Investigaţii/Justiţie

Adevăratele mize în cazul Marianei Rarinca: decredibilizarea Justiției prin distrugerea președintelui Curții Supreme

31 mai 2015
Dacă ați fi cinstit, ați fi apropiat de-o familie și ați avea o dispută pe bani, v-ați apuca chiar în timpul numirii în funcție a omului de care ați fost apropiat să-l șantajați? V-ați apuca să-l anunțați după numire că va avea musafiri neplăcuți la ușă”? Dacă disputa era atât de acută, de ce n-ați lămurit-o în doi ani, ce v-a apucat să amenințați taman atunci?
Dacă ați fi onest, de ce îi scrieți că o să iasă “atât de urât” încât omul pe care-l atacați poate să își dea din start demisia? De ce, tot ca amenințare, ziceți că ați semnat ceva cu o televiziune, că vă stau moderatorii în poartă, că veți pune totul pe internet, că persoana respectivă dacă-și face socoteala “va avea mai mult de pierdut”? De ce, fire cam petiționară fiind, nu l-ați dat pur și simplu în judecată dacă v-ați simțit atât de nedreptățit?
Dacă ați fi curat, de ce în timpul altui mare scandal tot cu reverberații asupra Justiției, v-ar apuca din nou să amenințați același om cu presa vorbind și despre alte sume nedefinite de bani prin formulări de genul: “în afară de alți bani pentru care am lucrat și nu i-am primit”? În trei ani nu v-ați făcut toate calculele? Nu ar fi trebuit să-i precizați din capul locului pe absolut toți, înainte să puneți mâna pe telefon și să sunați pe la televiziuni?
Dacă ați fi fără pată, după 6 luni de stat prin pușcării nevinovat, o condamnare și-o achitare, v-ați întoarce fără niciun fel de problemă la locul faptei, acolo unde ați ținut să ajungeți din prima? Adică exact în platoul televiziunii la care ați sunat pentru a desăvârși un act de șantaj de care ați fost acuzat?
Dacă ați fi nevinovat, în plin tărăboi și după demararea unei alte proceduri judiciare, ați ateriza din nou fix la televiziunea respectivă ca să acuzați, fără niciun fel de probe, aceeași persoană că ar avea niște oarece dosare pitite prin Parchetul Galați sau alte instituții și de asta i-ar fi, de fapt, frică? Ca apoi să o întoarceți. Să spuneți că persoana n-are de fapt legătură cu asta, ci doar soțul care a murit. Adică cineva care nu mai poate fi întrebat, ceva care nu mai poate fi demonstrat.

Și nu vă opriți aici. Vă legați, așa, din senin și de o condamnare celebră – cea a lui Adrian Năstase, susținând, iar fără probe, că persoana de care vorbiți ar fi fost invidioasă pe el pentru că avea bani și o fermă la Cornu. Vorbiți iar de numirea ei în funcție cu care pare că aveți o problemă, de înregistrări ambientale, de jurnale pe care le scrieți asemeni unor inculpați pentru corupție celebri- un fel de preconstituire de probe- și o acuzați iarăși de ceva foarte grav: primire de foloase necuvenite în familie. Cu un membru decedat, imposibil pe lumea asta de chestionat. Totul la fel, fără nicio dovadă, fără absolut nimic.
Observați că acuzațiile de mai sus n-au legătură cu bani, cu datorii, cu facturi și chitanțe. Demască o rea intenție și rea voință vădite de la bun început care prin acțiunile ulterioare au fost și reconfirmate. Și are legătură cu Livia Stanciu doar în măsura în care ea este președinte al Curții Supreme de Justiție din România. Altfel, pentru un om de bună credință care a stat mai bine de un deceniu în preajma familiei, fiind ajutat, și care să presupunem că doar vrea să-și recupereze niște datorii, ce legătură ar avea toate acestea cu factura la curent, de exemplu? Sau Năstase cu întreținerea de la un apartament?

În acest caz, trebuie să ne uităm cu atenție la detaliile care uneori trădează, la aspectele care par să arate altceva dincolo de perdelele de fum
Un fapt important este că Mariana Rarinca a început să se manifeste prin aceste reacții exact în perioada în care Livia Stanciu a fost reconfirmată și numită în funcția de președinte al ÎCCJ și de fiecare dată ele s-au acutizat când public mai era ventilat vreun scandal sau când grupări politice transpartinice interesate plănuiau în subteran cum s-o dea jos din funcție.

Nu este exclus ca Mariana Rarinca să nu fi vizat de la bun început soluționarea amiabilă a disputei financiare despre care acum spune chiar ea senină că nu-i mai pasă. Este posibil să se fi folosit de acest diferend sau – de ce nu- să fi fost la rândul ei folosită- din start pentru a compromite un magistrat despre care știa exact că reprezintă o instituție, că este unul dintre cei mai respectați oameni ai lumii judiciare, o figură nepătată, magistrat parte a unui complet de judecată, manager de instanță supremă, parte dintr-o putere a statului: Justiția.

