acasa Investigaţii/Justiţie Media Politic

Wikileaks: Întâlnire a lui Victor Ponta cu John Podesta în ziua demiterii din funcţie a preşedintelui României. Victor Ponta neagă întâlnirea şi discuţia. Dezvăluiri despre actorii „jocului dublu” ai “filierei americane”.

16 octombrie 2016

Organizaţia Wikileaks a dat publicităţii zilele acestea, în mai multe serii, mai multe mii de emailuri aparţinând lui John Podesta, şeful de campanie al candidatului democrat la Preşedinţia SUA, Hillary Clinton, şi fostul consilier al preşedintelui SUA, Barack Obama, iar între acestea, câteva zeci de emailuri se referă şi la Mark Gitenstein, fostul ambasador al SUA în România şi amic al lui John Podesta. În documentele date publicităţii de Wikileaks un email este datat 28 Iulie 2012, corespondenţa electronică purtându-se la trei săptămâni după ce Parlamentul României votase suspendarea din funcţie a Preşedintelui României şi doar cu o zi înainte de referendumul din 29 Iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României.

podesta-2-copyÎn respectivul email (foto stânga, sursa Wikileaks, The Podesta Emails) cu titlul “Seeiing ponta”, trimis de către ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein către John şi Tony Podesta şi David Morris, diplomatul le aminteşte acestora că întâlnirea cu Victor Ponta este a doua zi, respectiv “@10 PM mâine pe seară timpul nostru. Nu am adresa lui Matt. Ar fi grozav dacă voi băieţi aţi vorbi cu el (n.m. Matt) înainte”. După câteva ore, acelaşi ambasador Mark Gitenstein revine cu un nou email, trimis de data aceasta şi către Matt Browne, scuzându-se: “Îmi pare rău Tony. Am ajuns la alt podesta. Matt a recepţionat”. Răspunsul, după alte câteva ore, vine în glumă de la Tony Podesta: “Nu există wrong podestas”. Iar Mark Gitenstein a replicat trimiţând următorul mesaj de pe mailul său: “Asta cu siguranţă”. podesta-3-copyConţinutul emailului din 28 Iulie 2012, dezvăluit de Wikileaks, susţine că întâlnirea lui Victor Ponta, de la 10 PM, aranjată de ambasadorul Mark Gitenstein şi la care participa şi John Podesta, David Morris şi Matt Browne urma să aibă loc chiar a doua zi, pe 29 Iulie 2012, adică exact în ziua desfăşurării referendumului pentru demiterea din funcţie a preşedintelui României.

Cine sunt „the guys”: actorii întâlnirii/ discuţiei din “filiera americană”

  • John.podesta@gmail.com. John Podesta, şeful de campanie al lui Hillay Clinton, fost consilier pe energie al lui Barack Obama

    WASHINGTON, DC - OCTOBER 12: U.S. Secretary of State Hillary Clinton (L) embraces Center for American Progress President and CEO John Podesta before addressing the centers' "American Idea: A More Perfect Union" conference at the Decatur House October 12, 2011 in Washington, DC. Clinton briefly addressed a plot the U.S. government said it foiled to assassinate the Saudi ambassador to the United States by elements of the Iranian government. (Photo by Chip Somodevilla/Getty Images)

John Podesta (67 de ani, foto dreapta) este actualul şef de campanie al candidatului democrat pentru Preşedinţia SUA, Hillary Clinton. John Podesta a fost al patrulea şef de staff al fostului preşedinte al SUA, Bill Clinton şi din 2013 a fost consilier al preşedintelui SUA, Barack Obama pe probleme de politică energetică şi schimbări climatice. În perioada Decembrie 2008- Ianuarie 2009, John Podesta a fost co-preşedinte al Proiectului de Tranziţie Obama-Biden, a fost preşedinte al Centrului American pentru Progres, un think tank liberal american, fiind şi în prezent în bordul de directori alături de fostul secretar de stat Madeleine Albright şi este visiting professor de Drept la Universitatea Georgetown.

  • tpodesta@podesta.com. Tony Podesta, fratele cel mare al lui John Podesta, preşedintele puternicei firme de lobby din Washington DC, Podesta Group

podesta-brothersTony/Anthony Podesta (73 de ani, foto dreapta) este fratele cel mare al lui John Podesta şi preşedintele Podesta Group, una dintre cele mai puternice firme de lobby şi public affairs din Washington DC. Recunoscut ca fiind cel mai puternic lobbyist şi foundraiser din Washington DC, dar cunoscut şi prin legăturile strânse cu Casa Albă sub administraţia Barack Obama, Tony Podesta s-a ocupat de-a lungul timpului de campaniile lui Ted Kennedy şi Bill Clinton. Printre clienţii Podesta Group, firma de lobby fondată acum 28 de ani de fraţii John şi Tony Podesta, se numără companiile Lockheed Martin, Bank of America, British Petroleum, Wal-Mart, Duke Energy, American Coalition for Clean Coal Electricity Amgen, Genentech, General Dynamics, Cherokeee Nations, Heineken, Michelin, National Association of Broadcasters, National Public Radio, Nestle, Republica Albania, Georgia, United Technologies, guvernul Azerbaidjanului, Republica Kenya, guvernul Egiptului şi Centrul European pentru Modernizarea Ucrainei, apropiat de Viktor Yanukovych. Numai în 2011, din activităţile de lobby, Podesta Group a încasat 27,4 milioane de dolari.

