zburat. Şi a făcut-o în ţara tuturor posibilităţilor, mama democraţiei, din fruntea statului, acum hăt, 43 de ani, când erai mic.

Într-o lună şi un pic, boierule, se fac trei ani de când ne luminezi, ne ghidezi, ne conduci şi călăuzeşti ca un far pe toţi, de-acolo din Deal, de la Palat. Din Ceruri, în beznă totală. Tot gândit-am ce-ai făcut mata pe bune, for real, în ăştia trei ani. Şi cu sinceritate îţi zic boierule, că nu-mi vine în minte nimic. Nimic memorabil, niciun proiect de anvergură, de ţară, nimic big ca să zic, “jos basca, boierule, asta chiar rămâne după mata”. N-ai făcut nimic boierule, ca să spun şi eu: “o să fii mândru la bătrâneţe de mata, că ai făcut asta pentru ţara ta”.

În plan extern, boierule, ai mers cam pe aceleaşi şine strategice, bătătorite, care oricum erau montate. Cu opinteli la început, cursiv după aia. Doar sistemul ţi-a pus pe tava de argint o întâlnire cu Trump în Rose Garden. Ţi-au stilclit ochii. Ai radiat, te-m văzut. Neam de neamul tău, boierule, n-a avut aşa ceva. Ai fost, recunosc, bunicel acolo. Mai cursiv in english decât in romanian. Neam de neamul meu n-a crezut aşa ceva.

Problema cu externul, boierule, este că n-ai iniţiative, substanţă şi nici anvergură. Nu mişti lucruri, nu începi chestii, nu influenţezi, nu impulsionezi, nu antamezi nimic. Şi dacă nu începi, nici n-ai ce să continui. N-ai idei. Nu albastre. Ci de absolut nicio culoare. Şi ăia nu te prea bagă în seamă cu adevărat. Eşti la şi alţii. Însă îţi place să te plimbi, mult. Teleleu, aşa. Asta da, ne-am prins cu toţi. Adicătelea zile-n şir, săptămâni, boierule, în deplasări din care nu iese nimic, nicio amărâtă de ştire, doar aşa de amorul artei de globetrotter pe bani publici şi probabil pentru un picuţ de shopping. Ştii, boierule, niciun şef de stat al României din ăştia, postdecembriştii, n-a prea mers de două ori pe mandat la ONU să stea o ditamai săptămână. Ştii de ce n-au mers? Pentru că acolo, ştie tot poporul, plebea asta prostuţă, că trebuie să faci doar un act de prezenţă. O dată şi-atât. Suficient. Aaa, zii aşa, coane, dacă vrei să obţii o poză, of course, o primeşti sigur, sigur. Garantat şi la pachet, automat. Ca alte zeci, sute de oficiali. Tu, boierule, pentru poza aia străbaţi toate oceanele lumii. Şi iar ne întoarcem la castravete. Adică la poză, la look, la suprafaţă şi superficialitatea cerurilor tale, la aere rarefiate. Shake hand-ul ăla de la ONU, boierule, nu înseamnă, prietene, nimic. Îmi pare rău că te dezamăgesc iar prin sinceritate pe mata.

