E.M.Cioran: „Întotdeauna mi-e frică să revăd locurile care au contat enorm în viaţa mea. Înţelegi?”

“Aţi veni la Răşinari? Nu ştiţi încă…”

“Nu ştiu, asta nu pot să spun…”

“Dar nu puteţi să spuneţi nici că nu veţi veni. Există o…”

“Da, nu, nu, nu, există…e real, ştii…Cred că nu, dar nu se ştie…Adică nu pot să mă pronunţ în mod absolut. Eu… întotdeauna mi-e frică să revăd locurile care au contat enorm în viaţa mea. Înţelegi?”

Au fost chiar ultimele vorbe ale lui Cioran spuse în stilu-i şi sinceritatea inconfundabile în “Exerciţiu de admiraţie”, uluitoarea peliculă realizată despre viaţa, trăirile, amintirile, gândurile, dialogurile şi neliniştile metafizice ale filozofului.

Mărturisirea este, în fapt, testamentul lui pentru România. O ţară şi un popor de care a fost tare mândru pentru că au reuşit până la urmă să înfăptuiască o revoluţie. “Aşteptam, aşteptam, aşteptam să vină şi parcă nu mai venea”, i se confesa pătimaş filozoful lui Caramitru. Spunea cineva că acel Decembrie ‘89 a fost, în realitate, cea mai agitată lună din viaţa lui Cioran.

A iubit fantastic România, deşi mulţi pot spune că a hulit-o la fel de tare. Ştia că e mare, aici ar fi fost mic şi ar fi vrut din tot sufletul lui ca ţara asta să aibă un destin eroic. “O ţară cu populaţia Chinei şi cu soarta Franţei (…) Un liric şi Emil ăsta…”, îl dădea de gol Ţuţea ironic dar şi cu mult umor.

Omul ăsta, Emil Cioran, a fost, în esenţa lui, un egoist îndrăgosit “enorm” şi iremediabil de propria-i patrie. Numai că enormul ăsta voluptuos l-a simţit mereu de la înălţimea, libertatea, simplitatea şi măreţia sa.

„À quoi bon avoir quitté Coasta Boacii, non?!”