Investigaţii/Justiţie

Azi, PSD – cazul Voicu. Citate celebre.

10 martie 2010

Mircea Geoană, fost preşedinte PSD, foarte apropiat grupării Mitică Iliescu- Voicu- Vanghelie- Hrebenciuc, încă preşedinte al Senatului:

Nu cred că este o legătură de cauzalitate între mine şi domnul senator Voicu.(…) Eu cred în nevinovăţia domnului Voicu.”(interviu acordat Agenţiei Mediafax, 10.03.2010)

Victor Ponta, noul preşedinte al PSD, deloc apropiat grupării Mitică Iliescu- Voicu- Vanghelie:

“Cu cât ajunge cazul senatorului Cătălin Voicu în faţa unui judecător, cu atât este mai bine.(…) PSD nu se opune actului de Justiţie. Doar Justiţia stabileşte vinovăţii. Nu un partid, nu Parlamentul, nu DNA judecă vinovăţia unei persoane” ( declaraţie de presă făcută la sediul PSD, 10.03.2010)

Cătălin Voicu, arestabilul, senator al României în Colegiul lui Vanghelie, vicepreşedinte al Comisiei de Apărare a Senatului:

“Nu mă simt cu nimic vinovat şi nu consider că am făcut ceva din ceea ce mi se pune în sarcină. Sunt interpretări, pure speculaţii, construcţii care nu au niciun fel de temei juridic, dincolo de faptul că aşa-zisele probe toate sunt obţinute în condiţii ilegale.(…) Domniile lor au foarte multe comenzi în ultima perioadă, cei care sunt vocali în partide de opoziţie şi cei care probabil deranjează şi nu mai confirmă anumite fapte din propriul partid. În asemenea chestiune, merg şi pe victime colaterale.(…) Puteam să mă întâlnesc cu domnul Hrebenciuc din momentul în care interdicţia nu a mai funcţionat, dar în mod premeditat şi deliberat nu am făcut acest lucru, pentru că se putea specula. Nici măcar cu domnul Vanghelie, care îmi era şef politic. Dacă aş fi făcut-o, fiţi siguri că s-ar fi produs ceea ce trebuia, şi anume veneau a doua zi cu cererea de arestare. Ca să nu greşesc, nu m-am mai întâlnit cu nimeni, deşi puteam să o fac. Trebuie să anticipezi ce ţi se poate întâmpla.(…) Am fost tratat de anchetatori ca-n anii ’50”. ( declaraţie de presă făcută, în disperare, pe holurile Senatului, 10.03.2010)

De două zile, de când domn’ Voicu a apărut a fi arestabil, şi mai stimabilul domn Vanghelie tace mâlc. Şi nici pe renumitul domn Hrebenciuc nu-l aud grăind foarte tare. De ce atâta tăcere adâncă, onorabililor? Să fie mult prea multe ore de înregistrări legale oare? Sau să fie doar un dosar cam foarte tare?!

ARTICOLE SIMILARE

LASĂ UN COMENTARIU