În plan intern, dezastru, boierule. Eclipsă totală de soare, de lună, şi-n Cerurile tale, oriunde vrei. La fel ca şi pe pământ. Iar să nu te superi pe moi. Ai pierdut en fanfare şi localele şi parlamentarele cu alegerile tale inspirate înfipte în fruntea partidului. Numai neinteresanţi şi neinteresante, ca să fiu finuţă. Zânele tale şi zânii, boierule, şi-au schimbat 4 candidaţi- patru!- la Bucureşti. Ştii, când a câştigat CDR, acum două decenii, era o vorbă. Câştigau dacă puneau şi-un porc pe liste. Aşa şi cu partidul lu’ peşte a lu’ mata. Oricine, absolut oricine i-ar fi bătut pe zânele, zânii şi buşoii tăi, boierule. Atât sunt de buni, recunoaşte. Ţine minte ce zic. Eşti singurul boier din fruntea ţării care după ce a câştigat prezidenţialele cu 1 milion de voturi în plus n-a putut să-şi tracteze politic guvernarea, partidul care l-a susţinut ca prezidenţiabil, pentru că nu eşti locomotivă, nu inspiri. Cu voie de la istorie, rogu-te să-ţi aminteşti că nici Constantinescu, nici Iliescu, nici Băsescu n-au avut un asemenea eşec. Te plângi prin nefericita expresie că n-ai “guvernul tău”- totul trebuie să fie “al tău”, normal- de parcă l-ai ţine în debara, acasă, dar vezi mata, problema e că fix tu, prin alegerile tale, de fapt, ai pierdut. Ăsta da, ghinion, boierule! Să pierzi pe mâna matale când tu chiar tot ai fi putut avea. Smart, nu-i aşa?!

Pe domenii de larg interes pentru gloată, iar n-am ce să spun, n-am ce să indic, zău. Pentru că pe tine, boierule, iar nu te preocupă nimic. E pace. Linişte. Social, economic, învăţământ, şcoli, spitale, autostrăzi. Nicio comisie, nicio iniţiativă, nicio mişcare. Nimic. Niente. Nu ştiu dacă ai aflat, dar avem un ministru al Educaţiei analfabet de-a binelea, i se spune, rogu-te, scuză-mă iar, chiar “ministrul PLM” – înţelegi tu, aka “Genuche”. Vrea să facă, auzi minunăţie, manuale pentru sport şi dirigenţie. Şi alţi cai verzi pesedişti pe pereţi. Măi boierule, mata n-ai fost parcă profesor de fizică? Mă rog, profesor. Adică dascăl. Nu simţi boierule, nu te clinteşte chiar nimic, acolo-n firea aia ta? Nu-ţi vine să-l strângi puţin de gât  sau să-l alergi un pic pe analfabetul Educaţiei României până când nu mai scrie ca Grapini elevilor? Noi, boierule, fără voia Măriei Tale of course, normal, facem un crunt mişto de el. Ştii, cum e românul. Haz de necaz. “Genuche PLM”. Măcar atât. Educaţia chiar este în genunchi, vai de steaua şi învăţăceii ei, în ţara ta unde, coane, domn profesor eşti chiar, adicătelea, mata.

Am înţeles, boiere, nu mediezi nimic, nu-ţi exerciţi atribuţiile, n-ai, coane, nicio apăsare, nu te clinteşte nimic, deşi-n Justiţie, pe care chiar n-are niciun sens să o aprofundez cu tine, e măcel, kaft pe bune, sânge în văz public. Oamenii se omoară în credibilitate, se ameninţă, se şantajează, îşi fac dosare, se bagă unii pe alţii în penal, destabilizează instituţii, e atât de urât cum n-a fost nicicând. Sistemul judiciar, nu ştiu dacă înţelegi, mata, boierule, nu mai are efectiv şi în mod real mecanisme de autoreglare. Actul de Justiţie nu mai e credibil, nu prea mai stă-n picioare, statutul procurorului, din prostie, s-a şubrezit. Din DNA cad bucăţi din frontispiciu, chiar dacă mata eşti “foarte mulţumit” de ea că execută fix ce vrei şi când vrei mata. Plagiatul, cucuveaua, doctoratul, Zdreanţă, achitările, revocările, dosarele praf, dealuri puturoase, ameninţări, un munte de minciună sub care se prăbuşeşte o măreaţă idee. Magistraţii se clatină, se înregistrează, se ucid între ei, mai pe faţă, mai pe la spate, pe destinele unor oameni cu milioane de dosare ca încărcătură pe instanţe şi pe nebunia de putere care a luat efectiv minţile unora ce lasă instituţii distruse şi pârjol în urma lor. Boierule, nu ştiu dacă pricepi, dar aceasta chiar este coloana vertebrală a statului român. În fruntea ţării, pe jilţ, eşti chiar matale, dacă nu mă înşel. Fără Justiţie corectă, cinstită şi onestă, boierule, în interesul şi apărarea legii, cam nu e dreptate. Fără dreptate, e haos. Şi pe pământ şi-n cerurile tale. Boierule, tu chiar asta vrei?

