acasa Investigaţii/Justiţie Politic Uncategorized
EXCLUSIV. ALINA BICA, ULTIMELE “MIŞCĂRI” ŞI TRANZACŢII ÎNAINTE SĂ FIE ARESTATĂ ÎN COSTA RICA
Documente oficiale ale Registrului Naţional din Republica Costa Rica arată că Alina Bica, fostă şefă a DIICOT, condamnată în România la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului, a făcut o serie de mutări şi tranzacţii aferente în firma de prestări servicii, ASP Centroamerica Sociedad Anonima, pe care şi-a înfiinţat-o la doar două luni după ce a plecat din România. Actele costaricane arată că „ultimele mişcări” ale Alinei Bica în firmă sunt la doar două săptămâni după ce a fost condamnată în România şi cu puţin timp înainte de a sosi mandatul de arestare în Costa Rica în vederea extrădării. În tot acest timp, Alina Bica a preluat toate puterile în firma sa de vânzare, cumpărare, ipotecare a oricăror de bunuri şi drepturi, inclusiv cele imobiliare, a „scăpat” de controversatul „fixer” româno-costarican, Mihai Rădulescu, l-a înlocuit pe acesta şi s-a asociat cu o tânără avocată costaricană specialistă pe dreptul familiei, dreptul muncii, contravenţii, drept civil şi penal, de la o firmă de avocatură specializată în litigii pe teritoriul Statelor Unite ale Americii ce implicau chiar acuzaţii de crimă organizată.
-
ASP Centroamerica Sociedad Anonima, la 2 luni după ce a plecat din România
ASP Centroamerica Sociedad Anonima este firma de prestări servicii, import export, imobiliare, agricultură, pe care Alina Bica, fostă şefă a DIICOT, şi-a constituit-o cu 15 euro şi 10 acţiuni, pe 31 Ianuarie 2018, în Costa Rica, San Jose, la 2 luni după ce a părăsit România şi pe 1 decembrie 2017 a intrat în Costa Rica. Firma este condusă de un Consiliu Director iar în societate, la înfiinţare, Alina Bica era trezorier, soţul acesteia Mircea Octavian Bica, acţionar şi secretar şi Călin Silviu Pop (om de afaceri român, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală), preşedinte şi acţionar. Numai că firma fostei şefe antimafia, care a avut la înfiinţare drept contact local, sediu social şi rezidenţă fiscală la un alt controversat afacerist româno-costarican, Mihai Rădulescu (aşa cum se vede în documentul de mai jos), şi-a schimbat pe parcursul anului 2018 atât datele de rezidenţă, reprezentantul fiscal şi contactul local din Costa Rica cât şi puterile pe care fosta şefă a DIICOT le deţine în firmă, Alina Bica cerând, în ultimele două luni, din partea partenerului său de afaceri şi din partea soţului ei, puteri sporite şi obţinând puteri depline în societate.
Watermarked RNPDIGITAL 9000106 2018 (Text)
Firma Alinei Bica se ocupă de vânzarea, cumpărarea, ipotecarea oricăror de bunuri şi drepturi, inclusiv cele imobiliare, iar Mihai Rădulescu, 51 de ani, contactul local şi fiscal al firmei familiei Bica şi al lui Călin Silviu Pop, a fost prezentat de presa de la Bucureşti ca “fixer” al românilor cu probleme penale care îşi caută refugiul în Costa Rica, fiind arestat în trecut şi în România, investigat pentru o serie de infracţiuni în Costa Rica. Recent, numele aceluiaşi Rădulescu, care deţine pe teritoriul Republicii Costa Rica şi alte firme, cu alţi parteneri controversaţi, inclusiv români, a fost invocat într-un material privind o reţea internaţională de trafic de droguri din Columbia. ( link Rise Project Fixerul din Costa Rica, link Diario Extra).