Asta se încearcă și acum cu toată puterea acum a se demola, macula, decredibiliza și dezmembra. Vorbim, în esență, despre o persoană care public, orice ce s-ar spune, acuza și inventa, prin natura funcției, nu se poate sub nicio formă apăra.
Foarte posibil, tocmai din acest motiv, în acest proces, președintele Curții Supreme nu s-a apărat nici în fața instanței, chiar dacă el era victima, partea vătămată, cel șantajat. Orice ar fi făcut Livia Stanciu ar fi fost interpretat în sute de feluri din cauza funcției pe care o are. Însă și Livia Stanciu, ca orice alt cetățean al României, are dreptul fundamental la apărare. Ar trebuit să-și execite acest drept constituțional. Nu a făcut-o și este posibil să fi greșit.
Cazul Mariana Rarinca este o lecție pentru magistrații onești care instrumentează sau judecă dosare importante, fie ei procurori sau judecători, și care în calitatea lor de oameni ai legii trebuie să fie mult mai grijulii și atenți în protecția lor chiar și atunci când vine vorba relații, rude, apropiați, chiar și membri de familie. Și trebuie s-o facă singuri. Niciodată nu știi când un om interesat, un personaj manevrat, un escroc se trezește să te hărțuiască, să te amenințe, să te șantajeze, să țipe în public: Știi, ai să-mi dai niște bani! Mai ții minte ce mi-ai spus atunci? Dacă nu-mi dai, mă duc la televizor și te termin. Și se duce și spune verzi și uscate. Televiziunile interesate vor sări ca și acum ca arse, la fel ca și toți penalii politicii românești disperați de infracțiunile lor să găsească pete, breșe, pretexte într-un om ca să demoleze toată Justiția: Aha, vedeți, v-am spus noi! Să-l demitem, să curgă sânge! E pătat! Iar magistratul, prin statutului lui și codul profesional pe care este obligat să-l respecte, nu poate spune nimic. Cam aici, din păcate, s-a ajuns.
Cazul Rarinca este și despre un clasic act de șantaj gestionat în repeziciune. Procurorii s-au grăbit poate din cauza iminentei infracțiuni exercitată într-un moment cheie pentru cel șantajat, probatoriul a fost strâns în grabă, folosul nepatrimonial injust nu a fost în totalitate documentat iar dosarul nu foarte complicat a fost trimis rapid în instanță, probabil și din cauza supraaglomerării dosarelor. Și aici apare o altă problemă. Prea multe dosare, prea mulți infractori, prea puțini procurori. Din mii de procurori pe care-i are România, o întreagă țară se bazează doar pe cei 86 ai DNA care au pe cap sute de dosare fiecare. Este total insuficient și nimeni nu are niciun interes să rezolve situația. Chiar așa! La ce le-ar folosi pușcăriabililor României mai mulți procurori DNA? La asta v-ați gândit?
Tratarea superficială a unei spețe de șantaj a fost făcută și în instanță care, așa cum se vede acum, a avut un mod cel puțin curios de abordare, mai degrabă unilaterală a cauzei. Marori și-au schimbat brusc declarațiile, judecătorii au expediat cauza în două termene, în al treilea au rămas în pronunțare, au uitat să se pronunțe chiar pe o infracțiune admisă de Rarinca- hărțuirea, au pronunțat rapid o achitare, unul dintre judecători având o problemă din trecut chiar cu partea vătămată. Nu s-a cerut la timp recuzare. O neatenție care abia acum poate fi observată ușor.
Însă cazul Mariana Rarinca este și despre polițe plătite în Justiție când nu te aștepți, anturaje dubioase și judecători care nu numai că nu știu meserie dar nu percep nici fenomenul corupției ca fiind atât de grav. Iar asta este cel mai periculos și îngrijorător.
Altfel, cum se poate ca 10 judecători și un complet să constate o infracțiune, să mențină măsură preventivă și să pronunțe o condamnare, fie ea și cu suspendare, și alți doi judecători să spună la final că nu a existat nimic? Instanțele pot desființa, cenzura decizii precedente. Dar schimbarea încadrării, admisă chiar de inculpat, ce faci cu ea? Nu poți s-o arunci pe geam ca și când n-ar fi existat. Și totuși s-a întâmplat.

Numai că dacă ne uităm atent, unul dintre cei doi judecători l-a eliberat pe vremuri și pe defunctul Dinu Patriciu iar cu al doilea este o întreagă poveste, profilul său putând fi încadrat într-o adevărată tipologie despre care nu se prea vorbește dar care este o realitate sumbră a sistemului judiciar.