Când începi cu placa “penalior”, crede-mă ce-ţi zic. Până şi eu râd când văd că nici măcar nu ştii să explici ce înseamnă. Şi aproape mă amuză când văd că nici nu-ţi dai seama că la firul ierbii nu mai ţine, nene. O să te tragă-n jos. Bulgărele a luat-o sănătos la vale, se rostogoleşte cu viteză, se face mare, tot mai mare, zi de zi. Deşi ai putea arunca un ochi la alegerile trecute, câţi penali au ajuns miniştri şi în Parlament şi ai putea să-ţi dai seama. Penali, by the way, dragă boierule, înseamnă să faci un pas în spate din demnitatea publică cu care eşti învestit, atunci când eşti suspectat de ceva. Dar nu e egal condamnare. Cu tot respectul reiterat, boierule, şi tu ai fost un picuţ cam penal, dar rămâne strict între noi. Vezi matale, ca să fii scos de sub urmărire penală, trebuie să te fi aflat musai sub urmărirea asta penală. Altfel nu se poate. Boierule, vezi că nu-mi place deloc atunci când şi mata minţi şi fraiereşti. Ca “penalii”, ştii mata.

Ca să n-o mai lungim, ştii ce faci tu de fapt boierule de trei ani? “Urmăreşti cu atenţie şi îngrijorare” “informări” şi te “consideri informat”. Să ştii că am citat exact. Ai luat un sistem care-şi are geneza prin era Adrian Năstase şi seva chiar în “solarul” DSS, un sistem pe care l-a umflat şi călărit bine Băsescu cel uituc şi şmecher şi pe care pe tine, acum boier şef, te ţine-n puf atât timp cât nu-l deranjezi. De fapt, ăsta e deal-ul tău, boierule, asta e toată chestiunea. Ba chiar îţi va da un nou mandat dacă eşti cuminţel, cum ţi-a mai dat unul când ţi-a făcut pârtie, spre Deal, la Cotroceni. Dar vezi tu, boierule, plebea asta simte că Sistemul ăsta care te ţine-n puf e cam defect şi rău. Şi asta e problema. Sistemul ăsta, coane, e wrong, e strâmb, e putred, e corupt, infect. Vezi mata, ceva în ţărişoara asta a mea de jos şi a ta de sus trebuie schimbat fundamental. Sirena asta de Sistem doar pe tine te ţine captiv şi în unde. Apropo, când erai mic, te uitai, boiere, la desene animate? Îţi mai aduci aminte când Tom era cât p’aci să-l prindă pe micul Jerry? Îl ţinea în pumnul lui cel mare de pisică, pe micul Jerry strâns care scăpa mereu. Mai ţii minte când micuţul Jerry serios, încruntat, supărat, turbat, îl hipnotiza din marele pumn chiar pe uriaşul Tom de făcea ce voia cu el, ghidonându-i automat toate mişcările? Scuză-mă Jerry, vezi tu, boierule, Marele Tom parcă eşti mata. Jerry, scuză-mă încă o dată. Hipnoza ta puternică era ceva ce descriam.

