Politic

USL a luat-o razna

18 iulie 2012

Pentru referendum, cei de la USL și-au făcut afișe care-i spun „NU” Angelei Merkel, „NU” lui Barroso, în care DNA este acuzată că este „poliție politică personală” ( instituție a statului) iar președintele Băsescu ar fi pus la cale, în 2005, până și răpirea jurnaliștilor în Irak…pentru 2012 mă gândesc. Halucinant! Uitați-vă aici.

Cât despre marele deputat Victor Socaciu, băgat în Parlament tot de rețeaua lui Vanghelie- Voicu din considerente de menestrel, am ajuns la concluzia că omul este efectiv nebun. Nu e prima oară când derapează grav. Acum, a luat-o razna. Crezul lui, ca ales- unul din cei 256, este ăsta: poporul român este prea prost să-și aleagă Președintele României, să voteze 300 de parlamentari și unicameralul. Iar parlamentarii, pușcăriabilii sunt elita. De nu credeți, luați aminte aici!

Eu am votat, în 2009, pentru 300 de parlamentari și unicameral. Și ca mine au mai făcut 9.320.239 de proști în țara asta.

Din ce constat, văd că USL își arogă un statut de „rasă superioară”: are dreptul să suspende degeaba președinți în țara asta, să arunce în haos un întreg stat, să calce în picioare toate instituțiile, să mintă continuu, susținut și cu zâmbetul pe buze, să ne facă de râs în toată lumea, să ne tragă 10 ani înapoi și, peste toate acestea, mai spun senin și că poporul înseamnă prostimea. Deci suspendați-ne! Voi rămâneți, noi plecăm! Suntem proști, urâți, nu spunem „heil” și prea vă deranjăm. 


Să recitim Mein Kampf.

P.S. O știre importantă: Shawkat a fost ucis.

ARTICOLE SIMILARE
8 Comentarii
  1. Răspunde

    S.V.A.

    19 iulie 2012 00:47:56

    Nimic nu-i la intimplare. Se vede ca au "sfatuitori" electorali profesionisti : nu conteaza aberatia spusa, conteaza sa se lipeasca de subconstientul amaritului cu stampila. Se vede ca-i totul croit pe perceptia omului de rind, lobotomizat de antene. Si o sa mearga ca-i in sync cu jelania nationala.

  2. Răspunde

    Oscar

    19 iulie 2012 00:48:13

    Sorina, 1946 va pierde la puncte în fața lui 2012.

  3. Răspunde

    Anonim

    19 iulie 2012 07:32:54

    dar de ce sa plec eu iar, si nu ei? sa se duca sa vada cum este cu munca acolo.

  4. Răspunde

    dr. b

    19 iulie 2012 07:33:32

    In Germania cancelarul este ales de Bundestag iar presedintele tot de un for format din reprezentanti ai poporului. De ce sa fie mai rau asa?

  5. Răspunde

    fury

    19 iulie 2012 10:01:22

    Ai putea calcula cati romani au acces si chiar citesc saitul asta care e simpla campanie electorala …cu materialul clientului…!!!
    La cate ai vazut tu la viata ta…nu cred ca tre sa te sperii chiar asa…!!! Pe mine personal ma preocupa daca referendumul se va faca cinstit…fara STS si alte servicii…!!!

  6. Răspunde

    Anonim

    19 iulie 2012 10:38:03

    In Germania cancelarul este votat de Bundestag, dar numai dupa ce a câstigat alegerile ca reprezentant/candidat la postul de cancelar/ al unui partid sau a unei aliante. Dar tot poporul trebuie sa il voteze intâi!

    Presedintele nu este ales direct, e adevarat, dar nici nu are un rol asa de important, el se ocupa mai degraba cu protocolul,pe post de "covor rosu", cu alte cuvinte.
    Românii au inca privilegiul de a-si alege singuri presedintele, in mod direct. Subliniez: privilegiul.

    Socaciu e un troglodit.

  7. Răspunde

    Ioan S

    19 iulie 2012 19:36:44

    Sorina,cum facem sa-i scoatem si pe romanii care au Mai mult de un neuron la bord,la vot.
    Asa vom stii ,cu siguranta,cum stam sau daca mai stam….

  8. Răspunde

    mariusmioc

    20 iulie 2012 13:19:17

    Socaciu e şi revoluţionar. De ce, nu ştiu deşi am făcut demersuri oficiale ca să aflu. http://mariusmioc.wordpress.com/2010/05/06/contestatia-mea-cu-privire-la-certificatul-de-revolutionar-al-deputatului-victor-socaciu-a-fost-respinsa/

LASĂ UN COMENTARIU