Media
Creier de borfaș
Către Președintele SUA, Barack Obama,
Către Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen,
Către Cancelarul Republicii Federale Germania, Angela Merkel,
Către Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso,
Către Președintele Franței, Francois Hollande,
Către Secretarul General al ONU, Ban Ki- Moon,
Excelențele Voastre,
Nu vă uitați numai la Siria. Acolo, Bashar își asumă. Aici, în Sud Estul Europei, în “butoiul cu pulbere”, lucrurile s-au mai rafinat. Loviturile de stat moderne se pot produce în maximum o săptămână. Dacă nu credeți, uitați-vă la noi. Nici n-a fost greu. Au reușit, în sfârșit!
Dacă nu știți cum se face, vă vindem noi secretul. Călcați totul în picioare- legi, regulamente, everything. Succesul este garantat. Mai întâi, trebuie să faceți următoarele: luați Monitorul Oficial la braț și fugiți cu el până nu vă mai prinde nimeni. Apoi, restrângeți atribuțiile Curții Constituționale. Decapitați în serie toată conducerea statului în frunte cu președintele ales, dați afară Avocatul Poporului, guvernați prin Ordonanțe de Urgență pe care nu le mai contestă nimeni. Dacă aveți pușcăriabili în Parlament și în partide, țineți-i acolo. Mereu votul lor va fi decisiv, vă va folosi.
Asta este rețeta noastră românească sănătoasă. E ca o ciorbă bună: nu contează dacă e din pui sau din carne de om. Dacă vă întreabă cineva ceva, răspunsul e unul singur: nu e adevărat! E intoxicare, e minciună, e manipulare, agenturile sunt de vină. Ba mai mult, băgați bocancul și accelerați naționalismul: Nu ne dă nimeni ordine, nimeni nu ne dictează. Asta dacă vi se impune cumva un scurt îndreptar de democrație, în 11 puncte, de la Bruxelles.
Excelențele Voastre,
Vă mai mărturisesc ceva și sper să rămână secretul nostru. Vă vine sau nu să credeți, dumneavoastră, Domniile Voastre, nici nu existați. Sunteți niște fakeuri, niște oameni ai intereselor străine. De exemplu, Departamentul de Stat și ambasadorul SUA sunt niște ființe care vor cu tot dinadinsul să facă rău acestui amărât popor român.
Nu vă speriați, NATO nu contează. Doamna Merkel nu poate dicta “coloniilor” și și-a luat țeapă și cu Sarkozy. Domnul Barosso este un om care jignește poporul și inteligența noastră, Hollande nici el nu prea există. ONU- care ONU? Noi nu discutăm cu oamenii care aduc prejudicii poporului român suveran.
Ca atare, dacă nu vreți să fiți în scurt timp să fiți suspendați și dumneavoastră din această țară, tăceți pe vecie. Lăsați-ne în pace! Dar luați-vă scutul. O să fie folosit ca o mașinuță de raliu. Să nu ziceți că nu v-am spus…
Doamna Merkel, luați-vă vă rog investițiile. Am auzit un al ministru spunând că n-are nevoie în general de ele. Așadar, de ce vă chinuiți? Nu credeți, dar noi chiar suntem suverani.
Domnule Barroso, luați vă rog frumos de pe capul nostru și UE. Chiar ne face rău. Și dumneavoastră, ciocu’ mic- dosarul dumneavoastră de cadre l-a scos varanul Voiculescu. Sunteți un „comunist, marxist- leninist, maoist și terorist” ( încă nu-mi vine să cred că cineva a scris lucrurile astea). Domnule Barroso, Kremlinul și Gazpromul se poartă mai frumos cu noi.
Domnule Ban Ki Moon, spre binele dumneavostră vă spun: să nu cumva să dați vreo rezoluție. Cum de ce? Pentru că vă suspendăm imediat.
Pentru toți ce care au nelămuriri, rog a fi sunat generalul Mitică Iliescu. Dacă nu răspunde, încercați la Cătălin Voicu. “Vorbesc ca (sic!) să înțelegeți dumneavoastră”. Asta vă va zice din 10 în 10 secunde. Dacă nu o să vă înțelegeți cu el, va fi nasol. Vă va aresta, vă va face dosare, va scoate hârtiuțele sau imaginile, veți înfunda pușcăriile. Și nu, chiar nu glumesc.
Oricât ați fi Domniile Voastre de președinți, oficiali, lideri europeni sau mondiali, cu ăsta nu merge, nu e de joacă. Știți de ce? Pentru că, în esență, în lumea asta sunt mai multe feluri de a gândi. Ca mine, ca noi, ca Domniile Voastre sau… ca ei. M-am gândit mult, știți ce ne desparte? Nu valori, nu principii, nu legi fundamentale, nu democrații, ei oricum nu înțeleg astea. Ne desparte ceva mult mai pământesc și mai simplu. Se traduce printr-o simplă întrebare: Aveți creier de borfaș?
elena
tiny.cc/dan_voinea
Ionut Dobre
Nu pot decat sa te admir pentru curajul tau. Nu esti singura. Felicitari.
reiser
Traznet post! Pacat ca n-ai cu cine 🙂 Oricum tara asta se indreapta intr-o directive nu tocmai placuta. Nici Ceausescu n-avea nevoie de investitii straine deci… Ce nu pricep imbecilii din guvernul actual e ca noi nu suntem si nu vom fi niciodata Grecia ca sa putem face misto de UE. Oricat de mult ne-am dori.
cocosila
Felicitari. Un ziarist adevarat care nu-si schimba opiniile odata cu serviciul.
mmro
Draga Sorina
Iti admir curajul si inflacararea. Ar trebui sa te clonezi de vreo o mie de ori. Ce o mie? Un milion! Câta vreme mai pot citi asa ceva, eu nu-mi pierd speranta pentru România!
crina
Felicitari, cu astfel de jurnalisti, pare ca mai avem speranta..
Anonim
Bravo!
Anonim
Hai ca ne salveaza astia !!! Au creier de borfas, pot sa lupte cu borfasii !
Macar Europa ii cunoaste , au relatii peste tot :).
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12803376-regele-cioaba-despre-situatia-politica-din-romania-este-tiganeala-bataie-usa-parlamentului.htm
De NATO mi-e frica…or sa le fure scutu' sa-l duca la fier vechi.
Mihaela Maftei
Excelent comentariu. Din pacate nu stiu cati citesc si inteleg mesajul.
George
Bine scris, doamna.
fury
Acum cine minte…???
Imi amintesc ca in 2005 ca stire exceptionala reluata pe toate televiziunile l-am vazut pe BASE la tribunal in disarul Flota unde onor completul a hotarat ca pe parcursul mandatului de presedinte Dl. Base are imunitate deci…procesul ramane fara obiect…. Azi auzim de la acelasi…ca dupa stiinta lui nu are nici un proces penal…vreo 500 de plangeri…de cand eram primar general….!!! Rog aceeasi unitate de masura a minciunii por favor…!!!
Andrei
Felicitari Sorina pentru articol! Te admir pentru curajul tau!
Anonim
Multi iti lauda curajul de a scrie asa ceva. Iti dai seama ce speriati sunt oamenii? Cat de frica le e chiar daca majoritatea nu constientizeaza asta? Da-i inainte cu curaj!
Basarica
Ei, ash