Politic
Exercitiu de sinceritate. Eu nu votez! Voi?
Orice s-ar întâmpla, nu votez. De ce? E simplu. N-am cu cine. Şi nici la referendum nu votez. De ce? Pentru că varianta Pro Democraţia mi se pare mai bună. Mai reprezentativă pentru electorat. Cu toate că nici eu nu înţeleg de ce n-au delimitat colegiile electorale. Şi de ce se va face o comisie care se va ocupa de asta…O comisie a Parlamentului, evident. Parlament care ştim cum lucrează… Şi e pierdere de vreme să te duci să votezi, existând o probabilitate foarte mare ca referendumul să fie invalidat. Mai mult, aceleaşi argumente ale preşedintelui Băsescu spuse de dimineaţă, la prânz şi seară, pe toate canalele radio şi tv, pe toate telefoanele, în toate scrisorile şi în toate judeţele pe mine nu m-au convins. Deloc. Ba chiar m-au obosit…
Am votat în 1996. Oare cine n-a votat atunci? N-am votat în 2000. Eram convinsă că Vadim va pierde. Aşa cum cred că referendumul acesta va fi degeaba…. Nici în 2003, n-am votat. Dar în 2004, am făcut-o. Şi poate, poate o voi mai face în 2009, la prezidenţiale. Poate… Depinde de ce candidaţi vor fi atunci. Până acum, nu se arată nimic spectaculos…
Oricum, au mai rămas trei zile. Trei zile până la măreţul vot. Şi vă întreb, la modul cel mai sincer. Voi vă duceţi să votaţi? Aveţi cui să daţi votul ? Dau leapşa, în ordinea blogrollului meu: Lui Ion Iliescu, lui Sisif, Teodorei, lui Lucian, lui Biţi, Ancăi, Cristinei, lui Cristi, Sandrei, Biancăi, lui Vasile Dâncu, lui Adrian Năstase, lui Dan Mihalache, lui Dan Andronic, Andrei Crivăţ, Claudiu Pândaru, Cătălin Tolontan, Cozmin Guşă, Vlad, Popeascăi, lui Bădin, Mariei Coman, secţiei Social, Oanei Despa, Roxanei Toma, Oanei Dobre, lui Mile şi lui Zoso. Şi oricui mai vrea să facă acest simplu exerciţiu de sinceritate…Sunteţi bineveniţi!
Moliere - fante de cartier
Prima parte a intrebarii e simpla …NU . Nu ma voi duce la vot . A doua parte , insa , e ceva mai complicata . As putea spune simplu …DE-AIA … Dar nu pot . Gazda blogului e mult prea pretentioasa si nu ar accepta o asemenea formula obscen de primitiva ( ce zici ?). Nu ma duc din mai multe motive .
1. Nu e obligatoriu ( asta e revolta mea in fata sistemului ).
2. Pentru uninominal oricum nu m-as fi dus …. Deja avem o lege votata in Parlament, care va fi promulgata si va intra in vigoare . Si nu-mi place sa fac lucruri fara rost .
3. Pentru europarlamentare …… Nici acolo . Pe cine sa votez….Ca om de stanga , pe cine sa trimit eu la Bruxelles ….Partidul lui B-01-PSD ??? Pe corlatean (litera mica nu e o greseala) , care nu stie cum sa se imparta intre Bruxelles si functia de secretar-general ???
Pe bostinaru , care a suportat umilinta maxima si s-a autopropus ??? Pe Daciana , fata lu’tata ??? Hai sa fim seriosi ….Si la Bruxelles ….Macar aici ii mai vedeam ce fac !
palatul sutu
Am sa-ti raspund la leapsa aici. DA, voi vota duminica. Stiu cu ce partid, stiu deasemenea ce sa votez la referendum.
Anonim
Votez la europarlamentare. Partidul National Liberal.
