Politic
Cât pot ei fura?
După o săptămână de liniște într-o țară profund afectată de criză, în care s-au tăiat și salariile, cu un regim semi-prezidențial în care nimeni nu-și suspendă președintele, am aterizat în Patria Nebunilor.
Citesc mesajul lui Dorin Chirtoacă. Impresionant. Am fost de mai multe ori la Chișinău, inclusiv de alegeri. Dorin Chiroacă este o rara avis într-o zonă profund afectată de interesele Moscovei. El consideră că nu sunt motive plauzibile pentru suspendarea președintelui Băsescu și îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să nu participe la referendum. În 2009, oamenii aceia au ieșit masiv la urne. De ce? Pentru că dacă există vreun președinte care să fi ținut cu dinții de parcursul democratic al Republicii Moldova și care să fi încurajat relațiile tot mai strânse dintre cele două state, acela este Traian Băsescu. Dar cine mai recunoaște, cine mai conștientizează acum?!
Noi ne ocupăm de pelerinaje și de fandaxii.
Vanghelie vrea bătaie, Dragnea vrea să facă ce știe el mai bine: să fure. Ponta minte non-stop, Antonescu e un iresponsabil. Restul sunt disperații și pușcăriabilii. Au venit la putere de trei luni. Nimic n-au făcut, ba din contră. Au călcat toate instituțiile în picioare, au izolat țara în plan internațional, m-au transformat pe mine, ca român, în spaima Europei, au adâncit într-un mod incredibil falia din societate sfârtecând efectiv România-n două. Deci pentru cine să ies la vot? Ca să-i legitimez, ca să le dau dreptate? No way. Pentru ce au făcut, ei nu vor merita niciodată votul meu.
Marea întrebare a zilei de astăzi, în contextul invalidării sau validării referendumului, este câte voturi poate fura USL-ul?
Cât se poate fura în feudele disperate gen Teleorman, Constanța, Vrancea, Bacău, Iași și altele asemenea? Cât mai pot fura Dragnea sau Fenechiu? Cât se poate fura la țară? Cât se poate fura în interiorul secțiilor? Cât pot fura proxeneții, interlopii? Până unde se poate merge cu turismul electoral? Mai există vreo lege, ceva de respectat în țara asta?
Are cineva un răspuns argumentat la toate acestea? Deocamdată, nu.
Matematic, pentru validarea referendumului, USL trebuie să fure aproape 2 milioane de voturi. Contează aici totul. Și voturile pro, și voturile contra și cele invalide. Toate se adună, toate cântăresc foarte greu. În esență, în ele stau democrația. Pot fura mai mult decât putem noi protesta? Răspundeți voi…
Sunt, în total, 18.548 de secții de votare. Deci Mr.Dragnea trebuie să fure cam 108 voturi în fiecare secție. Ca să fie sigur, a cerut 250 mai mult.
Este posibil sau e imposibil? Asta vom vedea acum. În Noua Zeelandă urnele deja s-au deschis.
Anonim
Cred ca Jegurile vor reusi sa fure. E principala lor calitate. Cu parere de rau , trebuie sa remarc incapacitatea românilor de a refuza manipularea.
Doru Câplea
Nu pot ei fura cat putem noi boicota!
Liviu Stefanescu
Notati ziua asta de 29, este ziua in care democratia din Romania este inmormantata. Ca o trista coincidenta, este si ziua imnului national. Adica… sa mori ca stat democratic exact in ziua imnului tau, inseamna blestem. Poate ca Dumnezeu isi ia plata pt faptul ca am executat in ziua de Craciun. Dpdv economic, Romania va deveni ruina in mai putin de un an, dupa ce investitorii vor alege sa plece, altii nu se vor apropia de Romania , pt ca este stiut faptul ca nimeni nu investeste intr-o tara nesigura politic. Incapabila sa se intretina, cu o economie in ruina, cu o agricultura aprope inexistenta, Romaniei ii ramane doar un drum de urmat: DRUMUL COMUNISMULUI. Bineinteles ca Ponta va denumi asta PARTENERIAT STRTEGIC CU RUSIA, dar domnilor… va fi comunism asa cum il stim dintotdeauna si de care credeam ca am scapat.