-
În febuarie 2018, Alina Bica a preluat toate puterile în firmă
Documentele oficiale ale Registrului Naţional costarican arată însă că, în timp ce în România apăreau date (link Rise Project, Direcţia Alina Bica: Costa Rica) despre înfiinţarea firmei ASP Centroamerica Sociedad Anonima de către familia Bica şi asociaţii acestora, pe 28 februarie 2018, Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, prezentată în Costa Rica, ca avocat, a preluat toate puterile şi administrarea practică a firmei pe care o înfiinţase cu doar o lună înainte. Astfel, în luna februarie 2018, în ASP Centroamerica Sociedad Anonima, Alina Bica a preluat toate responsabilităţile civile, penale, administrative şi juridice, fiind abilitată în acest sens de acţionarii firmei printr-un act înregistrat la Registrul Naţional al Republicii Costa Rica. Tranzacţia privind schimbarea puterilor în companie şi preluarea firmei de către Alina Bica a fost înregistrată la ora 9.38, în dimineaţa zilei de 9 februarie 2018, la Banco de Costa Rica şi a costat 60 de euro, potrivit documentelor oficiale costaricane. (document mai jos preluare puteri Alina Bica Registrul Naţional Costa Rica)
Watermarked RNPDIGITAL 9859026 2018 (Text)
-
În iulie 2018, la doar două săptămâni după ce a fost condamnată în România şi cu puţin timp înainte să ajungă actele de extrădare în Costa Rica, Alina Bica „scapă” de fixerul Mihai Rădulescu din firma sa, îşi schimbă rezidenţa fiscală şi se asociază cu o avocată din Costa Rica specializată în dreptul familiei, dreptul muncii, contravenţii, drept civil şi penal
Următoarea “mişcare” în firma ASP Centroamerica Sociedad Anonima preluată deja cu puteri depline de fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost înregistrată după 5 luni, mai precis pe 12 iulie 2018, la doar două săptămâni diferenţă după ce, pe 26 Iunie 2018, Bica fusese condamnată definitiv la 4 ani de închisosare cu executare pentru favorizarea făptuitorului de către magistraţii Curţii Supreme. În zilele următoare, pe numele Alinei Bica a fost cerut mandat european de arestare, aceasta a fost dată în urmărire internaţională iar potrivit procurorului şef al Biroului de Extrădări din Costa Rica, Laura Monge, citat de Antena 3 (link Antena 3 declaraţii Procuror şef Birou Extrădări Costa Rica), pe 30 iulie 2018, documentele de arestare ale Alinei Bica au ajuns la ambasada din Mexic, pe 30 august 2018 fiind primite de la Judecătoria Penală din Costa Rica.
Însă pe 12 iulie 2018, aşa cum arată actele oficiale ale Registrului Naţional din Costa Rica, Alina Bica “scapă” din firma sa, ASP Centroamerica Sociedad Anonima, de aşa numitul “fixer”, omul de afaceri româno-costarican controversat Mihai Rădulescu. Mihai Rădulescu iese din firmă prin demisie şi revocare iar locul acestuia în compania de prestări servicii a Alinei Bica, ca rezidenţă fiscală, contact local şi sediu social, este luat de o tânără avocată costaricană, Dikidh Margorie Gonzalez Alvarez, născută în cantonul Grecia, provincia Alajuela, o altă provincie la 45 de kilometri de capitala statului Costa Rica, San Jose. (document mai jos revocare „fixerul” Rădulescu, intrare avocata costaricană, Registrul Naţional Costa Rica)
Watermarked RNPDIGITAL 9860282 2018 (Text)
-
Avocata şi noua asociată a Alinei Bica, la o firmă de avocatură costaricană specializată în litigii pe teritoriul Statelor Unite ale Americii ce au implicat chiar acuzaţii de crimă organizată
Avocata, noua asociată şi reprezentanta fiscală a firmei Alinei Bica, Dikidh Margorie Gonzalez Alvarez (foto jos), are doar 27 de ani, trăieşte însă în San Jose, este absolventă de drept şi profesor la Universitatea Internaţională Americană, din 2016 este în Asociaţia Avocaţilor din Costa Rica şi lucrează la firma de avocatură costaricană, Consorcio Juridico International, ca avocat specializat pe dreptul familiei, dreptul muncii, contravenţii, drept civil şi penal.
Consorcio Juridico International, firma de avocatură costaricană la care lucrează ca avocat asociat noua parteneră a Alinei Bica, este specializată în litigii comerciale şi de business reprezentate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, implicate chiar în RICO Act (Racketeer Influenced and Corrupt Oranizations Act)/ legea vizând structurile de crimă organizată, iar compania de avocatură are specializare şi în conturi offshore, tranzacţii şi contracte comerciale, de comert sau bancare, fiind copia din America Centrală a firmei americane, Harrison Law LLC, cu reprezentanţă în Chicago şi Dallas, cu acelaşi istoric. (dublu click firma Consorcio Juridico International, firma Harrison Law LLC Chicago)
Tranzacţia privind ieşirea controvesatului “fixer” afacerist Mihai Rădulescu din firma Alinei Bica şi intrarea avocatei costaricane Dikidh Margorie Gonzalez Alvarez (foto dreapta), ca rezident fiscal, contact local şi sediu social, a fost înregistrată la ora 13.19, în ziua de 10 iulie 2018, la Banco de Costa Rica şi a costat tot 60 de euro, mai arată documentele.
În prezent, la Registrului Naţional din Costa Rica, pe ASP Centroamerica Sociedad Anonima a Alinei Bica nu este în derulare nicio altă schimbare în cadrul societăţii comerciale.
Alina Bica, fostă şefă a DIICOT, condamnată în România la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului, a fost reţinută alături de Elena Udrea, de către Biroul Naţional Interpol Costa Rica, cu ajutorul Direcţiei Naţionale de Informaţii şi Securitate Naţională (DIS) din Costa Rica, pe 3 Octombrie 2018, a fost arestată pentru 2 luni în baza mandatului Interpol, şi se află încarcerată în vederea extrădării în Peniteniciarul/Centrul Instituţional pentru femei, Vilma Curling Rivera/ Buen Pastor.