Anonim
eu voi vota , si stii pe cine???.P. S. D
cineva
Voi vota. Si asta nu pentru ca s-ar fi diversificat clasa politica ci pentru ca nu las – pentru mine -sa aleaga altii. Pentru ca asa se intampla: cei mai ferventi, ca sa nu spun fanatici, merg iar cei cu multa lehamite stau acasa. Si pentru ei hotarasc cei care merg. La referendum nu ma duc.
cvasiloxodroma001
Razboiul dintre Palate e o diversiune ieftina, o realitate virtuala in spatele careia cele 2 asa-zise tabere isi umfla frateste buzunarele. Valuri de indignare se declanseaza din tabara mercenarilor unei parti a presei patronata de Voiculescu si de Patriciu la spusele Jucatorului, la fel cum si din cealalta parte a presei detinuta de Vintu si de Sirbu vine raspunsul la imbecilitatea congenitala a ministrilor guvernului Tariceanu. In realitatea palpabila nu se intimpla nimic. Loteria Romana e mulsa mai departe de gurista de la PC, iar pentru miliardele de euro subtilizate de baietii destepti, Justitia n-are antidot, pentru ca asta e genul de normalitate dorit a fi mentinut in Romania. Iar dvs. alimentati prin blog si articole “deontologice” aceasta realitate virtuala daunatoare facindu-va ca ploua cind va amintesc despre obligatia elementara de a va informa si de a informeze la rindul sau corect opinia publica. Repet : citeste coloana din stinga de pe pagina : http://www.myspace.com/val2002
si spune daca in ultimii 9 ani ai fost cumva jurnalist.
Arhi
da, stiu, sunt un nemernic, dar nu imi voi exrcita dreptul si obligatia constitutionala.
ptr ca m-am saturat sa dau girul de imbogatire unor nimicuri.
HUO!
PS: HUO lor, desigur, sa nu intelegi altceva….
radu popa
am un comentariu la postul cu dosarele DNA si M.Mitrea
Cred ca suntem in fata unei manipulari ordinare: Ayatolahul National Al Tupeului nu a recitat numele lui MM tocmai pentru a lasa senzatia ca il protejeaza si astfel, unii ziaristi sa’l banuie pe MM ca fiind omul lui TB. In felul asta, el isi mai spala oamenii de la Cluj a caror fata e manjita de prietenia cu TB. Cool, nu?!
radu popa
sutule, daca si acum votezi tot cu PD’istii, atunci meriti tot ce ti’au facut
zmeura
Sorina, asta face un adevarat jurnalist, prin post-ul asta?
eu...
Am facut exercitiul de sinceritate. Fiind cam lung, l-am postat la mine pe blog 🙂
danielt
A nu vota nu este o optiune, oricat ar parea de straniu, democratia necesita implicare si deci vot ca sa functioneze. In dictaturi nu trebuie sa votezi, nu e necesar pentru ca asa e sistemul. A nu vota este un teribilism, un sictir in democratiile mai vechi, dar nu la noi. A indemna pe altii sa nu voteze este deja un infantilism. Astept articolul, „Exercitiu de sinceritate. Eu nu vreau sa mai traiesc. Voi!”.
CALUGARUL TEOFIL
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
moromete
Daca nimeni nu te reprezinta anuleaza-ti macar votul. Daca nu-ti convine varianta presedintelui voteaza NU la referendum.
In fara de imposibilitatea de deplasare sau alte chestii de forta majora nu vad nici o scuza pentru a nu vota…
Cristi (Agentia de Rating Politic)
Da. Merg si eu, nu vorbesc pentru toti din Agentie, dar eu ma duc.
Uite ca a scos Realitatea rezultatele CSOP (http://ratingpolitic.wordpress.com/2007/11/22/actualizare-rezultate-csop/) si spun ei ca nu o sa fie mai mult de 44% la urne.
Si chiar asa, ce parere aveti de chestia asta, ca si Realitatea si Antena3, difuzeaza date de sondaj in ciuda amendamentului acela care nu ii lasa?
OANA DESPA
duduia e servita. 😀
OANA DESPA
duduia e servita. 😀
ziarist
@moliere, fante de…- te inteleg mai mult decat crezi
@zmeura. dezvolta please…sinceritatea si jurnalismul la tine sunt antagonice?
@eu. merci
@danielt…parerea ta…a mea e alta
@moromete..de ce sa-l anulez cand pot sa nu votez? as vrea, dar n-am ce…
@oana. merci
Ezry
Da voi vota pentru uninominal. Poate ca si pentru europarlamentare, dar nu stiu cu cine. Nici intr-un caz nu PSD sau PNL.
