Investigaţii/Justiţie

Româncele statului de drept

8 martie 2014

Știți, în viață, se mai întâmplă și coincidențe. Cu adevărat, frumoase. Am vrut să scriu toate cele ce urmează și, spre surprinderea mea plăcută, în această țară, cineva mi-a luat-o înainte. A felicitat și sărbătorit româncele statului de drept.

Să vorbești despre stat de drept și să-l susții cu toată convingerea într-o țară în care, în ultimul timp, politicul îl calcă în picioare, ba chiar a fost pe punctul să-l prăbușească în mod conștient, îți trebuie curaj. Îți trebuie energie, forță psihică, interioară, îți trebuie demnitate, multă bărbăție și tot atât de multă cinste și onestitate. Îți trebuie așa de multă putere încât nimeni, niciodată, să nu te poată dărâma cu absolut nimic. Oricât ar încerca.

Puține femei m-au impresionat, cu adevărat, în carieră. Foarte puține am admirat și m-au făcut să mă întreb: ce-ar fi fost dacă? La întrebările acestea, niciodată nu găsești un răspuns.
Dar când scriu aceste rânduri, toate gândurile mele se îndreaptă către Livia Doina Stanciu, președintele Curții Supreme de Justiție din România. O doamnă dintr-o bucată, cu o carieră impresionantă, cu un caracter și personalitate extrem de puternice, un adevărat exemplu. Tot ce inspiră, respiră, gândește și grăiește acest om îi face pe mulți să tremure. Mai mulți decât v-ați imagina.

Am urmărit-o în tăcere de mult timp, n-am vorbit niciodată cu dânsa. Pe mulți au deranjat mereu cuvintele mele de laudă la adresa ei. Niciodată nu mi-a păsat.
Însă trebuie s-o vedeți în instanță. Când vorbește, se așterne liniștea. Când explică, dă lecții de drept. Până și pe cei mai controversați inculpați, borfași autentici, îi convinge că sunt cu adevărat infractori. Este brici, este țeapănă, este pur și simplu de neclintit.

Știți ce este cel mai important pentru un om din Justiție? Încrederea și educația pe care, prin deciziile lui, le transferă în societate. Fost procuror, acum judecător, șef de complet în secția penală, președinte al celui mai înalt for al Justiției, Livia Doina Stanciu a dat românilor toate acestea din plin. A făcut-o fără a clipi.

Asta trebuie să și facă, în esență, un om al legii. Ca atare, nicio sentință definitivă și irevocabilă a Curții Supreme nu poate fi pusă sub semnul întrebării, uneori, în ciuda linșajelor mizerabile. Și când convine și când nu, indiferent cui, acest om are atâta putere a crectitudinii și atâta claritate, încât întotdeauna ea și instituția reformată pe care o conduce iau decizia corectă. Când vine vorba de Livia Stanciu, știi că orice face, zice sau decide este adevărat, drept și cinstit. În sentințele ei, poți crede chiar și cu ochii închiși. Dacă cercetezi, oricum nu vei găsi nimic. Nu mulți oameni din România se pot mândri cu așa ceva!

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, este a doua româncă a statului de drept care, în acest an, merită felicitată. Să ai atâta putere, curaj și determinare să duci mai departe o instituție ca DNA, în ciuda tuturor, nu este deloc simplu. Îți trebuie forță și convingere. Și le-a avut. Cu procurori – alte românce destoinice ale statului de drept- ca doamna Mariana Alexandru sau Mihaela Moraru, DNA ca și Curtea Supremă au reușit să ducă o luptă fundamentală pentru sănătatea statului român mai departe. A contat foarte mult pentru toți.

Monica Macovei, fost ministru al Justiției este o altă româncă a statului de drept căreia nimeni, niciodată, nu-i va scoate credința în actul de Justiție cinstit din fibră. A pus pe picioare institituții fundamentale. Cristina Guseth, Freedom House, și Laura Ștefan, Expert Forum, împărtășesc aceleași valori esențiale și principii. Și ele cred în dreptate și onestitate, și ele sunt românce ale statului de drept.
Când crezi și te lupți pentru o Justiție corectă și independentă, parcă niciun sacrificiu nu este prea mult.

Nu nominalizez nici doamne din politică și nici jurnaliste, deși există. Însă nu vreau să se supere nimeni. Cât de puternică este credința fiecăruia în supremația absolută a legii, crucială într-un stat democratic, cred că s-a văzut și se vede încă. Și asta e cel mai important.

Femeile procuror și judecător sunt extraordinare modele de urmat pentru cei care își doresc o societate corectă, în care toți oamenii sunt egali în fața legii. Integritatea și curajul lor contribuie la asigurarea transparenței, stabilității, previzibilității și bunei guvernări, esențiale pentru obținerea de investiții economice. Activitatea lor creează un viitor mai prosper și mai sigur pentru toți. (…) Privim cu aceeași admirație femeile care se dedică activității în ONG-uri, educație și jurnalism. Unde am fi dacă ele nu ar lupta pentru statul de drept, (…) dacă nu ar căuta adevărul?”

Cuvintele îi aparțin lui Duane Butcher, Însărcinatul de afaceri al ambasadei SUA la București.

Doamnelor, rămâneți la fel, deși am credința că nimic nu vă schimbă. 8 Martie a început, demult, pentru drepturile voastre și numai datorită puterii, curajului, bărbației și cinstei de care dați dovadă, acum cred că vorbim despre drepturile tuturor.

ARTICOLE SIMILARE
10 Comentarii
  1. Răspunde

    Geo

    8 martie 2014 12:47:41

    La Multi Ani, Sorina!

  2. Răspunde

    Anonim

    8 martie 2014 12:48:05

    Chapeau! Sa ne trăiti ca tare mult ne trebuiti !F

  3. Răspunde

    laurant pierner

    8 martie 2014 12:48:27

    …va urmaresc de foarte mult timp! Si D-voastra sunteti "ROMANCA A STATULUI DE DREPT"…felicitari !

  4. Răspunde

    Anonim

    8 martie 2014 14:36:05

    La Mulți Ani tuturor femeilor de buna credință din România care doresc binele copiilor lor deopotrivă cu binele acestei Tari minunate !!! Apropo, ați auzit vreunul dintre voi o singura vorba buna despre statul nostru de drept, despre justiție si despre magistrații, femei si bărbați care împing Tara înainte ,de la marile femei din psd???

  5. Răspunde

    S.

    8 martie 2014 15:32:38

    La multi ani Sorina!

  6. Răspunde

    gigel

    8 martie 2014 16:45:57

    La multi ani ! si mult respect doamna .

  7. Răspunde

    Anonim

    8 martie 2014 17:58:16

    La multi ani ! sanatate si putere.
    Cu mare respect.

  8. Răspunde

    Anonim

    9 martie 2014 09:17:57

    La Mulți Ani cât mai Frumoși dna Matei ! F

  9. Răspunde

    Anonim

    9 martie 2014 13:13:14

    Sa dea bunul Dumnezeu ca cineva drag tie sa pice pe mana Liviei Stanciu si sa-l condamne pe nedrept!

  10. Răspunde

    Anonim

    12 martie 2014 19:46:01

    Demnitatea este contrariul umilinței! Andre Malraux. Succes Sorina! F

LASĂ UN COMENTARIU