Acum doi ani judecătorul Risantea Găgescu a refuzat, în ciuda probelor, să aresteze un procuror corupt care, ulterior, a fost condamnat chiar de colegii săi de la Curtea de Apel, pe fond, la 5 ani de închisoare cu executare.
Procurorul lua mită de la politicieni terenuri, sejururi și televizoare în schimbul garanției libertății infractorilor politici. O făcea pe bani iar judecătorului Găgescu nu i s-a părut nimic în neregulă că magistrați, colegi de-ai săi, vindeau dreptatea pentru șpăgi. Nu crede probabil că actul de corupție în Justiție este ceva foarte grav.
Ca atare, judecătorul a refuzat să-l aresteze pe procurorul corupt invocând, culmea, activitatea profesională de succes a acestuia. De parcă un om al Justiției care ia mită nu te face automat să-ți pui niște mari semne de întrebare referitoare la cât din ceea ce a făcut este corect ca reprezentant al breslei care ar fi trebuit să apere și vegheze mereu la respectarea legii. Însă aceast refuz al arestării unui corupt al Justiției pe motiv de carieră poate că n-ar trebui tocmai să ne mire când vine vorba de judecătoarul Găgescu.
Totul poate fi explicat. Pentru că același magistrat a dat public același răspuns când a fost întrebat ce prețuiește mai mult în 20 de ani de experiență în magistratură. A spus că tot ceea ce ține de “confortul”vieții organizate, de profesie și carieră pentru el sunt cele mai importante în viață, sunt mai presus de familie și că face absolut totul pentru asta. Așadar, cariera primează în detrimentul aplicării și poate și respectării legii. Să nu ne minunăm că oameni care gândesc astfel, când din aceleași credințe bine sedimentate își scapă tocmai de Justiție colegi șpăgari și nu percep nici corupția din Justiție, din breasla lor, ca fiind un fenomen foarte îngrijorător.
Având în vedere că planurile de carieră reprezentau totul pentru judecător, așa cum a și spus, n-ar trebui să ne surprindă nici o potențială supărare ulterioară a lui pentru că a fost respins pentru a fi judecător ÎCCJ, că i-a fost refuzată o ascensiune profesională, un mare pas în carieră de o comisie din care a făcut parte Livia Stanciu, partea vătămată a procesului.

Probabil că judecătorul n-a putut trece ușor peste asta, n-a iertat, n-a înțeles absolut nimic și a ținut totul minte. Respingerea Risantei Găgescu din a deveni judecător ÎCCJ a fost însă temeinică. Judecătorul, autodeclarat responsabil, echilibrat, înțelept, comunicativ, vesel, plăcut dar nerăbdător a declarat că merge pe achitări în instanță când nu e convins de probatoriu, că vede uneori erori judiciare pe care n-a știut să le descrie și că n-are niciun fel de noțiuni ce țin de cercetarea judecătorească. Tocmai d’aia din trei termene și nerăbdător, așa cum s-a definit, a expediat dosarul Rarinca și a dispus o pleașcă de achitare

Pentru că nu a dat dovadă că știe meserie, nici n-avea cum să lămurească cazul, n-a ținut să asculte părțile, n-a lămurit nici măcar infracțiunea pentru care fusese dispusă să fie judecată Mariana Rarinca și, la fel de nerăbdătoare să plătească o poliță, n-a uitat-o nici pe Livia Stanciu din comisia care i-a oprit ascensiunea în cariera pentru care, așa cum știm, ar face absolut tot ce ar putea.

Iar dacă mai observăm atent și anturajul judecătorului din care de-a lungul timpului au făcut parte personaje ca Stan Mustață ( judecător condamnat la 10 ani de pușcărie pe fond) , Viorica Costiniu ( o adversară a DNA de când soțul a fost condamnat în lotul Cătălin Voicu), Sofica Dumitrașcu (judecătorul care l-a eliberat pe Omar Hayssam, devenită avocata penalului Pinalti), Cristian Jipa ( judecătorul ÎCCJ retras la pensie pe motiv tot de lot Voicu, soțul senatoarei PRM-PSD-UNPR care-l miruia pe arestabilul Șova) nu mai sunt surprize deloc. Cum să percepi fenomenul corupției în Justiție ca un mare pericol când ai astfel de amici?
S-a mai observat apoi că, în câteva zile, în spatele cazului Mariana Rarinca s-au aliniat toți răpciugoșii politicii cu televiziunile controlate din dotare. 