PSD nu, pentru ca este partidul care franat Romania in anii 1990-2004, PNL nu, pentru ca e partidul ce-l accepta ca ministru pe chiuariu. Nu voi vota o lista ce contine pe primele locuri candidati, ce au absolvit universitati particulare, pentru ca stiu ca au bacground apropiat de nivelul marii ( adica aproape zero). Asemenea persoane nu pot aborda cu profesionalism probleme de interes pentru Ro.
Ezry
rectific in postul precedent: a franat si background!
Maria Coman
eu am raspuns fara sa vad leapsa. nu, nu votez. am explicat de ce. plus inca ceva. pur si simplu nu vreau. nu am chef. nu cred ca merita efortul drumului. habar nu am la ce sectie ar trebui sa ma duc. si nici nu vreau sa ma interesez
Anonim
Pai daca persoane informate ca tine nu se duc la vot…i rest my case.Chiar ca ne meritam soarta,…si politicienii.Ma intreb cum mai poti sa le reprosezi ceva celor care sunt alesi.De vreme ce tu nu ai facut cel mai simplu si elementar lucru:sa faci o alegere.Stii ce zicea JFK… intreaba-te ce poti face tu pt tara ta, nu?Culmea e ca romanilor tocmai asta le-a mai ramas.Sa voteze o data la 4 ani, sau mai des (Basescu stie de ce).M-ai dezamagit, Sorina
Bibliotecaru
Să nu votezi pentru că nu eşti de acord cu ce propune referendumul înseamnă să trişezi. Dacă nu se face 50%, adică 9 mil. şi ceva de votanţi, DA va pierde chiar dacă NU are 0% din voturi. Dacă lipsa de la vot dădea dreptate lui Traian Băsescu, aţi mai ocoli votul? Care e răspunsul sincer?, oare argumentul nu cade în aceste condiţii?
De aceea spun că e o trişare. Nu eşti de acord, trebuie să votezi NU. Eu nu ştiu ce voi vota. Dar voi ajunge la o concluzie şi mă voi duce să votez DA sau NU. Sunt obligat să fac asta. Nu pot să comentez politică (la nivelul meu minim, dar tot comentariu se numeşte) şi să spun apoi că nu mă interesează. Să nu mergi la vot nu înseamnă în acest caz un mod de a exprima un mesaj politic ci de a susţine un joc politic. Susţinerea unui joc politic de face părtaj la el. Eu vreau să fiu imparţial înainte şi după vot. Poate aleg să votez abţinere, să anulez votul, dar de mers e musai.
Maria Coman
bibliotecaru- de ce sa nu mergi inseamna joc politic? pina la urma, e alegerea mea daca ma duc sau nu. si de ce sa ma duc daca nu am ce sa aleg? daca niciuna dintre optiuni nu mi se pare acceptabila din punctul meu de vedere. si in principiu ma refer la europene. si asta ne duce la alt subiect. toata lumea vorbeste despre referendum. important e si ca trimitem 35 de oameni la bruxelles sa ne reprezinte. iar oferta pe care o fac partidele mi se pare jenanta. sunt oameni care au facut ceva in anul asta la parlament si care ar putea sa nu se mai intoarca acolo, din cauza luptelor de la bucuresti. in schimb vor ajunge niste unii si niste unele care nu au nicio treaba cu nimic
soferul
Daca nu te duci este revolta fata de sistem? Si ce rezolvi? Le pasa politicienilor de absenteism? Nu. Din contra: cat mai multi nehotarati sa nu vina si sa vina alegatorii din nucleele dure ale partidelor. Deci, Maria, faci un joc politic atunci cand nu te duci. Si nu il faci in interesul tau.
Dupa cum spunea Doc, „scorul în alegeri nu depinde de numărul absenţilor”.
Andrei Bădin
sorina, nu stiu daca ma duc. evident daca voi face acest gest nu voi vota uninominalul lui base care este foarte periculos acum pentru romania. am tot scris despre el si deci nu am de ce sa vin cu alte justificari. e un pas spre o dictatura de catifea. la europarlamentare? daca voi face gestul cred ca voi vota pnl. este singura lista de partid mai de doamne ajuta. dar nu stiu daca voi vota. tot raul cel mai mic…
ziarist
@anonim. as vota, dar n-am cu cine. decat sa votez toti idiotii, mai bine nu..
