Media

Voi continua lupta în Justiție cu oligarhii Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță până când se va afla adevărul!

15 martie 2015

Pentru că este vorba despre un proces în desfășurare, fie el și într-o instanță civilă, pentru opinia publică, fac următoarele precizări, fără a intra, deocamdată, în detalii care sunt cel puțin interesante.

Pe scurt, în proces vorbim despre o știre pe care conducerea RTV/Sebastian Ghiță au introdus-o, în regim de breaking news, în emisiunea pe care o moderam la România TV. Știrea era despre Dan Voiculescu și o discuție pe care ar fi avut-o cu Crin Antonescu, în perioada scandalului numirii procurorilor, despre Ministerul Justiției. Atunci, în Aprilie 2013, erau binecunoscute lupta și atacurile furibunde între oligarhii Sebastian Ghiță și Dan Voiculescu.

Dan Voiculescu a notificat RTV și mai apoi a dat în judecată RTV în principal, și pe mine, în secundar, ca moderator al emisiunii în care s-a difuzat breaking newsul. Eu n-am știut nimic despre notificare, am aflat, în concret, despre ce este vorba în acest proces, într-o discuție cu conducerea RTV, la sfârșitul lunii Noiembrie 2013, cu câteva zile înainte să demisonez de la RTV, situație care s-a petrecut pe 1 Decembrie 2013.

După mai bine de două luni de la demisie, în Februarie 2014, am aflat dintr-o comunicare a instanței sosită acasă- pentru că pe cele trimise la RTV nu le-am primit niciodată- că, fix la 4 zile de la anunțul public al demisiei mele, Dan Voiculescu a retras în mod inexplicabil procesul împotriva RTV și a îndreptat tot procesul împotriva mea.
Trecuse mai bine de jumătate de an de la difuzarea știrii lui Ghiță iar oligarhii Sebastian Ghiță și Dan Voiculescu nu se mai atacau. Ba, din contră, aș zice. Contextul relației dintre ei se schimbase total.

Când am primit citația instanței acasă, în Februarie 2014, exact în aceeași zi, l-am sunat pe Sebastian Ghiță. Mi-a spus că nu este adevărat că Dan Voiculescu a retras procesul împotriva RTV și că a îndreptat procesul împotriva mea. Mi-a spus că RTV a fost dat în judecată separat. I-am comunicat că nu e adevărat. A doua zi, Sebastian Ghiță a acceptat cu greu adevărul din acte, spunându-mi să iau legătura cu avocatul lui și al RTV pentru că RTV va suporta “orice daune” în ce mă privește și, culmea, eu pe el “să nu-l mai atac” și “să nu mai fac pe victima”.

Am luat legătura cu avocatul lui Ghiță. În acel moment mi-am dat seama că procesul era deja pe rol de patru luni și tot așa am constatat că RTV depusese deja acte defavorabile în numele meu în instanța de judecată fără să mă anunțe și fără să aibă drept nici de delegare și nici de reprezentare în instanță semnat de mine. Ceea ce, în fapt, constituie o altă infracțiune.

Mai mult, avocatul pus de Ghiță îmi trimite să semnez o “convenție” prin care RTV se obligă, în primele 2 puncte, să plătească  “în tot sau în parte” suma solicitată de Dan Voiculescu în proces, adică inclusiv 250.000 de euro, iar eu, în următoarele alte 4 puncte aveam numai obligații la tăcere. De exemplu, eram “obligată să păstrez confidențialitatea” asupra litigiului, “cu putere obligatorie” asupra “oricăror alte afirmații, declarații, convenții sau înțelegeri, orale sau scrise”.