  • MorrisDT@state.gov. David T.Morris, ofiţerul US Foreign Office, consilierul politic al ambasadei SUA la Bucureşti, adjunctul ambasadorului Gitenstein care s-a ocupat de scutul antirachetă, avioanele de luptă F-16, lupta anticorupţie şi criza constituţională din România generată de suspendarea preşedintelui

david-morrisDavid T. Morris (foto stânga) este actualul director adjunct al Oficiului pentru Libertăţi Religioase din cadrul Departamentului de Stat al SUA, potrivit Departamentului de Stat al SUA dar şi propriului său cont de pe reţeaua Linkedin. Morris a lucrat în ultimii 26 de ani numai pentru Departamentul de stat ca ofiţer al US Foreign Service. Din Noiembrie 1988 şi până în August 1989, David T. Morris a fost ofiţer al Foreign Service încadrat la headquarterul din Washington DC, Departamentul de Stat al SUA, din Septembrie 1989 până în Martie 1991, a fost vice-consul în Consulatul SUA din Cracovia, Polonia, din 1991 şi până în 1993, a fost political officer în Ambasada SUA din Noua Zeelandă, din 1993 şi până în 1996 s-a întors în Polonia în poziţia de Consul în Consulatul SUA din Poznan, din 1996 până în 2001 s-a întors în Washington DC, în Departamentul de Stat unde a studiat limba rusă, ocupându-se de armele convenţionale şi de reducerea riscurilor nucleare şi a lucrat pentru Oficiul pentru Caucaz şi afaceri central asiatice iar din 2001 şi până în 2004 a plecat în Viena, Austria, ca adjunct al Consulului Politic al misiunii SUA la OSCE, ocupându-se conflictele îngheţate ( Transnistria, Ossetia de Sud, Nagorno Karabakh). Din 2004 şi până în 2008, David T.Morris s-a întors în Polonia, Varşovia, drept consilier adjunct pe probleme politice în Ambasada SUA iar în August 2008 începe să înveţe ca acting desk officer for Poland limba română.

david-morris-linkedin-1Din August 2009 până în Iulie 2013, David T. Morris a fost consilier politic al ambasadei SUA la Bucureşti, timp îndelungat fiind şi şef adjunct de misiune. “M-am ocupat de relaţia politică a unui aliat major al SUA şi NATO în Europa Centrală, incluzând aici negocierile pentru amplasarea scutului balistic antirachetă în România şi pregătirile pentru vânzarea, închiriere sau acordarea avioanelor de luptă americane F16 României. Am supravegheat efortul major al guvernului român de a combate corupţia, incluzând co-organizarea unei conferinţe regionale anticorupţie sponsorizată de birourile internaţionale şi europene ale SUA, conferinţe care au adunat experţi americani şi intenaţionali cât şi practicieni guvernamentali, ONG-uri şi alte instituţii din Europa de Est, Centrală şi de SudEst. Am interacţionat cu înalţi oficiali guvernamentali români şi cu figuri politice pentru a ajuta la rezolvarea unei crize constituţionale care a dus la suspendarea din funcţie a preşedintelui şi aproape la îndepărtarea sa”, susţine David T. Morris chiar pe contul său public de pe reţeaua Linkedin.

david-morris-linkedin-2-gittenstein

Pe 15 August 2013, fostul ambasador al SUA în România şi consilier pe probleme de afaceri strategice şi internaţionale, Mark Gitenstein îi scrie o recomandare pe contul lui David T. Morris: “David este un excelent ofiţer pe relaţii externe care nu se teme să împingă desfăşurarea lucrurilor atunci când este necesar. A fost sincer şi principial în relaţiile cu mine ca superior al său. Foarte informat în legătură cu aria sa de responsabilitate şi fără teamă de a spune “adevărul celor puternici”. De asemenea, un mare scriitor şi analist„.