@soferul. joc politic faci si daca te duci, nu? depinde cum vezi…paharul plin sau paharul gol…
Anonim
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ziarist
@andrei. PNL? pana la urma e optiunea ta..dar totusi, PNL? tu ai vazut candidatii? renate, daianu, valean?????? no way..renate care plangea pe umerii lui Base si acum promoveaza Romania lui Cioroianu..come on…
soferul
@Sorina –> macar alegi tu. faci jocul tau
@Andrei Badin –> dictatura de catifea? hmm! de catifea? adica cum? dictatura e dictatura. nu exista de catifea, de plumb sau de jeleu.
ce impiedica electoratul sa schimbe un partid, daca acesta are apucaturi dictatoriale? s-a mai intamplat…
zmeura
e demna de tot respectul sinceritatea/corectitudinea in jurnalism, insa aici e vorba de cu totul altceva.
eu vb de obiectivitate vs. subiectivitate. oare despre care din ele ai invatat ca e recomandata in jurnalism?
Maria Coman
soferul- pai numarul absentilor ori conteaza, ori nu? asa imi spune mie constiinta, sa nu ma duc. si imi spune ca nu fac un joc politic. poate ar merita sa ma duc si sa anulez votul. poate….
cosmin
Hehe…cred ca in aerul din presa de bucuresti pluteste cu lehamite un curent de antivot. Oare de unde (pro)vine, ca explicatzii de genul „n-am cu cine” sau „nu stiu unde e sectia” nu prea stau in picioare cand e vorba de formatori de opinie. Sau vreti sa devenitzi pseudo-aia-ce-ziceam-mai-sus?
Anonim
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Teodora HOTĂRAN
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ziarist
@PENTRU ANONIMI SI NU NUMAI. Daca nu aveti argumente, ci doar jigniri de tot felul va voi sterge comentariile fara drept de apel.Nu sunteti in stare de un exercitiu de sinceritate, nu faceti.
Si sa nu uit. Pe blogul meu nu se vor publica niciun fel de comunicate de presa. Nici ale PSD, nici ale PNL, nici ale PD…ale nimanui…
Raluca
Da, voi vota. Pentru ca nu vreu sa ma reprezinte in PE cei de tipul „ciocu’ mic ca acu’ noi suntem la putere”.
Raluca
A ,da, era sa uit : si pentru ca nu vreau ca ungurii sa ne reprezinte in PE.
Ungurii voteaza toti, noi din ce in ce mai putini. Astfel, procentul de optiuni electorale obtinut de UDMR creste in ponderea totala de participanti la vot. Deci numarul candidatilor UDMR care vor reprezenta Romania in PE creste.
Eu zic ca nu e bine.
mitica
Se invalideaza pentru ca eu, tu, el, ea, noi, voi, ei si ele nu ne ducem sa ne exprimam ferm pozitia, indiferent care e aceea. Si atunci EI, cei din politic, vor ignora vointa noastra (neexprimata) si vor face in continuare doar ce vor EI, pentru ca tara va inceta a mai fi a noastra si va deveni A LOR.
Adrian Mironescu
Nu am pe cine :(.
Andrei Sava
u am fost astazi la vot. Dar nu ca sa ii spun nu lui Basescu, da lui Geoana sau Nastase. Nu am fost astazi la vot pentru ca nu am ce alege dintre ceea ce mi se ofera.
Daca in trecut votam cel mai bun rau, acum m-am decis ca e vremea pentru o schimbare. Vreau sa am ce alege. Macar doua optiuni care sa fie la fel de puternice ca si argumente, viziune dar si dorinta de a realiza ceva pentru noi romanii.
E timpul sa trecem peste o generatie de politicieni invechiti. Avem nevoie de tehnocrati, de oameni care sa vina cu o viziune solida si sa nu uite dupa o zi la patru ani si o luna de campanie ca de fapt ei sunt in slujba a 23 de milioane de locuitori.
Romania se va schimba, cand romanii vor iesi din nou in strada. Dar nu pentru o noua revolutie. E momentul pentru o revolutie morala a politicii romanesti, dar si a drepturilor cetatenilor.