Politic

Terapia de la Snagov, episodul 2: Sângele curge la toamnă.

20 iunie 2010

Spre deosebire de acum două săptămâni, acum, la Snagov, au fost şi voci critice la adresa Guvernului. Parlamentarii au răbufnit. Printre cei mai duri au fost Ioan Oltean, Raluca Turcan şi Sever Voinescu.

S-a spus că se impune o remaniere iar preşedintele a spus „nu, la toamnă se va face evaluarea, pentru că, după 1 Septembrie, miniştrii care nu îşi fac treaba o să plece”. Sângele va curge la toamnă, nu era timpul acum – au interpretat mulţi.

„Premierul Boc a fost menajat de partid şi apărat ori de câte ori a fost cazul dar parlamentarii apar la televizor să apere Guvernul după care află de cazuri de clientelă personală a unor miniştri, care încasează sute de milioane de lei pe lună. Cine răspunde pentru această situaţie: dumneavoastră sau miniştrii?”. La această critică, Traian Băsescu n-a zis nimic.

„Partidul e inexistent. Soluţia trebuie să vină de la dumneavoastră, de la premier”. La fel, tăcere.

Pe de altă parte, preşedintele a arătat că nu i-a uitat deloc pe cei din renumita tripletă. Lui Berceanu i-a transmis să nu se mai plângă de bani iar lui Blaga – cel cam verde la chip – i-a reproşat publicitatea dată la Realitatea TV (“am văzut o companie care produce avioane jumbo jet şi care îşi face reclamă la Realitatea”). Şi a mai spus aşa: „Videanu a avut o performanţă politică dezastruoasă, a pierdut Bucureştiul. La fel şi Blaga, care a pierdut cu brio”.

Alte mesaje ale preşedintelui Băsescu:

– Să se înfiinţeze 4 posturi de prim vicepreşedinţi care să nu fie nici membri ai Guvernului, nici aleşi în administraţia locală – care să se ocupe numai de strategia partidului – pentru că, în ultimul timp, acţiunea PDL se confundă cu Guvernul.
– Să se pregătească de era post- Băsescu.”Nu aş mai conta pe Băsescu, m-aş concentra pe crearea unei noi echipe de lideri. Spun asta de ani de zile şi nu s-a întâmplat nimic”.
– PDL trebuie deschis, pentru că sunt foarte mulţi oameni de dreapta care vor să vină în partid.
– Trebuie să fie o guvernare de o transparenţă maximă, mai ales în condiţii de criză. De aceea toate plăţile făcute de stat trebuie să fie transparente, on line..
– Sunt 10.000, 20.000, 30.000 de oameni care ar putea fi consideraţi ca reprezentând clientela unui partid aflat la guvernare. “Scăpaţi de această clientelă şi 9 milioane de alegători vor aprecia decizia voastră”.

Iar cea mai tare a fost Sulfina Barbu, cea care, spre amuzamentul multora, a propus o strategie de comunicare a partidului pentru…ţineţi-vă bine:pentru… fiecare anotimp. Primăvară, vară, toamnă şi iarnă.
Mă gândesc că poate nu le-a adus nimeni aminte că, de fapt, strategia lor de comunicare nu există.
Şi Boc a fost tare. Cel mai tare din parcare, cum spun copiii. Nu, nu pentru că s-a pitit prin maşini şi la intrare, dar şi la ieşire. Ci pentru că… nu a scos nici măcar un cuvânt.

ARTICOLE SIMILARE

LASĂ UN COMENTARIU