Anonim
Eu sunt o optimista incurabila si am si motiv sa fiu asa pt ca mjoritatea celor cu care am vb … de la oameni simpli, vanzatori, precupeti din piata, tigani din targul de la marginea orasului, oameni care au votat USL la locale sunt dezmagiti complet de ce au facut nemernicii astia in 3 luni si mi-au spus raspicat ca NU VOR MERGE LA VOT! Indiferent cat vor fura … nu crdd ca se va depasi 40%. Doamne ajuta!!
Gabriel
Bine ai revenit Sorina.
Dupa "surpriza" Hotnews, lipseau parerile tale taioase si drepte.
Eu cred ca intrebarea este mai degraba: va trada PDL?
Sau chiar: va trada PDL destul?
Gabriel
Anonim
Din pacate vor reusi sa fure suficient. Daca la furtisagul lor adaugam si prostia crasa a unora care au cazut prada manipularii A3, succesul e asigurat. Imi pare rau s-o spun dar cred ca vor reusi.
Sunt astazi intr-o zona rurala. Daca ati vedea proportia de succes a manipularii aici, v-ati ingrozi. Am stat de vorba cu doar doi oameni si m-am ingrozit.
Daca la toate astea mai adaugam si 700 de cereri pentru urna mobila vs. doar 27 la locale, in Dolj, pur si simplu ma trec fiorii…
Nu stiu ce va fi de maine dar cel mai trist este ca o lovitura de stat a reusit intr-o tara care se vrea europeana in anul de gratie 2012. Iar eu, simplu cetatean neinregimentat politic, nu pot face absolut nimic.
Anonim
Nu trebuie sa se fure mult,cam un sfert din cat s a furat la ambasada de la Paris in 2009
gdan
Dragi cititori, nu mai fiti pesimisti nu au cum sa scoata aceste voturi cu tot cat vor incerca sa fure si inclusiv in acele feude, lumea deja a inceput sa sufere.
stille
@Gabriel – ce anume s-a intamplat cu Hotnews?
danyels
Frumos scris ,imi para bine ca mai exista oameni care gandesc !
http://xdangels.com/rezistam-si-de-data-asta/
Antiignorantu
Motive de a nu merge la vot : 1. oboseala dupa atatia ani de munca ; 2. lipsa apei potabile din 100 in 100 de metri prin orase , comune si sate donata din averile majoritatii parlamentare ; 3. cine mai are gija de unii copii … 4. va fi prea mult stres pentru politie si jandarmerie si cam lipsesc fondurile pentru tratamentele gratuite de inalta calitate ; 5. dupa referendumul trecut nu a fost redus numarul de parlamentari !
Anonim
Admiratia mea Sorina, nici eu nu voi vota. Insa, la 22,30, ma voi duce sa verific la sectia unde sunt arondat,daca s-a votat in locul meu. Cei care nu vreti afara din UE si nu sunteti intunecati de ura, faceti la fel!
Ioan Suciu
Buna Sorina,
Ți-am resimtit lipsa dar, deși sunt un optimist din fire si observand ,in jur,ce se întâmpla ,consider ca am mai pierdut o bătălie,indiferent de rezultatul referendumului….
Cand alte popoare nu-si vad capul de treaba,încercând sa găsească soluții de supravietuire ,noi ,in Dulcea nesimtire neaosa avem timp de pierdut…..
Cercetătorii englezi spuneau ca, peste 50 de ani vom fi doar zece milioane…..Eu cred ca au greșit ! Vor rămâne doar patru, AI LOR !!!!!!!
corvus coraX
enorm! de 22 de ani au reușit să fure o țară, așa că 2 milioane de voturi e vorba cuiva, mezelic…
mai sunt doar 20 de minute până la ora 23. normal, votul ar trebui invalidat. și eu în general sunt un optimist. prefer acum să fiu foarte rezervat…
corvus coraX
Ia uite alta surpriza HotNews:
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12910010-exit-polluri-realitatea-antena-3.htm