Politic
„Bărbatul” cu „bombo” din…”Congo”
Boldea, telenovela serii. Trăiește, grăiește, acuză, se uită net, își ia agenda, pune mâna pe telefon și sună. Pentru că e plin de spume. Toți i-au stricat sejurul.
Și mă amuz teribil, deși nu mă suprind deloc, reacțiile unor politicieni și nu numai repoziționate brusc, de genul: “Ia te uită ce lucruri interesante spune Boldea”, “Boldea știe ce zice, cu siguranță știe ceva”, “Boldea știe multe”, “I-a spus procurorului că pleacă și așa e. Și da, procurorul i-a zis să plece”. Procurorul, evident, zice că nu e adevărat. E același procuror care s-a luptat cu mafia din Galați câțiva ani dar care, într-adevăr, a făcut și o greșeală. Dar să-l credem pe Boldea, nu? Că prea le zice el bine, cu multe “bombo” din îndepăratul „Congo”.
Un Boldea care, disperat, vrea să facă show, în prime time, exact așa cum făcea și Hayssam, un terorist, victimă a sistemului. Un credibil Boldea care o sună pe mobil pe jurnalista de la Gândul, de pe un număr de Kenya, și spune că…e-n Congo. E adevărat, Congo sună bine, nu? Numai că între Congo și Kenya sunt cam 2.400 de km. Să-i faci cu mașina prin Africa, traversând Uganda, sau Rwanda, sau Burundi sau Tanzania…este, într-adevăr, o nebunie.
Vorbim despre același violent Boldea care, de 6 ani, este chiar capul unei rețele infracționale dar care, în Parlament, când zăcea ca deputat, era profund îngrijorat de crima organizată.
Îl auzim acum pe însuși Boldea, cel care cu toate cele 13 capete de acuzare luate în plex – printre care și spălare de bani- în timp ce lua cu japca terenuri, case, monumente și căuta disperat oameni ai străzii ca să-i înșele pe alții, îi cataloga pe infractori, în celebra epistolă “De profesie, intelop”, drept “reziduuri ale societății”. Credibil, nu? Multe “bombo” din „Congo”…
Un mare avocat Boldea care declara, în scris, că a câștigat 0 lei din avocatură, dar care recunoștea acum 7 ani că da, se spune despre el că este avocatul lumii interlope gălățene. Și care-i problema? 185.000 de euro a transferat în conturile tatălui și fratelui cu o zi înainte să plece. Și cu toate acestea,”nu existau indicii”. Dar despre gafele domnului Codruț Olaru, poate într-o altă postare…
Am creionat aici doar puțin profilul “credibilului” deputat fugar Boldea ce tinde șmecherește să se înfățișeze ca victimă nevinovată a sistemului. Se luptă cu “elefantul” Toader, cu Buda, cu Roberta. Sună bine, nu? Nu spun că PDL nu are, în această cauză, o mare vină și responsabilitate. Dar de-aici și până a-i plânge de milă lui Boldea, parcă e prea mult. Și Boldea nu se oprește. Băsescu, Kovesi, Olaru…Pe toți îi ia la rost. Lupta s-ar da între EL, victima, și EI, sistemul.
A fugit legal omul, are bani „să reziste” vreo doi ani…Dar nu rezistă. Peste 20 de ore cu avionul, cu mașina, călare, pe jos, cu autobuzul, pe elefant, antilopă și babuin…nu mai poate prin Africa neagră. Și se-ntoarce că… n-are haine decât pentru safari. Își caută disperat bilete. Îi e dor și îl doare. “Multe, multe bombo” din „Congo„…
buzuc marius
baiat destept, cu prima ocazie asa cum ne-a sfatuit a sters-o din tara.
stefand
Boldea reprezinta din pacate o categorie distincta in societatea romaneasca, care ar merita analizata si exemplificata, atat din punctul de vedere al profilului psihologic cat si al moralei de cea mai pura sorginte mafiota. Este o categorie care actioneaza exploatand cu sange rece tarele legislative ale unui sistem bazat la origine pe constitutia care se voia initial sinteza celor mai reusite constructii legislative din lume, pentru frageda democratie romaneasca si care a ajuns acel amestec fertil din care cresc in nenumarate cotloane legislative umede si onctuoase ciupercile otravite ale lacomiei, fatarniciei, rapacitatii, lipsei elementare de orice principii morale de coduita sociala. Hommo homini lupus romanensis. Sper ca procesele purificare si modernizare in sensul bun a societatii romanesti sa invinga, ceea ce pare posibil… pana la urmatoarea cangrena care isi revarsa pestilentiile peste noi. Sunt mult prea multi baieti destepti in tara asta.
Bob
Auzi Sorina ? Hai sa dam o leapsa ….. Dacă se mai întoarce sau nu ….. Eu votez primul NU …..
Vasile
@Bob, voteaza aici: http://stanga-dreapta.com/boldea
🙂
Emigrant
Vaaaaai, dar este ceva revoltator si chiar strigator la cer!
Un singur lucru nu-l am in clar, deci din ce partid era acest interlop de frunte?
Din psd? Din pnl? Am un lapsus groaznic.
N-ati putea sa-mi reamintiti?
Sau nu se poate ptr ca acuma lucrati la B1?
ziarist
@bob. idiotul se intoarce.ai pierdut pariul :))