Din Septembrie 2013 şi până în Iulie 2014, la Foreign Service Institute, la Departamentul de Stat, David T. Morris studiază Dari, un dialect al limbii persane vorbit în Afganistan, pentru că din Iulie 2014 şi până în Iunie 2015 este numit adjunct al ambasadei SUA în Afganistan/Kabul pe probleme politice. În August 2015 se întoarce la headquarter în Washington DC, devenind director adjunct al Oficiului pentru Libertăţi Religioase din cadrul Departamentului de Stat al SUA, unde de află şi în prezent.

matt-browneMatt Browne (foto dreapta) este fondator al Global Progress, “gânditor” şi strateg, membru senior al think tankului american Center for American Progress şi susţine că are expertiză pe Europa, “emisfera de Vest”, Australasia, economie internaţională şi relaţii transatlantice. În prezentarea sa în Center for American Progress , Matt Browne spune că lucrează la construirea reţelelor transatlantice şi internaţional progresive, studiind problemele de politică transatlantice. Anterior, Matt Browne a fost director pe probleme de afaceri publice al APCO Worldwide, biroul din Londra, de unde a condus companii din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa în relaţiile cu autorităţile guvernamentale. Matt Browne este şi fost director al Policy Network- reţeaua internaţională fondată de Tony Blair, Gerhard Schroeder, Goran Persson şi Giuliano Amato- şi a rămas membru al boardului de conducere şi al consiliului consultativ al organizaţiei. În perioada când conducea Policy Network, Matt Browne a lucrat îndeaproape cu o serie de lideri, prim miniştri şi administraţii prezidenţiale din întreaga lume, din organizaţii internaţionale precum ONU şi WTO. Matt Browne a mai condus toate operaţiunile de presă pentru campaniile electorale New Labour din 2001 şi 2005.

  • GitensteinMH@state.gov.  Mark Henry Gitenstein, fostul ambasador al SUA în România, amicul vicepreşedintelui SUA, Joe Biden

joe-biden-mark-gitenstein-tb-day-300x240Un apropiat al actualului vicepreşedinte SUA, Joe Biden, Mark Herny Gitenstein a fost ambasasorul SUA în România din 2009 şi până pe 14 Decembrie 2012, fiind nominalizat de preşedintele SUA, Barack Obama pe 11 Iunie 2009, confirmat fiind apoi de Senatul Statelor Unite ale Americii, şi anunţat de vicepreşedintele SUA, Joe Biden. Mark H Gitenstein este acum consilier pe probleme de afaceri strategice şi internaţionale, iar anterior poziţiei pe care a deţinut-o în România a fost partener în firma de avocatură Mayer Brown şi cercetător principal la Brookings Institution. Gitenstein a fost membru al consiliului consultativ al echipei de tranziţie a preşedintelui ales, Barack Obama, consilier juridic al Comisiei Juridice a Senatului SUA, lucrând pentru Joe Biden, pe atunci actualul vicerepeşedinte SUA fiind membru al Senatului SUA. Între 1975 şi 1978, Mark H Gitenstein a fost consilier juridic al Comisiei pentru servicii de informaţii a Senatului SUA.

Cu trei zile înainte de emailul “seeing ponta” pentru întâlnirea din 29 Iulie 2012, John Podesta transmitea: “Ponta apără, de fapt, democraţia”

ponta-apara-democratiaPe 25 Iulie 2012, cu doar trei zile înainte de discuţia purtată pe email între Mark Gitenstein, John Podesta, Tony Podesta, David T. Morris şi Matt Browne, despre “seeiing Ponta” “@10 PM mâine pe seară timpul nostru”, Centrul American pentru Progres, think tankul condus de John Podesta cu senior membru Matt Browne, făcea publică o analiză, referitoare la România în care susţinea următoarele:”Pretenţiile exprimate de Washington Post sau The Economist, conform cărora primul ministru Victor Ponta a subminat democraţia în România prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, nu sunt doar greşite, ci induc în eroare cu bună ştiinţă. La o analiză mai atentă a acţiunilor mai mult sau mai puţin recente ale preşedintelui suspendat, precum şi a recentelor decizii ale Curţii Constituţionale în această privinţă, se constată că primul ministru apără, de fapt, democraţia”. Analiza lui John Podesta, sub titlul “Analiză americană: Podesta apără de fapt democraţia!” a fost prezentată şi pe siteul RTV. Net (foto dreapta), a fost singura poziţionare de acest tip din acea perioadă, în condiţiile în care la Bucureşti venise chiar emisarul adjunctul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice Victoriei Nuland, Philip Gordon. Analiza originală semnată de John Podesta şi Matt Browne poate fi citită aici/click.

