Politic

Top penibil: Mircea Geoană

17 martie 2010

Silviu mi-a dat o leapşă. M-a întrebat care e cel mai penibil gest făcut de un politician post-decembrist.

Silviu, să ştii că m-am gândit. Şi m-am tot gândit. Mi-am amintit de pe vremea când Radu Vasile pleca cu ficuşii din Guvern, de cum Emil Contantinescu se retrăgea în munţi „învins de structuri” sau cum Elena Udrea suna la radio şi se dădea „o admiratoare” a Elenei Udrea. 

Dar cred că, la scara istoriei, niciunul nu va deveni obiect de studiu. Poate doar Emil Constantinescu, aşa…pasager. Şi asta pentru că eu cred că toţi au fost depăşiţi de un singur personaj. Şi ăsta se numeşte Mircea Geoană.

De ce Mircea Geoană, mă vei întreba…Păi, uite pentru că:

– În noaptea de 6 decembrie 2009 o ţară întreagă, numeroase cancelarii străine, mai multe prestigioase agenţii de presă internaţionale au fost informate că el a câştigat alegerile.
-Geoană a făcut tot ce i-a stat în putinţă să se ştie asta.
-Pe la ora 2.00 era deja clar că nu el e câştigătorul.
– Geoană, după cât ne amintim, a mai ţinut-o vreo câteva săptămâni cu obsesivul mesaj:„avem de câştigat alegerile pe care le-am câştigat”.

Sincer, cred că doar aşa Geoană a reuşit, în sfârşit, să intre în istorie. Şi să devină personaj de studiu pentru generaţiile viitoare. Pentru că prostănacul a ţopăit şi l-a văzut o lume întreagă. Pentru că a insistat să câştige alegerile pe care nu le-a câştigat.

Mai jos, poţi să revezi momentul şi personajul condamnate la studiat…

ARTICOLE SIMILARE
4 Comentarii
  1. Răspunde

    teo

    17 martie 2010 20:51:42

    Oare tampu'are acasa caseta cu filmu'? Si-o pune singur, sau cu Miha'dragostea lui, sa-si retraiasca clipa da glorie?
    Un om normal sa-r fi retras, nu si un politician.Politicianu' nost' baga capu-ntre umeri si…merge mai departe…

  2. Răspunde

    eu...

    18 martie 2010 11:34:56

    M-ai facut sa ma gandesc la alte vremuri :))) Aia cu Radu Vasile, cu ficusii…trebuie sa recunosti ca a fost minunata :::))) Eheeee…

  3. Răspunde

    mihai

    18 martie 2010 17:44:44

    'AU am avut si emotii' & 'Mihaela, dragostea mea'

  4. Răspunde

    andrei

    18 martie 2010 17:45:00

    Eu zic ca incidentul cu Elena Udrea a fost pur si simplu o coincidenta nefericita. Mi se pare o persoana echilibrata, care si-a construit cu grija reputatia, astfel incat sa recurga la asemenea actiuni.

LASĂ UN COMENTARIU