Călin Popescu Tăriceanu, un specialist în trimis bilețele pentru intervenții în Justiție, epistole prin care demonstrează că nu respectă separația puterilor în stat, cereri la CSM privind demiterea unor procurori redactate chiar la companiile unor oameni de afaceri prieteni- vezi cazul Doru Țuluș, 2007– alte intervenții pentru schimbarea procurorilor prin comasări de instituții și promovarea unor miniștri ai Justiției condamnați ( Tudor Chiuariu) chiar pentru infracțiuni săvârșite în timpul mandatului ( dosarul Poșta Română), un premier care voia să știe reținerile și arestările înainte de a se întâmpla.
Cine s-a mai pitit în spatele cazului Rarinca se vede de la o poștă: Victor Ponta, penalii, condamnații, arestabilii din PSD, inițiatorii dărâmării Codurilor Penale și luptei anticorpuție, un Traian Băsescu asediat de dosare, multipla sa campioană la acuzații și inculpată pentru corupție, Elena Udrea, în subteran UDMR, o parte din PNL, parlamentari vizați de probleme penale, afaceriști pușcăriabili și în general tot cam tot ce este mai corupt în politică și presă.  Scribi de serviciu, ziariști murdari, patroni ajunși în pușcărie sau care nu mai pot dormi noaptea de câte lucruri corecte au făcut.
Toți pentru Mariana Rarinca și Rarinca pavăză pentru toți. O propagandă politico-mediatică care și-a pus în cap să dărâme Justiția punându-și în vitrină chipul unei femei simple, modestă ca înfățișare, o achitată și o mare nevinovată care amenință la televizor și admite infracțiuni în instanță, o victimă, om din popor care vorbește despre demisii, dosare, sugerează nevinovății ca aceea a lui Adrian Năstase, vine fără eforturi financiare în același platou de televiziune unde voia de la bun început să ajungă, chiar și atunci când nu avea bani să vină la București ca să-și rezolve problemele, îi scrie tocmai primului ministru despre restanțele financiare din familie și mai este contrazisă flagrant și de propriul avocat luat inițial.

Insistența, puterea și campania teribilă prin care se promovează acest caz al unui om simplu care ar trebui să sensibilizeze românii, în care cred ei că ar trebui să se regăsească toți pentru orice fel de nedreptăți, arată de fapt că unicul lor scop este acela de a șubrezi încrederea uriașă a opiniei publice în Justiție, singurul lucru de care în acest moment se tem. Și prin abordări trădează ceea ce cu adevărat stă în spate.

Nu se puteau pune penalii, borfașii, corupții, infractorii, pușcăriabilii politici și afaceriști port drapel al acestui asalt asupra Justiției. Până și ei știu că pe ei că nu-i mai crede nimeni, nu pot să pozeze în ai patriei nevinovați. Ca atare, îl folosesc toți pe cetățeanul Mariana Rarinca ca ancoră argumentativă, scut și pretext de legitimitate în visul cel mare de punere a Justiției la pâmânt.   

La fel cum adevărul lor”, dacă-l developăm, se arată în subteran o minciună, așa neatențiile de moment și hibele lumii judiciare se pot transforma, printr-un concurs nefericit de împrejurări, într-un precedent periculos și pot fi fructificate de marii infractori al României ce stăteau ca hienele și abia așteptau ceva miros de sânge la orizont ca să justifice înșfăcarea și uciderea de tot a Justiției.

După un drum lung, greu, cu multe sacrificii și-o Justiție intrată după atâția ani în linia dreaptă, își poate permite acum România să demoleze totul, acum când se fac cele mai mari progrese, când se dărâmă intangibilii transpartinici ai nației, cu tot cu castelele lor de nisip fundamentate pe șpăgi și pe furăciuni uriașe din buzunarul românilor? De ce? Doar pentru că acum nu le mai merge borfașilor nimic? 

Așa cum oamenii nu sunt perfecți, nici Justiția nu e perfectă. Ea poate învăța din greșeli, se poate curăța de practici, de figuri și mentalități corupte și vetuste. Dar nu poate face sub nicio formă niciun pas înapoi, nu poate ceda nicio clipă în fața infractorilor oricât de puternici și vocali ar fi. Dacă ar face vreodată asta, atunci totul va fi pierdut și nici nu am mai putea vorbi de Justiție. 
Atunci chiar nu va mai fi nimic. Asta vreți?

ARTICOLE SIMILARE
1 Comentariu
  1. enigma

    2 iunie 2015 14:44:00

    Nr. dosar: 13371/233/2012
    05.03.2015
    Ora estimata: 8:30
    Complet: C2R
    Tip solutie: Nefondat
    Solutia pe scurt: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Rarinca Mariana împotriva sentinţei civile nr. 5096/19.05.2014 pronunţată de Judecătoria Galaţi. Irevocabilă.
    Document: Hotarâre 106/2015 05.03.2015

    "Onorabila" doamna Rarinca a mai incercat sa stoarca 20.000 de euro si de la un alt cetatean fabricand niste antecontracte de vanzare-cumparare.
    Sper ca lucrurile sa nu se opreasca aici pentru aceasta escroaca si santajista de cea mai joasa speta.

Comentariile sunt închise