Am fost uluită. Am luat Codul Penal, am citit și am recitit tot vreo două nopți și două zile și, evident, am decis că NICIODATĂ nu voi semna o asemenea mizerie.
Practic, pentru o știre dată de RTV/Ghiță în lupta lui cu Voiculescu, ca breaking news în emisiunea pe care o moderam ca angajat al RTV, eu eram forțată să mint în instanță, să nu spun adevărul, să tac pe vecie și, în plus, să fiu toată viața, indefinit, la mâna lui Sebastian Ghiță pentru ceva ce, culmea, el a făcut.
Cred și acum că acel document trimis de Ghiță prin avocați este la limita penalului, respectiv a capitolului “Infracțiuni contra înfăptuirii Justiției”.
Atunci, Ghiță a crezut că voi semna “convenția” lui. Acum cred că, în sinea lui, este deplin conștient că asta nu se va întâmpla niciodată în privința mea, indiferent ce ar face.

Ca atare, am decis atunci să merg în instanță cu absolut toate probele și dovezile, ceea ce a provocat pe moment un adevărat șoc lui Sebastian Ghiță și avocaților. Am depus toate actele în Justiție, am făcut propria apărare, l-am chemat în garanție, parte în proces, nicidecum ca martor, pe Sebastian Ghiță, chiar dacă reclamantul Dan Voiculescu aproape a insistat să nu se întâmple asta.

Practic, sunt în instanță cu ambii oligarhi. Unul care acum vrea să se judece, în ciuda tuturor evidențelor, doar cu mine, pentru ceea ce în realitate a făcut celălalt și cu celălalt care, la un moment dat și-a asumat iar acum nu știe cum să fugă.

Deși a fost chemat, Sebastian Ghiță a refuzat nemotivat, în ciuda solicitărilor instanței, să se prezinte în proces.

De exemplu, în una din zilele când Sebastian Ghiță trebuia să facă asta iar ședința de judecată a durat până la ora 20.00, fiind chemat de judecător să răspundă la un interogatoriu, Sebastia Ghiță era în clubul Fratelli. Petrecea. Avocatul lui a susținut în fața Justiției că Ghiță nu poate veni în instanță pentru că este un om ocupat (dublu click).

În plus, i-am chemat parte în proces și pe toți cei care au avut legătură cu difuzarea știrii lui Ghiță ca breaking news în emisiunea pe care o moderam în direct.

După un an întreg de proces cu episoade interesante pe care nu le voi detalia, instanța/ Tribunalul București a decis că:

–  “respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Sorina Matei, în contradictoriu cu chemaţii în garanţie SC Ridzone Computers SRL, Popa Cătălin, Moisoiu Bogdan şi Ghiţă Sebastian, ca neîntemeiată 

–   “respinge ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtei Sorina Matei la plata sumei de 250 000 Euro pentru prejudiciile aduse imaginii, onoarei, reputaţiei şi prestigiului reclamantului Dan Voiculescu, precum şi la obligarea pârâtei la difuzarea dispozitivului hotărârii pe postul de televiziune România TV”

–  “respinge ca neîntemeiată cererea de publicare a hotărârii judecătoreşti în integralitate

–  admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Dan Voiculescu în contradictoriu cu pârâta Sorina Matei. Constată caracterul ilicit al faptelor imputate pârâtei” și “obligă pârâta la publicarea, pe proprie cheltuială, a dispozitivului prezentei hotărâri, în trei ziare de circulaţie naţională, respectiv Evenimentul Zilei, Libertatea şi Adevărul, după rămânerea definitivă a acesteia”.

Așadar, am decis să fac apel și să mă judec mai departe în Justiție cu ambii oligarhi, în același proces chiar dacă nu le convine deloc- caz unic pentru un jurnalist– respectiv cu Dan Voiculescu (condamnat la 10 ani de pușcărie) și Sebastian Ghiță ( urmărit penal pentru sprijinirea de grup infracțional organizat, sub control judiciar) până când se va afla adevărul.

Și asta pentru că adevărul este unul singur.

SMSuri Sebastian Ghiță.

Mailuri Sebastian Ghiță și avocați.

“Convenție” propusă de Sebastian Ghiță/avocați. Nesemnată de mine și depusă în instanță. 

ARTICOLE SIMILARE