Ai pus doi premieri, chiar trei, de la Secu, catastrofe oricum, că doar în Secu you trust, chit că-s uneori pesedişti plagiatori. Dar dacă plagiază de la Secu, boierule, nu e furt, e cinste. Aha, mda, e cu totul altceva cică, nu-i aşa? Şi da, şi asta-i altceva în plus greşit. Dacă-s slugoi, ascultători, încovoiaţi, cocoşaţi, asta nu înseamnă că sunt şi deştepţi şi au şi idei să facă România să meargă înainte, măi boierule. No, nicidecum. Slugile-s proaste, că d’aia se numesc slugi. Pe acelaşi principiu, îţi plac doar miniştrii de la Secu. La fel. Nu contează că-s monstruozităţi sau habarnişti, plagiatori sau cam hoţomani. Important e că-s de la Secu. Ne-am prins. În general, tot ce e Secu e bun, tot ce nu e Secu e prost. Ce primeşti în schimb la faza asta? Păi ia să vedem. Destule, zic.

Propagandă d’aia tezistă, rudimentară, stil cine nu e cu noi e împotriva noastră. După 7 decenii, Iosif Vissarionovici Stalin chiar ar fi invidios pe mata. 6 milioane+ de apărători ai golfului, într-o zi, nu-i de colea. Ce mai primeşti, mai pe concret? O casă la cheie de la stat, alta renovată gratis, adică pe bani publici, normal, din “motive de securitate”. Poate şi cumpărături gratis, din “raţiuni de terorism”. Măi, boierule, roşii şi brânză cumpărăm toţi, ciorapi la fel. Spune-i, rogu-te, lui Pahonţu că dacă mai pune mâna cu ghiulul celebru pe cardul ăla şi-l foloseşte, măcar să ştie: e puşcărie curată. Apropo, tot încovoiat iese şi intră în biroul mata, nu-i aşa? Să nu te superi acum, dar aşa e el. Cocoşat. Aşa a umblat pe la toţi. Se numeşte survival/supravieţuire. De 12 ani. Hoover a stat 48 de ani, sub 8 boieri. I-au rămas, dacă nu ştii, un nume pe clădire şi-o faimă urâtă în lume. A murit în somn coane, tot ca şef FBI. Eu îţi mărturisesc, am o curiozitate pământeană. Vreau să văd cine rezistă mai mult, acolo, în cerurile mata. Pahonţu, cocoşatul SPP cu ghiul sau Predoiu, nemuritorul rece de la SIE. Dacă nu ştii, boierule, că normal, ai multă treabă, şi domn Predoiu, spionul şef al României, e şi el pe funcţie de 11 ani la al patrulea sau cincilea mandat, chiar nici nu mai contează câte sunt. Ăştia-s fără număr, ca maneliştii. Vezi mata, creaturile astea când se lipesc, nu-i mai desprinzi nici cu forcepsul, nici cu tancul. Ghici, coane, cine va fi Hooverul nostru dâmboviţean?

Cu ce-ţi mai ocupi mata timpul? Păi, trebi importante. Aici chestia e că se vede de la o poştă boierule cum eşti mata for real, de fapt. Treburile te dau de gol. Îţi place să te plimbi. Dacă nu e cu serviciul, e în afara serviciului. Vacanţe, mări şi ţări. Miami, Europe, străinătăţuri. Asta am înţeles, priceput-am chiar toţi. Dar vezi tu, boierule, şi aici e o mică chestiune de detaliu istoric: nici cu asta n-a etalat niciun preşedinte postdecembrist. Şi nici cu prima doamnă în dreapta lor, bine că ai retras-o cu tot cu zecii ei de designeri de rochii. Înnebunise pe toată lumea. Se transformase în big state issue. Boierule, trebuie să ne înţelegi, no offence: la câte Elene a avut ţărişoara asta amărâtă, ne-au cam ajuns pe viaţă la toţi.

Ce mai faci? Păi, ce să zic, te mai caţeri pe munţi şi mai tragi o poză bună când ţi-e lumea mai dragă în Cucuieţii din deal. Te dai cu bicla, când n-ai altă treabă. Te plictiseşti, deh, dacă n-ai guvernul “Tău”. Te preocupi de grădina Palatului, another big state issue. Ştii, acolo-s şi veveriţe, şi-un lac, o baltă ce-o fi, şi-o pădurice. Speri să nu le coafezi şi p’alea, ci să le laşi frumoase şi naturale cum erau. Te rog eu.

