Media

Câteva precizări necesare

1 mai 2015
Astăzi, am luat notă oficial că relația mea de lucru care expira legal pe 31 decembrie 2015 s-a sfârșit prin denunțarea ei unilaterală de către cealaltă parte.
Produsul jurnalistic realizat de mine, felul în care au fost tratate subiectele , aducerea de informații în exclusivitate, prezentarea tuturor cazurilor publice de corupție s-au bucurat de aprecierea și încrederea publicului, totul fiind în acord cu profilul meu bazat pe 18 ani de experiență în aceast domeniu,  și cu specializarea mea profesională din ultimii 8 ani în domeniul Justiției.

Deși în ultimul an și o lună, am realizat la cerere onest, consecvent și fără niciun fel de pretenții și în situații dificile acest produs jurnalistic, în ultimele luni temele abordate fiind cele publice, legate de Justiție și răsunătoare cazuri de corupție, acum mai bine de trei săptămâni, într-o sâmbătă seară, totul a fost anulat brusc.

Am decis, la acel moment, să nu fac publice discuțiile interne din ultimele 7 luni  referitoare la conținutul editorial, pentru că am socotit aceste discuții private și pentru că respectivul conținut al acestor discuții nu a reușit niciodată să-mi denatureze sau altereze felul onest, cinstit, în deplin respect față de public și adevăr în care mi-am făcut meseria. Întotdeauna mi-am făcut profesia până la capăt, fără compromisuri, cu orice risc.
Logica simplă a derulării evenimentelor din ultimele luni corelată cu o evidentă schimbare de retorică pe subiecte publice ce țin de Justiție și luptă anticorupție- singura acceptată- conduc însă la concluzia evidentă că întreg demersul meu jurnalistic deschis și de bună credință, pro-respectare a legii și pro-luptă-anticorupție, este indezirabil unora în acest moment .

Regia celor care coordonează sau, eventual, dețin adevărata putere de decizie probabil că include acest ultim act de forță în ceea ce mă privește, lucru previzibil având în vedere geneza acestei situații și evoluțiile publice din ultimul timp. 

Niciodată în cariera mea de jurnalist nu am cedat presiunilor și tentativelor de constrângere  de orice fel, indiferent cum s-au manifestat acestea, așa cum niciodată nu am fost de acord ca “posesori de facto” ai unor zone media să poată exercita un fel de “dictatură editorială invizibilă și ocultă” prin intermediari cu unic scop de a denatura demersuri și produse jurnalistice în deplin acord cu profesia, corecta informare a cetățeanului și în scopul respectării legilor, doar pentru a le servi intereselor  anti-Justiție, anti-respectare a legii sau politice de orice fel.

Manifestul meu profesional de valoare constă în deplinul respect și atașament față de public, față de corecta informare a cetățenilor, în totala îndeplinire a principiilor și regulilor meseriei, în tratarea onestă și transparentă a tuturor cazurilor de corupție și de încălcare a legii, toate acestea puse întotdeuna, cu bună credință, cinstit și deschis în slujba oamenilor și adevărului cărora le-am dedicat și le voi dedica neîncetat și cu orice preț cariera în jurnalism.

ARTICOLE SIMILARE