Alt email, pe 30 Iulie 2012, de la Gitenstein către John Podesta, la o zi după referendumul de demitere a preşedintelui: „Încă nu e final. Foarte probabil să ţină. Frauda nu este semnificativă”

podesta-2-mailPe 30 Iulie 2012, la două zile după precedentul email, însă la o zi după referendumul de demitere a preşedintelui României, Mark Gitenstein, ambasadorul de atunci al SUA în România, îi trimite un nou email lui John Podesta, pe adresa sa de gmail dar şi pe cea a Centrului American pentru Progres, sub titlul „more official results„: „Încă nu e final. Dar de la biroul electoral oficial şi bazat pe 97% din previziunile raportate de secţiile de votate. Foarte probabil să ţină. De asemenea, înseamnă că frauda nu este semnificativă. Voi face o declaraţie după ce Curtea Constituţională certifică rezultatul.  Rezultatele referendumului de demitere a preşedintelui: – În România a avut loc duminică referendumul de demitere a preşedintelui. Rata de participare a fost de 46,13%, cu o marjă de eroare de 3%, Biroul Electoral Central a anunţat luni, la 10 AM. Aceste rezultate sugerează că Băsescu supravieţuieşte retragerii  deoarece numărul de alegători care au votat a fost mai mic decât cel cerut de pragul de prezenţă de 50% plus 1 necesar ca rezultatele referendumului să fie valide. Aceasta este ultima estimare a participării şi include, de asemenea, unele secţii de votare din străinătate. Potrivit BEC, 87,55% dintre cei care au votat au optat pentru demiterea preşedintelui iar 11,12% au votat împotriva înlăturării preşedintelui”.

După 2 ani, campania pentru Preşedinţia României: 300.000 de dolari de la Federal Media Partner/ reţeaua Ghiţă pentru Podesta Group, într-un contract confidenţial de consultanţă strategică

Pe 10 Octombrie 2014, la Departamentul de Justiţie al SUA, este înregistrat contractul confidenţial nr.5926, între puternica firmă de lobby Podesta Group, condusă de Tony Podesta, şi firma românească din Ploieşti, Federal Media Partner. Contractul pe patru luni prevedea acordarea de “consultanţă strategică şi servicii în domeniul comunicării ce poate include şi activităţi politice”, şi a fost dezvăluit în exclusivitate pe acest blog pe 14 Noiembrie 2014, cu doar două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale din România.

sorina-podestaFederal Media Partner, care dădea 300.000 de dolari către Podesta Group, fusese înfiinţată cu un an înainte, şi îl avea ca asociat principal şi administrator pe Ioan Alexandru Iordăchescu (foto jos), un interpus din firme al lui Sebastian Ghiţă, fost director de vânzări în cadrul firmei Asesoft, care avea la vremea aceea o firmă pusă sub urmărire penală pentru evaziune fiscală şi spălare de bani şi o a doua suspectată de spălare de bani. Al doilea personaj din Federal Media Partner era Costache Caragea, acţionar cu 10% în firma RTV Net Internaţional SRL.

iorsachescuContractul a fost trimis sub semnătură Departamentului de Justiţie al SUA/ Divizia de Securitate Naţională/ Secţiunea Contraspionaj/ Unităţii de înregistrare FARA, este declarat public în mod obligatoriu potrivit Legii de Înregistrare a Agenţilor Străini, şi automat ajunge ca toate documentele de acest gen pe masa secretarului de stat al SUA, procurorului general al SUA dar şi departamentelor şi agenţiilor de specialitate ale Congresului american. Contractul de 300.000 de dolari, în timpul campaniei pentru Preşedinţia României, între Federal Media Partner şi Podesta Group, a fost încheiat pe 21 Noiembrie 2014 şi potrivit Hotnews, nu apare în cheltuielile de campanie ale candidatului Victor Ponta regăsite în raportul Autorităţii Electorale Permanente.

Pe 11 Octombrie 2016, Ionuţ Alexandru Iordăchescu a fost audiat la DNA Ploieşti iar contractul dintre Federal Media Partner şi Podesta Group se află în atenţia DNA Ploieşti.

Victor Ponta: “Îi cunosc pe John Podesta şi pe Matt Browne, categoric nu ne-am întâlnit şi nici n-am discutat pe 29 Iulie 2012, în ziua referendumului de demitere”

victor-ponta-mark-gitenstein-bogdan-iordacheContactat, Victor Ponta susţine că îl cunoaşte pe John Podesta şi Matt Browne, dar spune că pe 29 Iulie 2012, în ziua referendumului pentru demiterea preşedintelui “sigur nu” s-a întâlnit şi “categoric nu” a discutat cu John Podesta, David T. Morris şi Matt Browne, pentru că în acea zi, a fost de la prânz şi până târziu alături de Crin Antonescu şi Daniel Constantin iar pe seară a fost prezent în Kiseleff 10 unde număra voturi.

Primele două părţi ale investigaţiei Podesta- contractul de 300.000 de dolari cu Federal Media Partner pot fi consultate pe acest blog, aici şi aici.

ARTICOLE SIMILARE

LASĂ UN COMENTARIU