Politic
România. 1988-2013. 25 de ani, nicio diferență.
Vlad Petreanu e senzațional. Mulți știu asta. Reiau o parte din ce a postat pe blogul lui sub titlul „Strugurii rămân acri, tovarăși”.
Citiți cu voce tare. Asta se întâmpla în România de fix acum 25 de ani. Ascultați-i astăzi.
Cum vă sună?
Cum vă place?
Stenograma ședinței Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din ziua de 25 februarie 1988:
Tov. Elena Ceaușescu:
Au ridicat, din nou, probleme vechi, probleme cunoscute.
(…)
Așa este. Din nou se ridică aceleași probleme și ei spun că le va fi greu să ceară prelungirea clauzei.(…) Nu putem accepta în nici un fel acordarea clauzei pe baza condițiilor care ni se pun. Nu vom accepta niciodată! I-am scris și lui Reagan – ca răspuns la scrisoarea lui – despre aceste lucruri; problemele economice românești – la ce se referă el – aici nu este vorba de nici o problemă economică, ci problemele economice sînt foarte grave în Statele Unite ale Americii – recunoscute chiar de economiștii lor – și care afectează și alte state, inclusiv țările în curs de dezvoltare.
Situația lor economică afectează toată economia mondială.
Tov. Nicolae Ceaușescu:
În legătură cu democrația, i-am spus că, considerăm că democrația noastră este superioară celei din Statele Unite ale Americii. Sigur, putem în acest fel să discutăm, dar sunt probleme interne și nu considerăm că poate fi obiectul unor discuții privind relațiile noastre. Sigur, noi am spus că renunțăm la prelungirea acordării clauzei dacă se pun fel de fel de condiții. (…). Și dacă nu vor, România nu va mai cere prelungirea.
Tov. Gheorghe Rădulescu:
Foarte bine.
(…)
Tov. Aurel Duma:
(…) Totodată, s-a examinat surprinderea în legătură cu hotărârea de a se da publicității un comunicat privind o problemă asupra căreia s-a convenit să se păstreze o strictă confidențialitate.
Tov. Nicolae Ceaușescu:
(…) Am spus acest lucru și cu prilejul vizitei secretarului de stat și în scrisoarea trimisă lui Ronald Reagan. Nu se poate accepta condițiile impuse de ei! Cum poți să spui că “președintelui îi va fi greu să mai ceară prelungirea clauzei dacă România nu răspunde la o serie de cerințe ale SUA”?!
Tov. Manea Manescu:
Este un amestec brutal.
(…)
Tov. Nicolae Ceaușescu:
Aceasta, tovarăși, ar fi în legătură cu această problemă. Realmente nu mai putem admite. Mai mult de 20 de ani, de fiecare dată avem aceaste probleme. Acest lucru nici cu americanii, nici cu alții nu-l mai putem admite. Ce am făcut, am făcut prin muncă noastră!
Tov. Gheorghe Rădulescu:
Este foarte bine să procedăm așa.
Tov. Nicolae Ceaușescu:
Deci, aceasta ar fi problema cu Statele Unite ale Americii.
Admirator
Iti urez numai bine, curaj si perseverenta in continuare in admirabila "cruciada" pe care o duci si, nu in ultimul rand, sa-ti porti feminitatea cu aceeasi gratie pe care o stim de mult.
La Multi Ani !