Politic
Nicu Niro – reevaluarea
Cristi Șutu are dreptate. De aseară și până astăzi pe la prânz, mafiotul Nicu Niro a dispărut din colegiu. Dar asta nu înseamnă că nu poate să revină, nu? În ultima vreme, USL-iștii nu-și mai recunosc declarațiile de la o oră la alta, darămite candidații. În general, eu sunt sceptică. Așa că aștept, cu multă răbdare, depunerea candidaturilor. Ne vom lămuri atunci dacă Niro apare sau, în premieră, vom vedea cum un mafiot veritabil, în anul de grație 2012, a ratat totuși Parlamentul.
Sunt de acord cu Cristi Șutu și când vorbește despre relația lui Niro cu Dan Andronic. Este binecunoscută în presă dar și în mediul politic. O spun sincer și deschis. Nu cred că președintele Băsescu îl ascultă pe Dan Andronic. Președintele nu este totuși un om naiv. Faptul că unii încearcă să-i dea sfaturi, asta nu înseamnă că și reușesc. N-ar mai fi el. Dacă nu se numea Traian Băsescu, n-ar mai fi trecut prin șase lupte politice, printre care și două suspendări din funcție- caz unic în istoria contemporană.
Și fie că unora le place, altora nu, unii-și bagă unghiile în gât, alții caută cu disperare imunitatea, Traian Băsescu este președintele României, șeful acestui stat. Da, cu 7,4 milioane de voturi împotrivă- și știe foarte bine asta.
Însă, în același timp, în fibra omului politic Traian Băsescu, tot ceea ce nu-l distruge, îl face mai puternic.
Dar să revin la Mr. Niro. Nu l-am zărit astăzi pe stadion. Habar n-am dacă a fost sau nu. El, oricum, stă mereu numai în spate, în grotele politice transpartinice. El e oricum, membru UNPR, ba chiar președinte al Departamentului UNPR de relație cu mediul de afaceri. Este, așadar, și membru USL. Face afaceri în numele „poporului” usl-ist. În numele celor strânși pe Arena Națională.
Și pentru că tot am ajuns la Arena Națională, am urmărit cu atenție discursurile lui Victor Ponta și Crin Antonescu.
Prima observație: Ponta nu știe să vorbească pe o scenă de asemenea anvergură. Nu are verb- cum zice Vanghelie, nu curge, nu vibrează, nu e un bun orator- cum e Antonescu, din trei în trei cuvinte pronunța „Băsescu”. Frustrat, obsedant aproape, presat, cam disperat. În plan ideatic, a fost cel mai primitiv, periculos și extremist discurs pe care l-am auzit până acum de la un lider PSD. Am reținut totuși că, în timp ce el vorbea, în Parlament se FEDERALIZA țara. Brrr!
A doua observație: Antonescu, cu accentele binecunoscute, a fost mai echilibrat decât mă așteptam. Știe să capteze atenția unui stadion, păcat că de felul lui e cam isteric. A avut fraze bine gândite, în stilu-i caracteristic, dar cu rezonanță. Jocuri de cuvinte care-ți rămân în cap. Problema e că el vorbește, dar nu prea și gândește.
A treia observație: maestrul de ceremonii, Liviu Dragnea, cu greu, a spus un adevăr astăzi: „Îl invit să ia cuvântul, pe cel mai bun mai bun prieten, cel mai bun prieten al meu, cel mai bun prieten al meu- Crin Antonescu”. :))
Raluca
Dimpotriva. Discursul lui Antonescu este unul sec, fara substanta: istericale din care efectiv nu ramane nimic. Basescu, Basescu, noi vom conduce Romania. Extremist, gafa enorma cand a spus ca alianta cu Europa ne face slugi.
Ponta, ca de obicei, way over his head. Adica: tine cu dintii de..cred ca nici el nu stie exact. Asa i s-a spus.
Restul..un rest de infractori.
Per total, niste oameni extrem de periculosi.
Mi-au ramas in minte 2 expresii din presa ultimelor zile: "Romania, trezeste-te" si "Basescu, spaima mafiotilor".