Te mai duci la tenis. Important, nene. Măcar de-ai fi făcut din sport un program naţional, ceva. Dar, neah. E vorba mereu doar despre tine, de treaba ta, pielea ta, sănătatea ta, confortul tău. Ah, şi te duci la golf cu gaşca cam dubioasă. Un picuţ de aristrocraţie, boierule. Vezi mata, asta cu golful, privatul, resortul, “Aperolul meu”, “preşedintele în curtea mea” cu tot cu Vulpea Secu DGIPI, e nasoală ca să-ţi spun pe româneşte, din multe puncte de vedere, boierule. Şi ca simbolistică, şi ca preocupare, şi ca pus “România pe harta” nimănui, şi ca luând partea unui investitor privat în detrimentul competitorilor, şi ca posibil sponsor privat, şi ca prietenie, şi ca context, şi ca cerc, şi ca relaţionări, şi ca atribuţii, şi ca public larg, şi ca industrie inexistentă şi ca electorat. Asta cu golful de leisure dă prost, coane iartă-mă. Dar în pantofiori gumoşi albi, din piele fină, moale, da, îţi vine bine. În alb şi albastrul cerurilor, jur, chiar eşti tu. Imediat te-am recunoscut. Dar n-are treabă cu şeful de stat în exerciţiu, boierule, ci cu aristocratul privat din tine, miliardar type, descălecat din ceruri într-o ţară săracă. “Miliardar like” vrei să fii, ne-am prins. Dar ţara asta ruptă-n fund, vai de steaua ei, dar frumoasă, nene, nu e cumva, boierule, şi a ta? Nu eşti mata şef chiar peste ea? Coane, o întrebare dacă permite Maria Ta: câţi au un ţel în viaţă golful, în România asta a ta raportat la populaţie activă? Matematic, fizic, cum doreşti tu şi înţelegi mai bine, iese prost, aha.

Leisure-ul ăsta al Sistemului a făcut să ştii, în istorie, ca un şef de stat să plătească tot, la centimă. Apropo, Iliescu comunistul, cel cu toate belelele pe cap îşi plătea masa fixă de la Cotroceni. Ştiai asta? Ce chestie, cine-ar fi crezut?! Să ne-ntoarcem. La castravetele mare. Sistemul ăsta cu leisure sau nu, cu pofte şi aere de boierie şi aristocraţie, a făcut un alt preşedinte să se retragă cinstit, onest, recunoscând sincer că a fost învins de Sistem, că n-a dat palma cu el. Leisure-ul ăsta permis, de puf şi pene colorate, state private business, l-a făcut pe un altul să încalece voios Sistemul şi să se lăfăie până aproape de infracţiune. Pe mata te ţine gratis până acum, cu toate belelele ştiute şi neştiute, ca pe un fulg de nea alb albăstrui ce nu eşti. Că nu-i deranjezi şi ţi-au prins vulnerabilitatea. Boierii tăi s-au prins că te gâdilă şi că-ţi place. Lăfăiala, aşa mai private, în general şi între generali.

Vezi mata, coane, leisure-ul ăsta de stat cu lux resort golf&spa Secu like aşa, e cu două tăişuri. Te poate mângâia pe creştet şi, la timpul potrivit, te poate ucide, îngropa fix cu leisure-ul tău cu tot. Aferim, boierule, coborâ-te-ai mata odată din ceruri şi-n leisure-ul nostru d’aci, de pe pământ. Milui-ne-ai pas cu pas pe noi, gloata ta de profani, că eşti al tuturor, coane, nu doar Al Lor. Cum era: precum în ceruri, aşa coane şi pe pământ, nu?

ARTICOLE SIMILARE

LASĂ UN COMENTARIU